Jucatorii plecati de la Stiinta MD in aceasta vara nu si-au primit contractele integral.
Despartiri cu efecte pe termen lung. Handbalistii transferati de la Stiinta Municipal Dedeman in aceasta vara nu si-au incheiat conturile cu fosta lor echipa. Dintre cei patru plecati, doi au depus deja memorii la Federatia Româna de Handbal in conditiile in care clubul bacauan nu le-a achitat inca integral sumele prevazute in contractele scadente pe 30 iunie. Sandu Iacob si Chike Onyejekwe, plecati cu destinatiile Târgu Jiu, respectiv Constanta, au sesizat comisiile federale pentru a interveni in conflictul cu formatia la care au evoluat in ultimele trei sezoane, memoriile fiind facute imediat dupa ce componentii actuali ai Stiintei au ajuns la zi cu drepturile financiare. "Este vorba de doua luni de intârziere. Imi pare rau ca pentru oamenii cu care am colaborat nu conteaza ceea ce am demonstrat pâna acum in plan sportiv. La Târgu Jiu simt ca sunt apreciat", a explicat Sandu Iacob, recomandat de nou sau antrenor, selectionerul Vasile Stanga, drept noul lider al echipei din Targu Jiu. "Isi vor primi banii, dar jucatorii trebuie sa inteleaga ca au si obligatii, nu numai drepturi. Ii asteptam, spre exemplu, sa vina sa predea echipamentele de joc. Sandu Iacob sa nu uite tot ceea ce a realizat in Bacau!", a reactionat managerul Stiintei MD, Dorel Sanie.
Conform regulamentului Federatiei Române de Handbal, daca unui jucator al carui contract isi incheie valabilitatea (la expirarea datei pentru care a fost semnat, daca nu a fost prelungit in scris prin acordul partilor) nu ii sunt onorate drepturile financiare pâna la terminarea contractului, "clubului i se retrage dreptul de transfer pâna la achitarea restantelor fata de sportiv". Mihail Marinescu, presedintele Comisiei de Solutionare a Memoriilor din cadrul FRH, a precizat ca "putem lua masuri, conform regulamentului, care se refera numai la dreptul de joc. Restantele financiare se recupereaza pe cale civila". Dincolo de situatia creata prin depunerea celor doua memorii, oficialul FRH a tinut sa sublinieze si sa transmita aprecieri clubului bacauan in conditiile in care "Stiinta a fost prima echipa inscrisa in campionat, cu toate actele la zi". (Dana P.)















