Etapa a șasea a Ligii a IV-a, derulată în weekend în absența liderei cu maximum de puncte CS Bârsănești (a cărei partidă cu CS Dofteana a fost amânată), a consemnat primul pas greșit făcut de cei de la AS Negri. După patru victorii la rând, AS Negri, care are un joc în minus, a fost oprită acasă de Viitorul Nicolae Bălcescu: 2-2.
Egalul de la Negri nu a fost singura remiză la acest scor înregistrată în această rundă. Cu rezultatul de 2-2 s-a încheiat și întâlnirea dintre ACS Gauss și Viitorul Dămienești, cele două codașe spărgând astfel gheața și obținând primul punct stagional. În ceea ce privește vârful clasamentului, prin victoria cu 4-0 de la Urechești, realizată grație golurilor marcate de Iurchievici, Gîndulescu, Jitaru și Al. Istrate, Vulturul Măgirești a egalat-o la puncte pe CS Bârsănești, depășind-o la golaveraj.
De altfel, „vulturii” lui Andrei Popa se pot lăuda cu cel mai tare atac al campionatului: 31 de goluri în șase meciuri, ceea ce presupune o medie de peste cinci reușite per partidă. În fine, dacă tot aminteam de numărul mare de goluri, să menționăm că scorul etapei a șasea s-a înregistrat la Dărmănești, acolo unde gazdele de la UZU au surclasat-o cu 8-1 pe Flamura Roșie Sascut.
Rezultatele etapei a șasea: CSM Moinești- AFC Bubu 1-3, AS Negri- Viitorul Nicolae Bălcescu 2-2, ACS Gauss Bacău- Viitorul Dămienești 2-2, UZU Dărmănești- Flamura Roșie Sascut 8-1, Bamirom Dumbrăveni- Unirea Bacău 3-1, Măgura Târgu-Ocna- Sportul Horgești 6-2, Voința Bacău- Gloria Zemeș 1-1, Recolta Urechești- Vulturul Măgirești 0-4, Bradul Mânăstirea Cașin- Măgura Cașin 2-1. Partida CS Dofteana- CS Bârsănești a fost amânată pentru o dată ce va fi decisă ulterior, iar CS Faraoani a stat în condițiile în care Siretu Săucești este retrasă din campionat.
Programul etapei viitoare/ sâmbătă, 4 octombrie, ora 15.00: AFC Bubu- Recolta Urechești (teren Baza Nautică/ Șerbănești), Viitorul Nicolae Bălcescu- CS Faraoani, Sportul Horgești- Voința Bacău, Unirea Bacău- Bradul Mânăstirea Cașin (teren Siretul / Săucești), Flamura Roșie Sascut- Bamirom Dumbrăveni, Vulturul Măgirești- CS Dofteana. Duminică, 5 octombrie, ora 11.00: Gloria Zemeș- AS Negri, AS Măgura Cașin- Măgura Târgu-Ocna, CS Bârsănești- Gauss Bacău (teren Helegiu). Ora 12.00: Viitorul Dămienești- UZU Dărmănești. CSM Moinești stă.
Clasament
1 Vulturul Măgirești 6 5 0 1 31-7 15p.
2 CS Bârsănești 5 5 0 0 25-4 15p.
3 Gloria Zemeș 6 4 2 0 23-9 14p.
4 AFC Bubu 6 4 1 1 26-4 13p.
5 AS Negri 5 4 1 0 21-6 13p.
6 CSM Moinești 6 4 0 2 18-9 12p.
7 Sportul Horgești 6 3 2 1 20-10 11p.
8 Viitorul N. Bălcescu 6 3 2 1 14-10 11p.
9 Unirea Bacău 6 3 0 3 15-14 9p.
10 CS Dofteana 5 3 0 2 14-13 9p.
11 Bamirom Dumbrăveni 6 2 2 2 18-13 8p.
12 Voința Bacău 5 2 2 1 7-5 8p.
13 AS Măgura Cașin 6 2 1 3 12-12 7p.
14 Fl. Roșie Sascut 6 2 0 4 8-33 6p.
15 UZU Dărmănești 6 1 1 4 15-15 4p.
16 Măgura Târgu- Ocna 5 1 1 3 12-19 4p.
17 Bradul M. Cașin 5 1 1 3 7-15 4p.
18 CS Faraoani 5 1 0 4 8-19 3p.
19 Recolta Urechești 6 1 0 5 4-29 3p.
20 Viitorul Dămienești 6 0 1 5 6-25 1p.
21 ACS Gauss Bacău 6 0 1 5 6-29 1p.
22 Siretu Săucești 1 0 0 1 0-10 0p.














