25 aprilie 2024
Top StoryDouă cadre didactice din Bacău explică unul dintre cele mai performante modele...

Învățarea la distanță, din camera ta de lucru!

Două cadre didactice din Bacău explică unul dintre cele mai performante modele de e-learning

În situații precum cea actuală, în care pandemia de COVID-19 a închis școli și a trimis elevii acasă, tehnologia modernă i-a ajutat cum să dezvolte învățarea la distanță, adică de acasă, de la biroul din camera lor de lucru, prin cursuri online. Acestea au fost îmbunătățite și au câștigat popularitate în ultimii ani. Iar acum, în această perioadă în care trebuie să stăm în casă, e-learningul poate fi singura opțiune pentru mulți dintre elevi, cel puțin pentru un timp. Două cadre didactice de la Colegiul Economic „Ion Ghica” din Bacău ne-au explicat cum au dezvoltat în timp un astfel de program https://bacau.moodler.ro/ care este acum folosit de peste 650 de elevi, dar și profesori din mai multe licee.

„Din respect pentru profesorii și elevii de la aceste licee m-am străduit să fiu la înălțimea așteptărilor. Astfel am urmat cursuri și am obținut următoarele calificări: inginer de sistem software, COR 251205, autorizat ANC/CNFPA, dezvoltator de eLearning, COR 235905, autorizat ANC. Astfel, un grup de profesori de la Colegiul Economic «Ion Ghica» Bacău, coordonat de doamna profesoară Aneta Radu, au contribuit la achitarea facturilor pentru numele domeniului https://moodler.ro/ și la găzduirea acestuia. Pe domeniul Moodler sunt implementate cursuri online avizate de Inspectoratul Școlar Județean Bacău: «Milionarul cunoașterii» și «România turistică», programele de formare «Integrarea tehnologiei cloud în designul educaţional» și «Managementul cursurilor online», avizate de Ministerul Educației și furnizate de Casa Corpului Didactic Bacău.
Pe subdomeniul Bacău Moodler sunt create categorii de cursuri pentru licee și școli din Bacău, la solicitarea profesorilor. Pe primul loc este categoria de cursuri numită «Colegiul Economic Ion Ghica Bacău». Aici și-au creat deja cursuri online 77 de profesori. Sunt invitați inclusiv profesorii și elevii din Bacău. De exemplu: de la Colegiul Național «Ferdinand I» Bacău, în anul școlar în curs au solicitat zone de curs 2 profesori, de Colegiul «Mihai Eminescu» Bacău sunt 10 profesori, iar noi, de la Colegiul Economic «Ion Ghica» Bacău numai în acest an școlar lucrăm cu 272 de cursuri online. Aceste cursuri sunt accesate de peste 650 de elevi. Alături de colega mea, prof. Aneta Radu, am participat 7 ani la rând, și la concursul național online CONTIC, iar colegii mei realizează exerciții și pe site-ul https://learningapps.org/ și apoi le inserează în interiorul cursurilor.
Elevii, la rândul lor, și-au făcut singuri cont și s-au autoînscris la cursurile profesorilor lor. Aici au găsit resurse și activități specifice. După parcurgerea acestora, elevii vizualizează progresul pe care l-au realizat și notele la activitățile propuse (în carnetul electronic). De asemenea, elevii pun întrebări profesorilor prin email sau prin forumul de discuții. Feedback-ul obținut, în fiecare zi, de la elevi ne ajută să actualizăm conținutul.
Profesorii au acces la catalogul electronic al elevilor, pot comunica cu elevii pe grupe, au acces la diferite rapoarte ale activității elevilor.
Pe domeniul Moodler își pot crea conturi elevi și profesori din întreaga țară. Pe acest domeniu pot solicita să participe inclusiv la concursurile noastre. Datele de acces sunt «particulare», specifice fiecărui utilizator în parte.”
Prof. Mihaela Bostan, titular la Colegiul Economic „Ion Ghica Bacău”, pe Informatică și TIC, dar și la Colegiul „Mihai Eminescu” Bacău.

„Totul a început pentru mine din anul școlar 2013-2014, când, în calitate de director adjunct al Colegiului Economic «Ion Ghica» Bacău, în cadrul Proiectului Național «EduMoodle», am încheiat contracte de parteneriat și am contribuit la promovarea imaginii colegiului și continuității acestui proiect an de an până în prezent.
Astfel am lucrat cu elevii mei pe platforma educațională Moodle la inițiativa și sprijinul necondiționat al dnei prof. ing. Mihaela Bostan (administrator de rețea și sufletul acestui proiect la nivelul unității noastre școlare și nu numai la noi) în cadrul acestui proiect participând la diferite concursuri Naționale de contabilitate CONTIC din 2014 până în 2020.
Am atras anual, mai multe cadre didactice să lucreze pe această platformă educațională și astfel au contribuit peste 25 de profesori la atragerea de finanțări extrabugetare pentru unitatea de învățământ și dotarea cu mijloace de învățământ a laboratoarelor de specialitate prin achiziționarea platformei de «eLearning Didact» pentru formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar la nivelul școlii noastre respectiv «Moodler.ro», reprezentând servicii de Găzduire Delux Web conform facturilor primite.
Încă din septembrie 2019, eu mi-am continuat activitatea cu elevii pe platforma educațională «bacau.moodler.ro», (fiind achitat spațiul de gazduire până la sfârșitul anului școlar, tot prin donațiile financiare a unor colegi inimoși și dorninici de performanță cu elevii.) Am oferit elevilor posibilitatea prin cursurile mele online să acceseze această platformă educațională și să rezolve testele puse la dispoziția lor, unii chiar să participe la etapele de Simulare și etapa locală a concursului Național CONTIC 2020, desfășurat online pe platforma ReteauaEdu.ro.
Din momentul în care școlile s-au închis pe data de 11 martie 2020, am încercat să fiu mai aproape de elevii mei și de părinți, am continuat să le pun la dispoziție pe paltformă noi cursuri, fișe de documentare, aplicații practice, teste online, teste pentru întreaga clasă sau teste pentru elevii dotați pentru performanță, etc.
Am anunțat elevii pe grupul de Whatsapp al clasei că pot găsi noi resurse didactice și teste la Contabilitate, am comunicat și pe grupul de părinți ai clasei, ca dirgintă la clasa a X-a, să ofere copiilor posibilitatea de a accesa pe internet cursuri pe platforma liceului la toți profesorii clasei care și-au creat cursuri la fiecare disciplină.
Elevii s-au înscris la cursurile la care mulți dintre profesorii clasei au încărcat materiale didactice pe această platformă, fenomenul a luat o amploare de masă la nivelul unității noastre.
Ca formator la Casa Corpului Didactic Bacău, fac parte și din echipa de formare în cadrul proiectului educațional «Integrarea Tehnologiilor CLOUD în Designul Educațional» prevăzut cu 23 de credite (împreună cu prof. Mihaela Bostan Mihaela și prof. Afrodita Timofti) și astfel am încercat în această perioadă de suspendare a cursurilor să atrag/să încurajez și alți colegi să lucreze online pe platforma «bacau.moodler.ro», iar rezultatele nu au întârziat să apară.
Prof. ing. Mihaela Bostan le-a acordat permanent asistență on-line tuturor colegilor care i-au solicitat ajutor de specialitate pe platformă și m-a rugat să o sprijin și eu când dânsa nu mai face față, astfel până în prezent peste 77 de profesori și-au creat cont pe platformă, mulți au început să lucreze, să ofere elevilor posibilitatea de a accesa cursurile profesorilor de la clasă atât la liceu IX-XII cât și la clasele de profesională, anii I-III.
De remarcat faptul că elevii pot accesa platforma și rezolva testele și de pe telefonul mobil personal, ceea ce se întâmplă și la orele de curs, când cele 10 calculatoare din laboratorul de contabilitate erau insuficiente și elevii lucrau în echipă de 2-3 elevi.
Despre utilitatea acestei platforme educaționale, este bine știut că foarte multe cadre didactice din județul Bacău au urmat cursul de formare continuă în cadrul proiectului educațional «Integrarea Tehnologiilor CLOUD în Designul Educațional», prin CCD Bacău în anii școlari 2017-2020, mulți profesori de la școli gimnaziale și licee din județ, au deja create cursuri pe platformă așa cum reiese din pagina principală a platformei bacau.moodler.ro.”
Prof. Aneta Radu, titular pe catedra de contabilitate, cu o vechime de aproape 30 de ani, la Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău



Ce se mai poate face? Recomandări ale specialiștilor în Educație, atât pentru elevi, cât și pentru profesori:
– să aveți un plan B și să începeți chiar acum să învățați noi tehnologii. Încercați unele aplicații și platforme ce pot fi testate gratuit.
– includeți elemente de tehnologie în actul de predare, așa încât cei care învață să se obișnuiască.
– în educația tradițională, ar trebui să fiți atenți la modul cum vă simțiți fizic sau cum se simt cursanții. Imaginați-vă că trebuie să cereți cuiva care pare că se simte rău să părăsească sala. Aici nu este vorba doar despre amenințarea COVID-19, ci de principii esențiale de coexistență.

Patru sfaturi pentru ca profesorii să ofere „o experiență de învățare durabilă”
Kareem Farah, care a predat matematică în licee din Hawaii și Washington DC, inclusiv printr-un model de lucru ce a inclus comunicarea la distanță, și-a prezentat sfaturile pentru site-ul de specialitate Edutopia. Acestea sunt:
1. Simplitatea. La clasă, elevii se au unul pe altul și îl au alături pe profesor ca să poată să lămurească problemele, atunci când se blochează. În cazul învățării la distanță, rezolvarea problemelor cu ajutorul celorlalți nu mai e la fel de ușoară. De aceea, simplitatea predării e esențială – instrucțiunile să fie clare, să fie folosite doar una sau două resurse, să fie folosite formate de documente ușor accesibile pentru elevi.
2. Mediu virtual de clasă. Tot în ideea simplității, e important ca elevii să aibă un punct de reper digital similar unei clase. Aceasta poate fi un sistem propriu destinat clasei. E nevoie de un singur astfel de loc, chiar dacă poate fi tentant să sari de la o aplicație la alta și să folosești multe platforme.
3. Sarcini de durată mai lungă pentru elevi. Învățarea la distanță are nevoie de eficiență, deoarece planificarea ia mai mult timp și pretinde o atenție mai mare la detalii. Sunt necesare sarcini mai lungi date elevilor, care dau profesorului timp să-și organizeze predarea pe viitor, dar și sarcini care să îi facă pe elevi să se ridice din fața calculatoarelor.
4. Puncte de contact intermediare. Elevilor le vor lipsi contactele umane pe care le au la clasă, care sunt o experiență de neînlocuit. De aceea e nevoie să fie stabilite structuri care să permită puncte de contact cu elevii și care pot avea orice formă – e-mail, mesaje video, telefoane etc. Acestea îi vor asigura pe elevi că profesorului le pasă de ei.

Propuneri și pentru programul Școala Altfel
Și pentru că este perioada Școala Altfel, profesorii și elevii au fost rugați să se înscrie la Concursurile online propuse și avizate de Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău și Colegiul Naţional “Vasile Alecsandri” Bacău:
1. „România turistică” – Proiectul „Interfețe ECO”, ediția a IX-a. Concursul are regim de olimpiadă. Este aprobat de ISJ şi MEC și este cuprins în Calendarul Activităţilor Educative Regionale.
2. „Milionarul cunoașterii”, unde înscrierea și simularea concursului durează până pe 30 aprilie 2020.
Acest program este coordonat de prof. Gabriel Stan, director adjunct la Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău. Programul mai propune și alte vizualizări virtuale ale muzeelor și bibliotecilor din țară, dar și plimbări virtuale prin parcuri tematice de aceea este bine să îl accesați. Nu aveți nimic de pierdut!
„Principala problemă a acestui demers, o constituie gradul de accesibilitate al elevilor, mai ales a celor din mediul rural și încurajarea participării acestora la programe educaționale online, de către părinți. Noi considerăm că maniera în care am procedat este binevenită și corectă, ea fiind susținută atât de elevi, cât și de profesori. Ne-am adaptat acestei perioade dificile. O atenție deosebită o acordăm și elevilor din clasele terminale, în perspectiva pregătirii examenelor de sfârșit de ciclu. Vom posta în continuare subiecte-model și teste – suport, teste de antrenament, care vor avea rolul să vină în sprijinul acestor elevi”, ne-a declarat prof. Gabriel Stan.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri