Imi este drag Lucius Annaeus Seneca atunci când imi spune ca inteleptul nu poate fi atins de niciun rau, deoarece, dobândind ataraxia, calmul si bucuria depline, el accepta ordinea universala a naturii. Viata cea mai fericita este cea potrivita, armonizata cu natura. El recomanda ca pasiunile – placerea, durerea, mânia, gelozia, ambitia – sa fie extirpate sau controlate, “caci, in clipa când ajung sa puna stapânire pe cineva, pasiunile sunt mai puternice decât cel care-si inchipuie ca le conduce” (Seneca, “Scrieri filosofice alese”, Editura Minerva, Bucuresti, 1981). Si cum sa nu-mi fie drag, atunci când imi spune ca numai inteleptul este bogat, intrucât nu-i lipseste nimic, in ordine spirituala, fiind, astfel, superior chiar si regilor si imparatilor care, se stie, pretuiesc averile?
Nu-mi este drag Seneca. A fost – Doamne! – sfetnicul lui Nero, alaturi de Burrus, prefectul pretorienilor. Când Nero, in 59 e.n., o ucide pe Agrippina, mama sa, Seneca a acceptat matricidul. Nu stiu daca l-a acceptat fara mari remuscari, dar l-a acceptat. Prin 58 e.n., cel care facea statui Inteleptului (sophos), cel care repudia in opera sa etica bogatia a fost acuzat de unii senatori ca s-ar fi imbogatit excesiv.
Imi este drag Seneca atunci când sta ferit de lumea cu sufletul otravit din jurul lui Nero. Ascultati-l: “Viata e scurta, nu pentru ca asa o primim, ci pentru ca asa ne-o facem. Nu suntem niste nevoiasi la cheremul ei, ci pur si simplu risipitori. Bogatiile uriase, regesti, când ajung in mâinile unui stapân nechibzuit, se imprăstie intr-o clipita. Dimpotriva, oricât ar fi de modeste, daca sunt incredintate unui paznic bun, sporesc cu timpul. La fel si existenta noastra se intinde mult pentru cel care si-o chiverniseste cum se cuvine”. (Op. cit. pag. 42).
Nu-mi este drag Seneca. Apropierea de Nero, imparatul, n-a fost intâmplatoare. In 50 e.n., când Claudiu, imparatul, il adopta pe Lucius Domitius Ahenobarbus, fiu al Agrippinei, care va lua numele de Nero, Seneca ii devine preceptor. Am putea gândi ca unele dintre aiurelile agresive ale lui Nero isi au originea in sfaturile lui Seneca?
Imi este drag Seneca. Dupa moartea lui Burrus, in 62 e.n., Seneca ii solicita lui Nero ingaduinta de a se retrage din viata politica. A renuntat, treptat, chiar si la activitatile publice si mondene. A ramas doar filosof… In urmatorii trei ani va scrie “Despre tihna”, “Problemele naturii”, “Carte de filosofie morala”. Traieste retras, dedicat cugetarii filosofice si sotiei sale Paulina. Acum scrie: “Avem insa nevoie de tihna: departe de orice amestec din afara, departe de gloata care ne-ar putea abate de la convingerile noastre, si asa sovaielnice, putem fi consecventi. Astfel viata, netulburata de nestatornicia gândurilor, noastre, isi va urma in liniste fagasul” (Op. cit., pag. 185).
Nu-mi este drag Seneca. A scris despre blândetea lui Nero, imparat criminal: “Blândetea sufletului tau se va revarsa putin câte putin si se va risipi in intregul imperiu si toate se vor face dupa asemanarea ta” (Op. cit. pag. 116).
Imi este si nu-mi este drag Seneca. Când s-a descoperit conspiratia lui Piso, care urmarea asasinarea lui Nero, Seneca a primit ordinul de a muri. Se pare ca stia de conspiratie, dar n-a fost implicat. S-a sinucis cu demnitate (65 e.n.). L-am banuit mereu ca a vrut sa urmeze calea lui Socrate, dar demnitatea acestuia in moarte a fost de ordin superior. As fi vrut ca macar in ultima clipa a vietii sa-i spuna lui Nero câteva vorbe grele, sa-i bata obrazul, pentru ca i-a fost preceptor si nu cred ca l-a sfatuit sa se infrateasca vreodata cu netrebnicia.
Ion Fercu
