ActualitateBacău: Încep lucrări de frezare și reabilitare a carosabilului pe mai multe...

Bacău: Încep lucrări de frezare și reabilitare a carosabilului pe mai multe artere importante din oraș

Municipalitatea băcăuană anunță demararea unor lucrări de întreținere și modernizare a infrastructurii rutiere în mai multe zone ale orașului, începând de marți seară, 23 iunie.

Potrivit informațiilor transmise de autorități, lucrările de frezare a stratului de asfalt vor avea loc pe strada 9 Mai, în zona stației de autobuz de la Piața Centrală și pe sensul opus, până la sensul giratoriu din apropiere. Intervențiile sunt necesare pentru pregătirea carosabilului în vederea așternerii unui nou strat de asfalt de uzură.

Totodată, lucrări similare vor fi executate și în sensul giratoriu situat la ieșirea din municipiu, la intersecția străzilor Dr. Alexandru Șafran, Ștefan Gușe, DN 11 și Arcadie Șeptilici. Și în această zonă, frezarea carosabilului reprezintă o etapă premergătoare asfaltării.



Autoritățile fac apel la conducătorii auto să circule cu atenție sporită în zonele afectate de lucrări și să respecte semnalizarea temporară instituită pe durata intervențiilor.

În paralel, au început lucrări de amenajare și reabilitare a trotuarelor pe strada Tecuciului, precum și pe strada Mihai Viteazu, în zona imobilelor cu numerele 1-3. Pietonii sunt sfătuiți să manifeste prudență și să utilizeze traseele indicate pentru deplasare în siguranță.

Lucrările fac parte din programul municipal de întreținere și modernizare a infrastructurii rutiere și pietonale din municipiul Bacău.



spot_img
spot_img