Șoferii spun că se circulă pe un carosabil bun în Bacău. Doar că, nu știu de unde, cam încep să apară gropi, pe ici pe colo. Care ar fi motivul? Asta s-ar putea să fie un mister.
Dacă cu ani în urmă, când iernile erau mai grele, cu zăpezi, și se împrăștia antiderapant, în sezonul de primăvară după dezgheț apăreau gropi, acum de unde vin?
Nu pot decât să mă gândesc că materialul folosit la asfaltare nu a fost de cea mai bună calitate. Și apropo de antiderapant. Din câte știu, și sper să nu greșesc, iar dacă greșesc să mă corecteze cineva, deci din câte știu, an de an se avansa un buget pentru deszăpeziri și antiderapanți. Probabil și pentru iarna asta s-a stabilit un buget.
Dar dacă nu e cazul, ce se întâmplă cu bugetul ăsta? Nu vreau să par eu deștept și să-mi dau cu părerea dar poate face cineva publice informațiile astea, că tot se vorbește de transparență dar noi nu vedem nimic.
Alex Covaci
„Bacăul vorbește” este spațiul dedicat pe site-ul Deșteptarea unde vocea comunității prinde glas. Cititorii pot împărtăși opinii despre municipiul Bacău și întreg județul, contribuind la o dezbatere deschisă și relevantă.Ziarul Deșteptarea te ajută să fii auzit! Fă-ți cunoscute ideile, semnalează problemele, transmite așteptările sau bucură-te de succesele cotidiene alături de ceilalți cititori.








