Ca în fiecare an, Protopopiatul Onești va echipa cu cel puțin 200 de ghiozdănele tot atâția copii din medii nevoiașe, care se pregătesc să meargă, de la 1 septembrie, la școală. De asemenea, pregătește și cel puțin 900 de sacoșe cu rechizite pentru elevii dezavantajați din zona sa.
În acest fel, Proiectul Eparhial „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți!”, început și binecuvântat de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscop al Romanului și Bacăului, va fi susținut și în acest an în Protopopiatul Onești.
„Să oferim împreună – spune părintele protopop Ioan Bârgăoanu – rechizite pentru școlari, pentru că educația copiilor este esențială! Se spune că dacă deschizi o școală, închizi o temniță. Împreună, oferind un ghiozdan cu rechizite salvăm un suflet de întunericul inculturii! Pentru că acela care trimite un copil la școală deschide o inimă spre bucuria cunoașterii, spre înțelegerea și aprofundarea științei și a cuvintelor vieții veșnice! Educația și hrana copilului sunt vitale pentru neamul și patria noastră.”
Pe lângă aceste ghiozdane, preoții din Protoieria Onești se pregătesc să deschidă cu rugăciuni un an nou școlar.
Cei care vor să sprijine cu donații acest proiect pot suna la 0741.047.153 – Asociația Patmos Onești, CIF: 40031863, și pot dona în contul RO95RNCB0030161762300001, deschis la BCR-Filiala Onești.















