Puștiul de nouă ani antrenat de Octavian Goga la ACS Karate Pas cu Pas Bacău consideră că sportul pe care-l practică îl reprezintă din plin
O lume
Dacă viața este, într-adevăr, un poem, atunci Eric Daniel Petrescu recită cu har. OK, puștiul în vârstă de nouă ani a optat, în locul scenei, pentru tatami și- consecința talentului său la karate- pentru podiumul de premiere, dovadă și ultima reușită: medalia de bronz la kata U10 în cadrul Campionatului Național Shotokan ESKU de la Pitești. Dar la fel de adevărat este că Eric poate fi definit o „poezie” de copil. Nici nu ar putea fi altfel devreme ce este elevul lui… Octavian Goga. Firește, nu vorbim de poetul Octavian Goga, ci de Octavian Goga, antrenorul și fondatorul ACS Karate Pas cu Pas Bacău. La ACS Karate Pas cu Pas, Eric Petrescu a descoperit o lume. „O lume în care mă simt foarte bine. Părinții au decis să practic acest sport pentru a învăța să mă apăr. La început, nu pot spune că-mi plăcea foarte mult, dar acum este o bucurie să vin la antrenamente și să particip la competiții, chiar și atunci când trebuie să fac 22 de ore pe drum cu trenul. E lumea mea”, mărturisește, cu un zâmbet larg cât toată… lumea, Eric. Să descoperim atunci și noi lumea lui Eric Daniel Petrescu. O lume de dat la ziar. Veți înțelege de ce.
Mutări
Eric ar face furori la orice show de televiziune. Are ceea ce francezii definesc „physique du role”. Mai pe românește, moacă de actor. În plus, e dezinvolt, haios și are nu doar ideile, ci și cuvintele la el. Când îl întrebi despre data și locul nașterii, răspunde cu un umor involuntar, ridicând simpatic din umerii învăluiți în kimono: „Data o știu fără probleme, că doar atunci îmi fac ziua: 28 mai 2016. Cu locul nașterii e mai complicat. M-am născut în Anglia, dar habar nu am unde anume”. Povestea continuă pe traseul Anglia- România- Spania. Cu zâmbetul de rigoare și cu nonșalanța exprimării: „Noi ne-am cam tot mutat dintr-o parte în alta. Am revenit în țară atunci când cred că aveam doar un an. Apoi am plecat din nou. Și din nou am revenit. După care am decis să ne stabilim în Spania, la Elche. Numai că într-o vară am venit în România pentru a ne petrece vacanța și aici am rămas”. Noi nu rămânem aici, ci mergem mai departe. Mai departe, pentru a afla cum a ajuns Eric la karate. Asta după înot și fotbal.
Kata
„La înot m-au dus tot părinții. După care bunicul m-a luat frumușel de mână și m-a îndreptat către fotbal, la Aripile. La drept vorbind, nu mă prea omor cu fotbalul. OK, știu fotbaliști- cum să nu fi auzit de Messi, că doar am avut și un câine pe care-l chema așa- după cum cunosc și echipe- nu am vreuna favorită, însă dacă trebuie musai să răspund, atunci voi zice Barca, că tot am locuit în Spania- dar, repet, fotbalul nu e cine știe ce pentru mine, mai ales că nici nu mă uit la meciuri, iar de jucat joc rar de tot. Karate-ul, în schimb, sport pe care l-am început în urmă cu aproape trei ani, simt că mă reprezintă din plin. Iar rezultatele obținute mă bucură foarte mult și-mi arată că sunt pe drumul bun. Sincer, nu prea mă descurc la kumite, prin urmare nu cred că voi merge pe partea de luptă cu adversarul. Dar kata îmi place mult”, recită nestingherit Eric.
Ziarul
Așa cum aminteam, recent, la Pitești, Eric Daniel Petrescu și-a completat seria de medalii naționale cu un bronz la kata începători Under 10. „A avut o categorie grea, cu 12 adversari foarte buni, iar prestația sa a fost o bucurie pentru toată lumea”, subliniază antrenorul lui Eric, Octavian Goga. Bucuros a fost Eric („am trecut de două tururi, însă apoi am dat peste un adversar mai experimentat, cu execuții în forță, motiv pentru care nu am cucerit decât bronzul, care, zic eu, rămâne un rezultat excelent”), la fel au fost și părinții lui Eric, bucuros a fost și bunicul, cel cu fotbalul, care și-a sfătuit nepotul să cumpere „Deșteptarea” pentru a păstra, ca amintire, numărul de ziar cu reușita de bronz din Trivale. „Știam că rezultatul fusese publicat în ziar, dar nu m-am gândit că apariția știrii a fost doar pe on-line. Prin urmare, când am cumpărat ziarul joia trecută, asta după ce-l căutasem la chioșc și cu o zi mai devreme, neștiind exact data când apare, am rămas puțin dezamăgit”, povestește Eric. Motiv pentru care „Deșteptarea” a decis să-i facă o surpriză puștiului: reportajul de față.
Pasiuni
„Chiar că e o surpriză. Una plăcută. De-abia aștept să cumpăr ziarul și să-l pun bine, la păstrare”, spune elevul clasei a III-a C de la Școala „Spiru Haret”. Apropo: cum se împacă Eric cu școala? „Foarte bine. Îmi place. Am o învățătoare foarte drăguță, pe doamna Luminița Bosânceanu, iar materia mea preferată se numește Științele Naturii”, spune karateka ACS Pas cu Pas, care dezvăluie și hobby-urile sale: „Îmi plac jocurile de inteligență și jocurile LEGO. Dar mai presus de toate, sunt pasionat de gătit. Dacă este să rămân singur acasă, eventual cu sora mea mai mică Siena, care e în vârstă de trei ani, nu rămânem sub nicio formă flămânzi. Imediat prăjesc ceva sau dacă nu, fac un platou țărănesc cu brânză, roșii, ridichi, ceapă verde și șuncă din aia, uite că am uitat cum îi spune, plus niște cârnăciori făcuți în tigaie”. Nu ia casa foc? Eric râde: „Cum să ia, Doamne-ferește? E pe mâini bune”. Mâinile sale, pricepute nu doar în sport, ci și la bucătorie.
Meserie
Iar din mâinile sale a ieșit și o prăjitură: Lava-tort. „Am inventat-o eu și cu Teodora Aprofirei, care are zece ani și este cea mai bună prietenă a mea”, explică micul nostru bucătar: „E adevărat, rețeta are la bază Lava-cake, pe care o găsim în orice restaurant, dar este diferită. În primul rând, e mai mare, de dimensiunile unui tort- de aia se și numește așa- blatul are altă compoziție și nu are ciocolată topită în interior, ciocolată fiind mai mult drept garnitură. Ne iese foarte bine, e teribil de gustoasă”. O viitoare meserie? „Deocamdată, nu m-am decis. Legat de această pasiune a mea pentru gătit, cel mai mult , m-ar atrage să fiu cel care dă stele restaurantelor, îmi scapă acum denumirea exactă. O altă variantă ar fi să devin arbitru de karate”. Și dacă nu va fi niciuna, nici cealaltă, Eric Daniel Petrescu poate opta lejer pentru actorie. Are totul, dar absolut totul de partea sa.
