luni, 22 decembrie 2025

Iarna grea si-a intrat in drepturi: Restrictii de circulatie pe drumurile nationale pentru vehiculele de mare tonaj

Codul Galben de ninsori si viscol le-a dat mari batai de cap soferilor. Pe toate drumurile din judet s-a circulat in conditii de iarna, iar politistii de la Rutiera au tras pe dreapta masinile care nu erau echipate corespunzator. La iesirea din Bacau spre Magura tirurile care nu aveau lanturi au fost intoarse din drum. Restrictii au fost si la granita cu judetul Harghita unde niciun vehicul cu masa mai mare de 7,5 tone nu a mai iesit pe drumul national. Masura a fost luata pentru ca echipajele de deszapezire sa poata interveni.

Avertizarea de Cod Galben de ninsori si viscol s-a adeverit pentru judetul Bacau. Zapada care a cazut fara incetare de miercuri noaptea le-a dat mari batai de cap conducatorilor auto care si-au reamintit de nebunia din trafic care se instaleaza la fiecare ninsoare mai serioasa. Politistii de la Rutiera au iesit si ei pe strazi de la primele ore ale diminetii si au instituit filtre la iesirile din municipii. Mare atentie s-a acordat drumului national 11A, iesirea din Bacau catre Onesti, unde tirurile care nu erau echipate corespunzator au fost trase pe dreapta si intoarse din drum. Restrictia a fost valabila ore in sir, iar la prânz mai multi soferi incercau sa-i lamureasca pe agenti ca lanturile nu se preteaza la cauciucurile lor.

Soferi trasi pe dreapta



Pius Gal trebuia sa ajunga cu o autocisterna incarcata cu benzina si motorina la Onesti. La iesirea din Bacau si-a intrerupt cursa pentru ca nu avea montate lanturi. „M-a oprit politia, am cauciucuri de iarna, sunt tot echipat si nu ma lasa. Imi dau colegii prin statie ca se circula bine pe Magura, drumul e uscat, fara probleme si nu am voie sa trec. Eu nu pot sa pun lanturi, am cauciuri speciale, masina este incarcata cu combustibili, nu pot sa pun. Vin de la Iasi si trebuie sa ajung la Onesti. Nu pot sa stau aici, daca tot se circula sa ne lase in pace. Altii vin din directia opusa, eu nu pot sa merg”, a spus soferul.
Mihai Enea si-a dat seama ca nu-i va convinge pe politisti. A tras camionul, incarcat cu tone de sare, intr-un refugiu si si-a trimis un coleg sa cumpere lanturi. „Ne-a tras pe dreapta ca a zis ca e blocat incolo, dar soseaua este curata. Ne trebuie lanturi, dar eu nu pot sa pun ca am cauciucuri noi. Daca pun lanturi le distrug. A dat 100 de milioane seful pe ele si eu le fac praf. Am trimis pe cineva sa-mi ia un lant, il pun de ochii lor, când ajung la Magura il dau jos si-mi vad de drum. Ce sa fac? Vin tocmai de la Suceava, n-am avut probleme, cum am ajuns in Bacau, gata, nu se poate. Pe Brasov e inchis, pe Comanesti nu poti ca e inaltime, pe unde sa mergem”, se intreba acesta.

Inchis si la Comanesti

Restrictii au fost si pe DN 12A la limita cu judetul Harghita. „Pe toate drumurile din judet s-a circulat in conditii de iarna. Au fost instituite filtre la principalele iesiri din Bacau, Moinesti si Onesti pentru a vedea modul in care autovehiculele erau pregatite pentru circulatia in conditii meteo specifice sezonului rece. Miercuri dimineata, a fost restrictionat traficul rutier pe DN 12A , de la Comanesti spre judetul Harghita pentru autovehicule cu masa maxima autorizata mai mare de 7,5 tone, in vederea facilitarii interventiei utilajelor de deszapezire”, a declarat inspectorul Narcisa Butnaru, purtatorul de cuvânt al Inspectoratului de Politie Judetean Bacau. In jurul orei 14.00, restrictia de la Comanesti a fost ridicata, iar autocamioanele au putut sa reintre pe drumul national. Nu au lipsit nici evenimentele rutiere. Doua tiruri au iesit de pe carosabil si s-au rasturnat. Unul dintre accidente a avut loc in localitatea Hârja, la Oituz, si altul la Bogdanesti. In ambele situatii, viteza si neechiparea camioanelor au fost cauzele care au dus la producerea evenimentelor.

Politia Rutiera recomanda

Pentru a nu fi implicati in evenimente rutiere si pentru a nu ramâne inzapeziti, politistii de la Circulatie revin cu urmatoarele sfaturi:
– atunci când carosabilul este acoperit cu polei, gheata sau zapada sa se conduca cu prudenta si sa se evite bruscarea comenzilor vehiculului;
– sa se circule cu viteza redusa, adaptata permanent conditiilor de drum;
– sa se evite pe cât posibil depasirile riscante;
– sa se foloseasca luminile de intâmpinare pe timpul zilei pe toate catregoriile de drumuri, nu doar pe cele nationale;
– inainte sa plecati la drum lung informati-va despre conditiile de trafic;
– echipati masina cu anvelope de iarna si lanturi antiderapante;
– pastrati o distanta corespunzatoare fata de autovehiculul din fata pentru ca pe un carosabil cu gheata frânarea este mai lenta;
– folositi cu precadere frâna de motor
„Pietonilor le recomandam sa se asigure temeinic înaintea traversarii drumurilor si sa faca acest lucru numai dupa ce sunt siguri ca traversarea se poate face în conditii de siguranta, tinând cont de faptul ca în conditii de carosabil umed sau alunecos, spatiul de frânare al autovehiculelor creste simtitor”, a mai spus Narcisa Butnaru.

Tone de antiderapant si in municipiu

Municipiul Bacau a fost blocat la primele ore ale diminetii. Utilajele si angajatii Directiei de Servicii Publice Bacau au facut fata cu greu ninsorii neintrerupte. Primele utilaje au iesit pe strazile din oras de la ora 5. "S-a actionat cu precadere in intersectiile aglomerate, pe cele doua pasarele de la Margineni si Narcisa, la intrarile si iesirile din oras, in preajma scolilor si institutiilor publice", a precizat Ionut Tomescu, purtator de cuvânt al Primariei Bacau. Din fericire, pe raza municipiului nu s-au inregistrat incidente in trafic. "Concomitent, circa 200 de lucratori ai Directiei de Servicii Publice au actionat pentru indepartarea zapezii de pe trotuare", a mai spus Tomescu, reamintind proprietarilor de spatii comerciale ca este obligatia lor legala sa-si curete troturarul din fata magazinului. Ieri s-au imprastiat peste 130 de tone de carosabil pe strazile din oras. Ieri seara, in schimb, utilajele au iesit si pentru a indeparta zapada de pe carosabil. "Echipele vor actiona toata noaptea si vor fi formate din utilaje pentru imprastiat antiderapant, pluguri pentru a aduna zapada, masini pentru carat si efective umane", anunta ieri seara Ionut Tomescu. Circulatia s-a desfasurat in conditii de iarna.

Examenele auto se tin

Daca in capitala examenele practice pentru obtinerea permisului auto au fost suspendate din cauza zapezii, in Bacau se respecta programarile initiale. Si ieri, dar si astazi, testarile practice se vor tine dupa orele programate, au anuntat reprezentantii Serviciului de Eliberare Permise. Daca vremea se inrautateste, acestia vor lua masuri suplimentare astfel incât sa nu fie probleme.

Trafic aerian normal

Pe Aeroportul "George Enescu" traficul aerian s-a desfasurat ieri normal. Toate cursele programate sa decoleze si sa aterizeze au venit la timp. Acelasi lucru este valabil si pentru ziua de joi, lucratorii aeroportului fiind decisi sa nu lase vremea rea sa intrerupa programul normal.

Boc catre prefecti: „Stati cu arma la picior!”

Pe fondul avertizarilor de vreme rea, premierul Emil Boc a convocat ieri de urgenta prefectii in videoconferinta. Acesta le-a transmis sa fie pregatiti sa intervina si sa monitorizeze permanent starea drumurilor. In plus, a cerut colaborare intre institutiile de interventie pentru ca oamenii sa nu fie afectati. "Sa fiti cu arma la picior, domnilor! Spuneti de ce mai aveti nevoie!", le-a transmis acesta reprezentantilor din teritoriu.
Potrivit infomarii raportate de catre autoritatile bacauane, ieri la ora 15, nu erau drumuri blocate in judet, iar circulatia se desfasura in conditii de iarna. "S-a actionat cu 15 utilaje pe drumurile judetene si 16 pe drumurile nationale. De la debutul codului galben, s-au imprastiat 130 de tone de material antiderapant", a declarat Nicoleta Zarnescu, purtator de cuvânt al Prefecturii Bacau.
Chiar daca s-a intervenit, au avut loc doua evenimente rutiere importante, fara victime. Este vorba de o coliziune intre doua tiruri in localitatea Hârja si rastunarea unui tir in localitatea Bogdanesti.

Cea mai scazuta temperatura pe raza judetului nostru s-a inregistrat miercuri dimineata la ora 7 in comuna Ghimes-Faget, respectiv -1 grad.

Temperaturi dure pentru bolnavii cardiaci

Temperaturile extreme din aceasta perioada ii afecteaza cel mai mult pe pacientii cu afectiuni cardiovasculare. „Pentru aceste persoane, de la minus 5 grade Celsius exista riscul aparitiei infarctului de miocard sau de decompensare cardiaca congestiva, ne-a declarat dr. Radu Grigoriu, medic cardiolog. Acelasi efect il are efortul suplimentar de mers prin zapada, pe gheata sau impotriva vântului. Temperaturile extreme, prin ischemia pe care o produc, favorizeaza aparitia tulburarilor de ritm cardiac a caror neglijare poate avea efecte funeste.” Recomandarile medicilor se adreseaza in primul rând grupei de pacienti cu boli cardiovasculare, dar pot fi urmate chiar si de persoanele care doresc sa-si pastreze starea de sanatate buna pentru cât mai mult timp. „Este strict interzis in aceasta perioada abuzul de sare, de grasimi animale si de alcool, a mai precizat dr. Grigoriu. Pacientii cu afectiuni cronice trebuie sa urmeze cu rigoare tratamentul. Daca apar fenomene cu care nu s-au mai confruntat sau daca li se inrautateste starea, este bine sa nu aiba idei personale, ci sa se prezinte de urgenta la medic.” In aceste zile, sectia Cardiologie a Spitalului Judetean de Urgenta este foarte aglomerata. Pacientii nu sunt doar numerosi, ci si in stadii grave ale bolii. Pentru zilele urmatoare, meteorologii au anuntat temperaturi exterioare si mai scazute decât pâna acum. Medicii se asteapta, bazându-se pe experienta anilor trecuti, la o agravare a patologiei cardiovasculare, in special la o crestere a cazurilor de tulburari de ritm si stop cardiac.

Grija speciala pentru dializati, gravide si persoanele fara adapost

Autoritatile sanitare judetene au stabilit un plan de masuri adaptat conditiilor meteorologice din aceste zile. Cele mai multe dintre acestea vizeaza asigurarea asistentei medicale pentru bolnavii din zonele greu accesibile mijloacelor de transport. „Persoanele care trebuie sa faca dializa sunt preocuparea noastra, a spitalelor si a serviciilor de ambulanta, ne-a declarat dr. Marin Bustuc, director adjunct al Directiei de Sanatate Publica (DSP) Bacau. Acestea trebuie transportate si internate la Spitalul Judetean de Urgenta Bacau, la Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti si la Spitalul Municipal Onesti, unitati care au servicii de dializa. Se va proceda astfel pentru ca exista riscul ca acesti pacienti sa nu ajunga la dializa din cauza conditiilor de trafic.” DSP a transmis si Serviciului Judetean de Ambulanta indicatii cu privire la echiparea autosanitarelor si la aprovizionarea acestora cu medicamente de urgenta. Unitatile si compartimentele de primire a urgentelor din spitale trebuie sa aiba un stoc suficient de materiale si medicamente de urgenta pentru tratarea afectiunilor provocate de temperaturile scazute. In fiecare compartiment de acest fel va exista o rezerva de paturi, iar persoanele fara adapost, care au si afectiuni specifice acestei perioade, vor fi gazduite aici. „O alta categorie de risc sunt gravidele, a adaugat dr. Bustuc. Pentru cele aflate in ultimele saptamâni de sarcina se recomanda spitalizarea din timp.” Autoritatile sanitare au fost convocate ieri la o videoconferinta, ocazie cu care dr. Raed Arafat a cerut in mod special ca ambulantele sa beneficieze de tot sprijinul pentru a raspunde solicitarilor. „In cazul in care se impotmoleste o masina, imediat va fi trimisa alta care sa preia pacientul”, a explicat directorul adjunct al DSP.

Copil bolnav preluat dintr-o ambulanta impotmolita

O ambulanta s-a impotmolit pe drumul dintre comuna Poduri si Moinesti. Pacientul aflat in autosanitara, un copil diagnosticat cu o colica abdominala, a fost transferat intr-o alta ambulanta. „Prima masina s-a blocat pe sosea din cauza unor valuri de zapada, ne-a declarat dr. Adrian Colibaba, director medical al serviciului Judetean de Ambulanta Bacau. Am trimis imediat o alta masina in sprijinul primei. Copilul a fost luat cu targa si dus, pe jos, pâna la cealalta ambulanta.” Conducerea SJA da asigurari ca ambulantele au fost pregatite pentru conditii speciale de iarna. Inca de la sfârstul anului trecut au fost dotate cu antiderapant si lopeti si toate au lanturi pentru roti. „Ne-am luat masuri specifice acestor conditii meteorologice, a mai spus directorul medical al SJA. Astazi am trimis o adresa tuturor substatiilor prin care am atentionat asupra riscurilor pentru ambulantele care vor circula spre Bucuresti, trecând prin zona in care s-a instituit cod portocaliu de viscol si ninsoare.” Ambulantele bacauane sunt extrem de solicitate in aceste zile sa transporte pacienti in clinici universitare, in cadrul transferurilor interspitalicesti. De altfel, si numarul solicitarilor a crescut brusc de la inceputul acestei saptamâni. Daca in mod obisnuit media solicitarilor pe 10 ore este de 120, in ultimele zile a crescut la 150. In cele mai multe cazuri este vorba despre pacienti cu afectiuni cronice care s-au agravat pe fondul scaderii temperaturilor.
Geta Panaite
Doina Mincu
Andreea Gavrila

„Comandamentul iernii” la Onesti

Caderea abundenta de zapada din ziua de 25 ianuarie (ninsoarea oprindu-se doar pentru câteva clipe cu bataia vântului, pentru “a aseza” micile troiene), a facut ca Primaria Onesti sa devina sediul “comandamentului iernii”. Pe strazile si bulevardele municipiului Onesti au trecut de mai multe ori utilajele de deszapezire, care au luat cu asalt si trotuarele, Primaria Onesti achizitionând recent skidere, utilaje moderne in curatarea de zapada a aleilor si trotuarelor. Viceprimarul municipiului Onesti, Mihai Sova, ne-a declarat despre amploarea executarii deszapezirii din localitate: ”Suntem pe toate strazile si lucram la capacitatea maxima, cu toate utilajele pe care le detinem. Am cautat ca sa cuprindem zonele orasului, in intregime si in acest sens mentionez ca s-a intrat cu utilajele de deszapezire si in cartierele Catolic, Slobozia si Borzesti. Pe multe strazi ale Onestiului fost data clorura de calciu iar utilajele lucreaza in flux continuu pentru indepartarea zapezii. De asemenea, personalul angajat este mobilizat la deszapezire si suntem pregatiti ca si in zilele si noptile care vor urma sa putem interveni cu aceeasi operativitate daca ninge”. Mihai Sova a mai mentionat ca in zona municipiului Onesti nu este nici un drum blocat si ca se asteapta si la sprijinul onestenilor in curatarea zapezii din fata blocurilor de locuit. (I. Moraru)



spot_img