20 aprilie 2024
SportFC Bacău, campioana Moldovei!

Fotbal/ CN Under 13

FC Bacău, campioana Moldovei!

Pentru a doua oară în ultimele trei sezoane, gruparea băcăuană fondată de Cristi Ciocoiu se califică în primele opt echipe ale țării cu grupa 2006. Turneul semifinal debutează duminică, la Cluj

Performanță deosebită pentru FC Bacău. După ce a câștigat la pas campionatul județean, grupa de vârstă 2006 a „alb-roșiilor” s-a încununat miercuri campioana Moldovei, asigurându-și participarea la turneul semifinal ce va debuta duminică, la Cluj. „E o nouă etapă importantă în parcursul echipei și al clubului nostru, care scoate în evidență și, totodată, încununează munca depusă în toți acești ani”, a declarat fondatorul FC Bacău, Cristi Ciocoiu, care a ținut să mai precizeze că „fără sprijinul Dedeman, SIF Moldova, Planet Burger, Dabis, Pambac și Consiliul Local nu am reuși să facem performanță la acest nivel”.

La „zona” derulată pe stadionul „Ceahlăul” din Piatra Neamț, echipa antrenată de Radu Ciobanu a câștigat grupa după două victorii (3-0 cu CSȘ Botoșani și 3-1 cu LPS Suceava) și un egal (0-0 cu LPS Vaslui), pentru ca în finala disputată miercuri, de la ora 12.00, pe o căldură infernală, să se impună în fața gazdelor de la Ceahlăul cu 2-0 prin golurile marcate de Daniel Țăran și Adrian Olteanu. „Acest succes înseamnă o confirmare a faptului că la 2006, FC Bacău a reușit să facă o adevărată selecționată a Moldovei”, a adăugat Șerban Neamțu, cel care în urmă cu două sezoane ducea această echipă pentru prima oară în cele mai bune opt formații din țară.



Acum, ștafeta a fost preluată de antrenorul Radu Ciobanu, care dorește să ridice ștacheta: La începutul sezonului mi-am pus două obiective. Primul a fost să nu luăm niciun gol pe tot parcursul campionatului județean. L-am ratat la limită, echipa primind un singur gol. Al doilea obiectiv este să jucăm finala Campionatului Național și vom face totul pentru a-l atinge”. Pentru a ajunge în finala CN U13, FC Bacău trebuie să-și adjudece turneul semifinal 1 care se va derula de duminică și până marți, la Cluj.

Băcăuanii debutează duminică, împotriva celor de la LPS Târgu-Jiu, pentru ca luni și marți să le întâlnească pe Corona Brașov, respectiv Luceafărul Cluj. Dacă vor încheia pe primul loc, elevii lui Radu Ciobanu vor disputa, la București, finala națională contra câștigătoarei turneului semifinal 2 ce se va derula tot la Cluj, concomitent cu turneul semifinal 1.

„Ne cunoaștem adversarii, am mai jucat contra lor la diferite turnee și, chiar dacă orice meci se anunță greu, am convingerea că putem face și în continuare o figură frumoasă. Avem cei mai buni copii din Moldova, iar pentru ei nu am decât cuvinte de laudă. Sunt niște adulți în miniatură, care fac cinste Bacăului și fotbalului din Bacău”, a concluzionat Radu Ciobanu, care are la dispoziție următorul lot: Luca Chișăreanu și Lucian Anton (portari); Bogdan Bacalu, Adrian Olteanu, Daniel Țăran, Ștefan Oancea, Codrin Oasenegre, Gabriel Păun, Daniel Gangal, Nicolas Gavrilescu, Daniele Dumitru, Antonel Fodor, Darius Macovei, Tudor Belciu, David Păduraru, George Lungu, Cosmin Popescu și Mirko Diarciuc (jucatori de câmp).

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri