Se zice că… În vremea autocratismului/ „covidismului” stalinist, cu ingrediente de Gulag, fusese introdusă, într-o vreme, și restricția de a nu părăsi domiciliul decât cel mult vreo o oră și jumătate pe zi. Fără adeverință… Nu era nicio pandemie, în afară de cunoscuta stalinită.
Serioja, cetățean fără porniri anti-staliniste, ieșise în acest interval temporal la o plimbare prin Moscova, ca să-și biciuiască singurătățile. Mergea liniștit pe trotuar, când a fost oprit de o patrulă milițienească. Unul dintre milițieni l-a legitimat, s-a uitat la ceas și a constatat că totul e OK. Fără să spună o vorbă, celălalt milițian a armat Kalașnikovul și l-a împușcat mortal pe Serioja. Ești nebun, ce faci?, l-a întrebat colegul. Răspunsul a venit prompt: „Îl cunoșteam pe cetățeanul Serioja. Locuia într-o zonă în care n-ar fi putut ajunge la timp. Nu se putea încadra în porția temporală de libertate dăruită”…
Autentic… În preajma Paștelui, o doamnă +binișor 65 a ieșit, într-un sat mioritic, să facă puțină ordine, după tradiție, și prin zona din exteriorul curții sale. Locuind gard în gard cu biserica, pașii i-au alunecat puțin în perimetrul exteriorului curții bisericii. Lovită de nostalgia slujbelor de Înviere la care participase zeci și zeci de ani, s-a rezemat de gardul bisericii, aruncându-și privirile în curtea acesteia.
A fost surprinsă de o patrulă a polițiștilor. S-a uitat lung la ei, atunci când au întrebat-o dacă are adeverință. Au sancționat-o, spre marea ei mirare, cu un avertisment scris. În final, doamna +binișor 65 i-a rugat s-o lase să se mai uite încă o dată în curtea bisericii. După ce-a privit câteva clipe peste gard, a dat să plece. De ce-ai vrut să te mai uiți încă o dată?, a întrebat-o unul dintre polițiști. Iac-așa, a zis dânsa. Am stat de vorbă cu Dumnezeu; peste gard. V-am pârât lui Dumnezeu…
