miercuri, 17 decembrie 2025

Fuziunea celor două spitale din Bacău, blocată de o hotărâre de guvern din 2007

Proiectul de realizare a unui Spital de Urgență care să înglobeze actualul Spital Județean și viitorul Spital Municipal a fost blocat la Ministerul de Justiție din cauza unor documente ce datează din anul 2007.

Este vorba chiar de către Hotărârea de Guvern prin care s-a constituit Spitalul Municipal Bacău, și care a fost scrisă „cu picioarele”, după cum a declarat primarul Bacăului, Cosmin Necula.



El a spus că în acest moment, obiectivul de investiții Spitalul Municipal este al municipiului Bacău dar entitatea juridică Spitalul Municipal este, din 2007, trecută la Direcția de Sănătate Publică, deci la Ministerul Sănătății.

Pentru fuziune și-au dat acordul Sănătatea și Finanțele dar problema s-a blocat la Ministerul de Justiție care a descoperit această situație.

Senatorul Dragoș Benea spune că o delegație formata din primarul Bacăului, președintele Consiliului Județean și doi parlamentari au fost la discuții cu ministrul Justiției, pentru a găsi soluții la aceasta problemă.

„Până în 2016 Spitalul Municipal a fost crescut în ideea de a-l pune în concurență cu Spitalul Județean, o idee total nefericită și contraproductivă. Compatibilizarea dintre cele două unități a presupus un efort birocratic uriaș pe care, din păcate, nu l-am finalizat, n-a venit încă avizul de la Ministerul Justiției”.

Primarul Necula a spus că se va merge în continuare pe ideea fuziunii, dar, până se vor rezolva problemele juridice, trebuie să se finalizeze șantierul și se speră că în primul trimestru al anului viitor să se scoată la licitație execuția a ceea ce a mai rămas de făcut, urmând că spitaul să fie gata în maximum 12 luni.



spot_img