29 martie 2024
ActualitateHaiducia fiscală

UZUL ŞI ABUZUL DE DREPT

Haiducia fiscală

Despre hăituiala contribuabilului de către organele fiscale s-a mai scris, dar mai spectaculoase au părut abuzurile acompaniate de zăngănit de cătuşe iar contribuabilii îngropaţi ca urmare a tratamentului fiscal abuziv au trecut neobservaţi. Deşi, în zona fiscalităţii, fenomenul abuzului instituţionalizat este la fel de prezent şi produce distrugeri la fel de mari, poate mai mari.

Ultimul raport MCV, ce priveşte România, mi-a amintit de un alt abuz „european” faţă de care comentariile sunt de prisos. E vorba de o sesizare făcută de o autoritate, Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), inexistent de drept (pare un paradox, dar aşa e). Sesizare a fost preluată fără discernământ de autorităţile româneşti şi astfel a fost îngropată o afacere şi un mare contributor la buget.

Peste 500 de locuri de muncă pierdute în judeţul Galaţi şi o investiţie de opt milioane de euro prin fonduri SAPARD aruncaţi pe apa Sâmbetei. Cam aşa s-ar rezuma pe scurt falimentul Galco, una dintre cele mai importante firme de pe teritoriul judeţului Galaţi. 



Dar înainte de faliment a avut loc o procedură…. APDRP a întocmit un „proces-verbal de constatare”. În acest document se arata că OLAF constatase, pe baza unui raport, care fusese întocmit de autorităţile germane în urma unei anchete desfăşurate la cererea OLAF, că Galco săvârşise anumite nereguli în scopul de a obţine finanţarea din partea Uniunii.

OLAF a recomandat autorităţilor române să recupereze această finanţare, în valoare de 1.958.590 de euro, majorată cu suma de 39.171,8 euro, cu titlu de dobânzi de întârziere.

După ce APDRP s-a conformat recomandării şi a transmis titlul său executoriu către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, aceasta a procedat la o poprire asupra tuturor conturilor societăţii Galco în limita sumei de 7.182.156,17 RON și a respins contestaţia societăţii (deşi aşa-zisa fraudă era de 30.000 euro, fraudă dovedită ca fiind inexistentă ulterior).

După 3 ani de luptă în instanţele româneşti în cele din urmă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (România) a admis recursul introdus de Galco împotriva hotărârii Curţii de Apel Galaţi (care respinsese anterior contestaţia) şi a anulat actele adoptate de APDRP.

Această decizie a fost însă tardivă. Societatea intrase în faliment, bunurile fiind distruse, furate etc. Administratorul şi acţionarul societăţii, domnul Gheorghe Caruz, a iniţiat la Curtea Europeană de Justiţie o acţiune în daune interese prin care solicita instanţei obligarea OLAF la plata, în favoarea sa, a sumei de 258.509.577,92 RON cu titlu de daune interese.

Dar aici, surpriză. Înalta instanţă precizează că „…… OLAF a fost desemnat de către reclamant drept pârât. Or, OLAF, instituit prin Decizia 1999/352/CE, ………este un serviciu intern al Comisiei Europene, a cărui independenţă este pur funcţională şi limitată la activităţile sale de anchetă. În acest sens şi în lipsa unei dispoziţii contrare, OLAF nu are personalitate juridică, iar reprezentarea sa în justiţie este asigurată de Comisie. Prin urmare, trebuie să se considere că o acţiune în despăgubire introdusă împotriva OLAF este îndreptată numai împotriva Comisiei…”

Or, cum să te îndrepţi împotriva stăpânului…..? În cele din urmă, înalta instanţă apreciază că este inadmisibilă cererea acţionarului întrucât „…. Trebuie să se constate, în speţă, că reclamantul solicită repararea prejudiciului care ar fi fost cauzat unei societăţi al cărei acţionar este, iar nu a unui prejudiciu, direct sau indirect, pe care l-ar fi suferit personal… reclamantul nu a demonstrat existenţa unui astfel de interes de a exercita acţiunea.”

Cu alte cuvinte instanţa a constatat că acţionarul, cu banii investiţi în firma prăduită, nu are nici măcar indirect un interes de recuperare a prejudiciului. Cum ar spune Caragiale, „fără bani şi cu onoarea nereperată”. Problema exercitării abuzive a dreptului la cele mai înalte instanţe prin interpretarea mecanică şi formală a legii în favoarea/interesul autorităţii a devenit vizibil toxică.

Impozit pe ce nu ai

„Vasilie Voda, după ce au luat domnia de la Țarigrad, s-au rugat viziriului să lasă ţara de bir trii ani și alţi trii ani să de birul ţării o dată. Și au scos atunce pre ţară fumărit, câte un leu de casă”.

De atunci, birurile ni le-a tot pus Țarigradul, astăzi am ajuns sa ni le punem singuri. De-a lungul vremii, românii au plătit multe biruri pe ceea ce aveau, inclusiv pe fumul de la coş.

Acum invenţie absolută, am ajuns să plătim impozit pe ce nu avem. Cam aşa ar suna în traducere profană o decizie recentă a Curţii Constituţională (nr. 293/2018 publicată în: Monitorul Oficial nr. 938 din 7 noiembrie).

În speţă, un contribuabil a contestat la CCR constituţionalitatea prevederilor de la art. 461 alin. (7) teza a doua şi art. 471 alin. (4) teza a doua din Codul fiscal care se referă la desfiinţarea unei clădiri, respectiv la radierea din circulaţie a unui autovehicul, cazuri în care bunul supus impozitării nu mai există fizic, fiind fie desfiinţat (prin demolarea sau distrugerea clădirii), fie scos definitiv din circulaţie.

Conform reglementărilor contestate, cetăţenii au obligaţia legală de a plăti impozit pentru întregul an fiscal asupra unor bunuri care nu mai există fizic în anul respectiv, ori au fost înstrăinate imediat după începerea noului an fiscal. Astfel, persoane care nu au proprietate bunuri la data impunerii, sunt obligate să plătească impozit pentru un bun aflat în proprietatea altei persoane.

Curtea respinge excepţia iar parte din motivare (nu o putem reda în integralitate), ar fi de-a dreptul hazlie dacă nu ar fi profund nedreaptă.

În esenţă, se susţine că important e statul nu dreptul cetăţeanului, astfel prioritare sunt „…interesele statului de a evita încărcătura administrativă excesivă şi de a identifica, în mod concret, la începutul anului fiscal, care sunt, alături de stat, subiecţii raportului juridic de drept fiscal în anul respectiv, adică certitudinea titularilor în sarcina cărora cade obligaţia alimentării bugetului statului…”.

Despre ce drept şi echitate vorbeşte cea mai înaltă instanţă în stat?

Jurist Adrian M. Ionescu

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri