19 aprilie 2024
ActualitateFrumusețe și bucurie la Festivalul ”Cununa Munților – 2018”, de la Asău

Frumusețe și bucurie la Festivalul ”Cununa Munților – 2018”, de la Asău

La Asău, unde sus sub culmile brazilor mai este câte o cabană în margine de poieni, sub lumina strălucitoarelor raze ale unei frumoase zile de toamnă, a avut loc Festivalul de folclor și tradiții populare ”Cununa Munților 2018”.
Această manifestare folclorică deosebită s-a desfășurat pe stadionul din localitate, care și-a deschis larg porțile pentru a primi nume dragi ale cântecului popular din țară și din străinătate (din Ucraina), ansambluri folclorice de pe cuprinsul județului Bacău.

Au fost prezenți sute de spectatori din localitățile de pe valea Trotușului și de pe meleagurile băcăuane, care au asistat cu bucurie la sărbătorirea a 15 ani de la înființarea Ansamblului artistic ”Ca La Noi” ( ce are ca director pe Camelia Roșu, o păstrătoare și continuatoare a celor mai frumoase tradiții populare românești, iubită mult și de soliștii și ansamblurile folclorice din întreaga țară).

Dacă interpreta Maria Șalaru a interpretat cântecul ce a consacrat-o (”Drag mi-i chipul mamei mele”) urcând pe scenă cu un ”vlăstar” al viitorului – Constantin Amariei (remarcat la mai multe festivaluri naționale de folclor), membrii Ansamblului ”Ghiocel” din Cernăuți au arătat că frumoasele melodii populare românești nu au granițe! Ei au interpretat mai multe cântece din tezaurul folcloric românesc, cu speranța de a evolua ”la mai mare” și în viitor în România!



”Struniți” în mod admirabil de către coregraful Robert Costrovanu dansatorii Ansamblului artistic ”Ca La Noi” au încântat publicul printr-o interpretare în mod profesionist a unor suite folclorice din Banat, Sibiu și din alte zone ale țării. Pe scenă au urcat interpreți mult îndrăgiți de publicul iubitor de cântec și de dans și amintim pe Maria Șalaru, Grigore Gherman, Maria Tătaru, Anton Achiței, Gabriela Comăneci, Alexandra Ulea, Rodica Șaulea, Diana Cojocaru și mulți, mulți alții. Au fost prezente și ”au cules” aplauzele publicului ansamblurile artistice ”Siminocul” din Sănduleni (pregătit de Marian Lungu), ”Ecoul din vale” din Faraoani (instructor Iulian Farcaș), ”Mugurașii ” din Agăș (coordonat de Ecaterina Rață) și altele.

Școală de vară pentru elevii din Ucraina

La Festivalul de folclor și tradiții populare ”Cununa Munților” 2018 printre invitați s-a aflat și poetul Dumitru Brăneanu, președintele Filialei Bacău a Uniunii scriitorilor din România, care a adresat un mesaj cald tuturor participanților. Felicitând tânărul ansamblu din Cernăuți Dumitru Brăneanu a lansat și ideea de a se organiza în anul viitor la Bacău o școală de vară pentru elevii din Ucraina. ”A fost o mare bucurie să fim prezenți la acest frumos festival, organizat cu multă dăruire și profesionalism”, a menționat Mihaela Iordache – Farcaș, o solistă de folclor din Comănești revenită pe meleagurile trotușene, ea adresând cuvinte de înaltă mulțumire organizatorilor ( Asociația Culturală ”Ca La Noi” Asău, Primăria și Parohia Ortodoxă din localitate în parteneriat cu Consiliul Județean Bacău , cofinanțator).

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri