Un neom a comis cinci crime. Într-o țară normală, un asemenea monstru vede doar din când în când soarele sau este condamnat la moarte. La noi, acest criminal în serie a fost eliberat condiționat. Motivarea judecătorilor te înspăimântă: a depus eforturi susţinute pentru a demonstra îndreptarea sa, raportat la faptul că, fiind sancționat disciplinar de șapte ori, a adoptat o atitudine pozitivă. Cu alt cuvinte, poți ucide pe bandă rulantă, mimezi în închisoare că ai chemări către statutul de sfânt și ești eliberat.

Abia ieșit din penitenciar, odiosul amintit a incendiat o fată în vârstă de 17 ani. Eliberarea monstrului este o crimă. Vina este aruncată pe sistemul legislativ. Criminalul ar avea, așadar, un nume: Parlamentul. Lipsa de empatie a unor instanțe cu victimele (dar și cu viața însăși) este tot o crimă. Suntem țara în care avem un cult pentru drepturile deșănțate ale infractorilor, încălcând nonșalant drepturile cetățeanului onest.

Există și altfel de crime: pur instituționale. Potrivit unor mofturi oficial-imperative ale Uniunii Europene, nu mai avem voie să promovăm în supermarketuri produsele autohtone, deși țări precum Franța, Olanda sau Germania își promovează insistent și eficient propriile produse. Este evidentă agresiunea țărilor-mamă care dețin lanțurile românești de mari magazine. Timid, România a sesizat oficial că am devenit o piață de desfacere pentru produsele agroalimentare occidentale de mâna a doua.

Certate cu standardele ecologiei, doldora de E-uri,  creând dependențe de tot felul, multe dintre aceste produse ne-au  transformat, și printr-o promovare agresivă, în niște ostatici ai gustului pervertit. Aș vrea să-l aud pe președintele Klaus Werner Iohannis, cel obsedat de sintagma ,,Guvernul meu!”, strigând cu orice ocazie: „Produsul meu românesc!” Tăcerea poate fi, și ea, o crimă.


PUBLICITATE