Ai putea spune că românul contemporan (nu toți, în mod evident) e un…viteaz. În vorbe, doar. Și mai ales când stă ascuns în spatele unui telefon sau a unui laptop. Îl mai vezi pe câte unul comentând de gloabă la anunțul postat de vreun fermier care-și vinde agoniseala din bătătură: „Ce naiba, are aur, de ceri atât pe el?” Și de aici, evident, se naște furtuna.

Postacilor fără vreo meserie, care eventual au ciupit ceva mălai prestând munci (de sclav de-a dreptul), pe nu știu unde prin UE, li se alătură unii care poate că nu au citit vreo carte peste „1001 de nopți” (no offence, admit că și astea au valoarea lor), gândind că Cehov, Dostoievski, Tolstoi ori Shakespeare, Gabriel García Márquez, Isaak Asimov sau mai tânărul Paulo Coelho sunt mărci de bere sau echipe de fotbal.

Pe comentatorii de profesie i-am observat vociferând și când, de exemplu, statul le-a platit în plus ceva bani angajaților din Sănătate, ca mulțumire pentru implicarea activă în lupta cu parșivul virus SARS – CoV – 2. De neînțeles frustrarea ăstora care, oricum, au ceva de comentat, și dacă apa e udă sau când lumina le alungă noaptea din cap. Mă întreb, însă, la ce să-i fi folosit unei internaute care remarca, lipsită de grație, evident, „Nu le mai ajung «stimulentele» luate de la pacienți?

Îmi imaginez câtă frustrare să fi acumulat în toți anii în care a fost păcălită să pună ștampila pe buletinul de vot, lovindu-se apoi cu cărămida peste degete, ori de câte ori parlamentarii și-au mărit avantajele financiare. Realizez că numai prezența vajnicei clevetitoare în saloanele izolate, intubată și așezată pe burtă pentru a-i facilita respirația, ar mai putea să-i schimbe, cumva, atitudinea. Și asta dacă „șpăgarii” în halate albe ar reuși să mai obțină de la Dumnezeu o păsuire pentru sufletul zbuciumat al pizmașei ponegritoare. Sănătate!


PUBLICITATE