luni, 8 decembrie 2025

Fotbal/ Liga a IV-a: CS Faraoani, scorul etapei după patru înfrângeri la rând

Etapa a noua din Liga a IV-a a confirmat parcursul de regularitate al liderei CS Bârsănești, singura echipă cu maximum de puncte. Duminică, Boacă și coechipierii săi au obținut a opta victorie din tot atâtea întâlniri, impunându-se cu 3-1 în fața Bamiromului și păstrând două puncte avans față de AS Negri. Performera weekendului este însă CS Faraoani, care, după șase înfrângeri (din care patru la rând pentru un golaveraj de 2-18 golaveraj!), a reușit scorul rundei, câștigând cu 5-1 pe terenul Sportului Horgești. La polul opus, să notăm al doilea pas greșit consecutiv pe teren propriu al Vulturului Măgirești. După un pirotehnic 4-4 în compania Dofteanei, în runda a șaptea, „vulturii” lui Andrei Popa, deși dispun de al doilea atac al campionatului, s-au împiedicat din nou, de data aceasta fără gol marcat: 0-0 cu UZU Dărmănești. Și dacă tot am amintit de remize albe, merită remarcat că în această etapă a noua a s-a gripat și cea mai productivă linie de atac a întrecerii, AFC Bubu, autoarea unui 0-0 la Nicolae Bălcescu.

Rezultatele etapei a noua: Viitorul Nicolae Bălcescu- AFC Bubu 0-0, Sportul Horgești- CS Faraoani 1-5, Vulturul Măgirești- UZU Dărmănești 0-0, Gloria Zemeș- CSM Moinești 2-0, AS Măgura Cașin- AS Negri 3-5, CS Bârsănești- Bamirom Dumbrăveni 3-1, CS Dofteana- Gauss Bacău 2-0, Viitorul Dămienești- Bradul Mânăstirea Cașin 1-4. Partidele Unirea Bacău- Voința Bacău și Flamura Roșie Sascut- Măgura Târgu-Ocna au fost amânate, iar Recolta Urechești a stat.

Programul etapei viitoare/ sâmbătă, 25 octombrie, ora 11.00: AS Negri- Unirea Bacău, CSM Moinești- Sportul Horgești. Ora 15.00: UZU Dărmănești- CS Dofteana, Bamirom Dumbrăveni- Vulturul Măgirești (teren Răcăciuni). Duminică, 26 octombrie, ora 11.00: Recolta Urechești- Gauss Bacău, Bradul Mânăstirea Cașin- CS Bârsănești, Voința Bacău- Flamura Roșie Sascut (teren Baza Nautică/ Șerbănești), CS Faraoani- AS Măgura Cașin. Ora 12.00: Măgura Târgu-Ocna- Viitorul Dămienești. Partida AFC Bubu- Gloria Zemeș a fost amânată, iar Viitorul Nicolae Bălcescu stă.

Clasament: 1) CS Bârsănești 24p., 2) AS Negri 22p., 3) Vulturul Măgirești 20p. (golaveraj 38-11), 4) Gloria Zemeș 20p. (30-14), 5) Viitorul Nicolae Bălcescu 18p., 6) AFC Bubu 17p., 7) CS Dofteana 16p., 8) Voința Bacău 12p. (16-7), 9) CSM Moinești 12p. (20-14), 10) Unirea Bacău 12p. (17-16), 11) Bamirom Dumbrăveni 11p. (20-18), 12) Sportul Horgești 11p. (21-29), 13) Bradul Mânăstirea Cașin 10p. (20-20), 14) Măgura Târgu-Ocna 10p. (18-20), 15) UZU Dărmănești 8p. (19-20), 16) AS Măgura Cașin 8p. (18-23), 17) CS Faraoani 6p. (14-28), 18) Flamura Roșie Sascut 6p. (11-45), 19) Recolta Urechești 3p., 20) Viitorul Dămienești 1p. (9-39), 21) Gauss Bacău 1p. (6-40).

 



spot_img