sâmbătă, 21 februarie 2026

Fotbal/ Liga 2: Daniele Luncașu sparge gheața, iar FC Bacău îndoaie Metalul în deplasare: 1-0!

În mini-Siberia de la Buzău, „alb-roșii” au câștigat într-o manieră mult mai clară decât o arată scorul primul meci oficial din 2026, prelungindu-și la șapte seria rezultatelor utile din sezonul regular

Fie vreme bună, fie vreme rea, FC Bacău o ține tot așa! Așa cum? Așa bine! Bine de tot, dintr-o victorie în alta. Sâmbătă, într-un decor de gulag siberian (ninsoare viscolită, teren acoperit cu zăpadă, frig), „alb-roșii” au continuat lucrurile bune de până acum, impunându-se în etapa a 18-a din sezonul regular (prima programată în acest an), cu 1-0 la Buzău, contra unei echipe cu aspirații la play-off, Metalul.

A fost al șaptelea rezultat util la rând al băcăuanilor în campionat. Și a opta victorie din tot atâtea partide disputate de Ionuț Chirilă și compania în 2026, luând în calcul și turul de forță din amicale.

Succesul contra Metalului a fost unul mult mai clar decât o arată tabela de marcaj. Oaspeții, care au fost încurajați non-stop de o galerie extrem de sonoră și entuziastă, s-au adaptat mult mai bine condițiilor hibernale, creându-și mai multe ocazii de gol, în timp ce gazdele au măcinat în gol.

Unicul gol al întâlnirii a fost realizat în minutul 16, atunci când incisivul Robert Ciobanu a finalizat o cursă pe partea stângă cu o centrare precisă, la care Daniele Luncașu a răspuns cu o execuție de atacant veritabil: vole la colțul lung, fără șanse pentru portarul buzoian Relu Stoian. Un gol pe care Luncașu îl căuta și îl merita de mult. Și care a venit la marele fix.

De altfel, marcarea golului a permis oprirea jocului pentru ca staff-ul gazdelor să retraseze liniile de marcaj care fuseseră acoperite între timp de ninsoare. La drept vorbind, nu ar fi fost nicio problemă dacă organizatorii s-ar fi limitat doar la jumătatea de teren a Metalului pentru că, până la pauză, fazele importante de poartă aici s-au consumat.

Dacă în min. 20 era cât pe ce să se facă de râs, cu o ieșire la aproximativ 35 de metri soldată cu o degajare nereușită, portarul Metalului, Stoian s-a revanșat în minutele 30 și 45, când s-a opus mai întâi lui Robert Ciobanu și apoi, cu o robinsonadă de efect șutului expediat aproape de vinclu de Georgian Albu.

Partea secundă a fost mai degrabă una de uzură, echipa care s-a dovedit mai periculoasă în atac fiind însă tot FC Bacău. În min. 73, la o șarjă ofensivă rapidă, defensiva buzoiană a respins din apropierea liniei porții mingea trimisă de Gabi Cîrstean, pentru ca în min. 86, Andrei Pavel, profitând de o neglijență a adversarului direct, să pătrundă în careu de pe partea stângă fără ca șutul său, unul telefonat, din poziție de unu la unu, ce-I drept, din unghi, să creeze dificultăți deosebite lui Stoian.

În formula L. Anton- Bordea, Cimbru, Forisz, Coajă- G. Albu (min. 69 R. Moise), I. Chirilă, G. Cîrstean- Lunașu (min. 46 Mitrică). R. Ciobanu (min. 86 D. Burlacu), Aftanache (min. 46 A. Pavel), FC Bacău câștigă la Buzău și, cu 26 de puncte, urcă momentan pe poziția a 11-a a Ligii 2.

Pregătind o nouă victorie, etapa viitoare, pe 28 februarie, de la ora 11.00, acasă, la Ruși Ciutea, împotriva Gloriei Bistrița. Și, chiar dacă va fi ultima zi de iarnă, poate vom avea, în sfârșit, și vreme bună!



spot_img