Numele meu este Doga, sunt o cățelușă de 5 ani. Povestea mea (cea de care îmi amintesc) a început la un colț de stradă, vis-a vis de magazinul Lidl, de lângă ”Insula de Agrement”. Aveam câteva luni și mă plimbam în zonă singură și, sinceră să fiu, eram cam rărtăcită. Mergeam după oricine îmi ieșea în cale, fie pe trotuar, fie printre mașini. Și, cum țopăiam eu așa, i-am văzut pe viitorii mei părinți: Andrew și Dana. Mi s-au părut de treabă și că le păsa de un cățel ca mine, nici prea frumos, nici prea cuminte, dar isteț. Tata m-a luat în palmă (atât de mare eram) și a întrebat: ce facem acum? Mama a spus: îl luăm acasă. Restul e viață!
Părinții mei nu prea au avut inspirație când mi-au pus numele. Au crezut că sunt băiat și mi-au spus Dog. Când am mers la ei acasă, nu prea mâncam și, în plus, mama și tata au vrut să îmi facă tot ce trebuia pentru a fi sănătoasă- deparazitări, vaccinuri. Așa că, am mers la un nene îmbrăcat în haină albă. A zis că sunt bolnavă, că am Paroviroză și nu prea am șanse să mă fac mare. Mama și tata i-au spus să facă tot ce poate să mă salveze. Mi-a băgat un ac după ceafă, m-a durut puțin, dar apoi a fost bine. Tot nenea îmbrăcat în alb le-a spus părinților mei că, de fapt , sunt fetiță. Atunci, am devenit Doga, un fel de feminin pentru Dog. Dog înseamnă căine în limba engleză. Apropo de limba engleză. Părinții mei vorbesc engleza și eu înțeleg această limbă, ceea ce mi-a fost de ajutor, dar despre asta vă povestesc mai târziu.
După ce m-a înțepat omul îmbrăcat în alb, am început să mănânc orice, dar cel mai mult îmi place pâinea. Orice fel de pâine, moale sau întărită, albă, neagră sau cu semințe. La început, am locuit într-un loc pe care oamenii îl numesc apartament. Un apartament are mai multe încăperi în care îmi plăcea să stau, dar mama și tata nu prea mă lăsau să mă joc peste tot. Cred că pentru că, când eram mică, îmi plăcea să rod tot felul de lucruri. Am început cu canapeaua (e ceva moale pe care stau oamenii și se uită la cutie cu în care apar tot felul lucruri, chiar și alți câini), apoi am ros un scaun. Mama îmi dădea linguri de lemn și cozi de mătură să rod ca să salveze mobila. Recunosc că nu prea ascultam și eram greu de antrenat. Mama și tata au vorbit cu un dresor de câini să mă învețe să ascult comenzi. Dar, când a venit cu o curea cu țepi care îmi intrau în gât, mama și tata au renunțat pentru că nu voiau să mă vadă suferind. Îmi plăcea când mergeam la plimbare la ” Insulă”. Dimineața, mă întâlneam cu doamna Doina. Nu știu cum se făcea, dar de fiecare dată avea niște bobițe la ea și mi le dădea să le mănânc. O cunoșteam de la distanță și mă smulgeam din lesă ca să merg la ea. Odată, am alergat de la un capăt la altul al insulei ca să ajung la ea. Eram așa de bucuroasă că nu mai ascultam de nimeni și nimic, de bucurie. Apoi, am mai cunoscut altă doamnă care îmi dădea bobițe… vegetariene. Cred că se întrecea cu doamna Doina, care are mâncare mai bună. V-am spus că îmi place mâncarea… Eu mâncam de la amândouă. Mai erau la ”Insulă” și niște oameni mai mici, care se numesc copii și oameni care mergeau pe tot felul de roți. Dar cel mai mult îmi plăcea să mă întâlnesc cu alți câini. Ne atingeam boticurile, ne miroseam, ne povesteam ce facem acasă și pe unde am mai fost. Eram atât de mică și oboseam după atâta plimbare și joacă încât, la întoarcere acasă, mama mă purta într-un rucsac, în spate și eu dormeam tot drumul. Era frumos, mai ales când oamenii îmi dădeau atenție, mă mângâiau pe cap și îmi dădeau atenție, amuzându-se de joaca mea. După plimbare, mama mă punea într-o oală mare (cadă) și turna ceva pe mine, ceva care curgea de pe mine și îmi lipea blana de spate. Se chema că făceam baie. Mirosea frumos, dar mie nu prea îmi plăcea și când am crescut nu am mai intrat în cadă, iar mama nu mă mai putea ridica. Dar n-am scăpat de spălat. Când intram în casă, mama îmi spăla lăbuțele cu un prosop ud.
Era frumos în apartament, dar nu prea aveam loc pentru tot ce voiam să fac. Când tata citea pe canapea, eu trăgeam de hainele lui și le rodeam. Cel mai mult îmi plăcea să stau în pat cu mama și tata când mergeau la culcare. Aveau o plapumă moale și călduroasă. Ca să intru peste tot trebuia să trec de niște chestii înalte numite uși. Dar am învățat să le deschid, doar apăsam pe ceva de metal și intram peste tot. Fac asta și acum, nicio ușă sau poartă nu îmi stă în cale.
Odată, m-a călcat un prieten de-al nostru pe lăbuța din față pe când ne plimbam. M-a durut și șchiopătam. Mi-a pus mama un bandaj cu mămăligă legat cu o folie de plastic, din aia folosită în bucătărie. Ce credeți că am făcut? V-am spus că îmi place mâncarea… Am mâncat mămăliga cu tot cu folia de plastic de a trebuit să îmi tragă mama plasticul din fund. Am scăpat ușor, nu a trebuit să merg la omul îmbrăcat în alb să îmi taie burta ca să scoată plasticul. Mi-a trecut și lăbuța, acum alerg și sar fără nicio durere.
După un timp, ne-am mutat. Nu mai urcam scări, aveam locul meu de joacă, nu mai ieșeam la ”Insulă” pentru plimbare, mă plimbam oricând voiam. Eram la țară. Altă viață! Am o curte pentru alergat și plimbat oricând vreau eu. Pot să sap oriunde, deși nu e bine. În fiecare curte din împrejurimi este câte un câine cu care povestim ce mai e prin împrejurimi, ne mai certăm cu cei care vin pe la gardul nostru, avem musafiri și vedem o mulțime de lume. Mama și tata au adus încă un câine, dintr-un loc pentru câinii fără mamă și tată. E un băiat, dar tot eu sunt șefa. Era atât de speriat când a venit la noi, că stătea ascuns după casă tot timpul. A trebuit să blocăm toate intrările spre ascunzișurile lui ca să îl facem să stea cu noi. Fiindcă nu avea încredere în mama și tata, l-au botezat Tomi, cică vine de la un nene neîncrezător, pe care îl chema Toma. Tomi e drăguț, și sinceră să fiu, mai cuminte decât mine, dar îl mai învăț eu câte ceva. El e bun la sărit gardurile și la evadat din curte. Câte scâduri și câte plase au pus mama și tata în garduri…
Avem fiecare căsuța lui, cu saltea și e foarte cald. Avem și o căsuță duplex, dar tot mai mult ne place când stăm împreună cu mama și tata în casă când e foarte frig afară și e ceva alb și rece pe jos.
V-am spus că înțeleg limba engleză, a învățat și Tomi. Tare bine ne-a prins. Într-o vară, când mama și tata au plecat de acasă, a stat cu noi o tanti care vobea numai limba engleză, o chema Lesley. A venit tocmai din Anglia, unde toată lumea vorbește limba asta. A fost foarte drăguță cu noi. Stăteam pe prispă cu ea când bea ceai ( că englezii beau mult ceai). Mie nu îmi place ceaiul, mie îmi place cafeaua. Ne dădea mereu câte un ”treat”, adică ceva bun de mâncare. Dar cel mai mult, ne plăcea că ne lăsa în casă cu ea, chiar dacă afară nu era frig. Eu urcam chiar și în pat cu ea și nu se supăra. Am apărut și la televizor cu ea, ca exemplu. Să vadă toată lumea că sunt oameni care stau cu noi,câinii, când mama și tata sunt plecați și să nu mai rămână cățeii singuri acasă sau să meargă la hoteluri.
E frumoasă viața de cățel când ai noroc de părinți buni. Aștept să aflu și poveștile voastre, fie fericite sau triste. Pot fi povești și de la pisici sau alți prieteni de-ai oamenilor. Hai să facem un colț al nostru aici, unde ne spunem bucuriile dar, și problemele, căutăm părinți, aflăm rețete noi și oameni în alb care ne fac bine. Dar să arătăm și oamenii răi care ne rănesc . Aștept scrisorile voastre.
Deocamdată, vă doresc Săbători fericite și Moș Crăciun să vă aducă bobițe și oase gustoase.
Cu drag,
DOGA

















