8 mai 2024
ActualitateDragoș Benea: "Cerem întreruperea cursurilor în unitățile școlare"

Dragoș Benea: “Cerem întreruperea cursurilor în unitățile școlare”

Europarlamentarul Dragoș Benea cere, în mod oficial, Prefecturii Bacău și Inspectoratului Școlar Județean Bacău să solicite ministerelor de resort întreruperea cursurilor în unitățile școlare din Municipiul Bacău și din celelalte aglomerări urbane din județ.

“Există numeroase școli, licee și colegii unde numărul elevilor trece de 1000, la care se adaugă corpul didactic aferent.
În contextul restricțiilor impuse pe fondul epidemiei de coronavirus și având în vedere riscurile la care sunt expuși copiii, apreciem că întreruperea cursurilor pe o perioadă determinată este o măsură preventivă binevenită”, a declarat Dragoș Benea.

Autoritățile publice menționate pot, după caz, extinde la nivelul întregului județ măsura întreruperii cursurilor școlare.



“Considerăm, de asemenea, că rolul autorităților locale și centrale trebuie să fie unul proactiv în problema #coronavirus, iar Guvernul PNL are obligația de a urma agenda cetățenilor și a interesului public general, nu propria agendă politicianistă”, a mai adăugat europarlamentarul băcăuan.

“Prioritatea românilor este sănătatea și lupta împotriva coronavirusului”, a concluzionat Dragoș Benea.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri