Un agent de penitenciar a fost condamnat la închisoare, întrucât a primit mită în schimbul introducerii ilegale de telefoane mobile în unitatea căreia trebuia să-i asigure securitatea… Mi-am zis clasic: pădure fără uscături nu există. Am accesat pe internet problematica mitei în penitenciare și, după ce-am răsfoit vreo 20 pagini care aveau doar titluri care vizau subiecte de acest gen, m-am cutremurat…

Între altele, instanțele au condamnat și sute de salariați cu ștaif ai penitenciarelor, întrucât, primind mită, au angajat în aceste instituții diferite persoane care, pentru a educa, trebuie să promoveze standarde înalte ale moralei. Dar atunci când un agent de penitenciar, de pildă, este astfel angajat, nu este de așteptat ca și el să devină purtător de virus infracțional?

Și problema selecției… fără mită a salariaților are suficiente puncte nevralgice. Există personal specializat în recrutare, examinare etc, dar modalitatea de aplicare a unor proceduri este, uneori, formală, nu vizează surprinderea trăsăturilor cardinale ale personalității candidatului. Ca profesor, m-am mirat atunci când am văzut un fost elev îmbrăcat într-o uniformă aparținând unei instituții care veghează la asigurarea ordinii publice. Pe când era elev, amenințase, folosind un cuțit, colegi și profesori. Cine îl recomandase pentru obținerea unui asemenea status social? Mai curând cred că această fază a evaluării a fost cumva eludată.

A fost deplasată aproape exclusiv delicata problematică a penitenciarelor către condițiile precare de cazare. Am pierdut din vedere faptul că unii dintre salariații închisorilor devin frați de cruce întru infracțiuni cu infractorii. Pecinginea infracțională extinzându-se atât de sprințar, nu cred că resursele bugetare destinate ameliorării condițiilor de detenție vor fi folosite prea curând cu eficiență. Este nevoie (și în închisori) de o resurecție morală exemplară.