28 martie 2024
ActualitateDepistaţi de poliţişti la volan sub influenţa alcoolului

Depistaţi de poliţişti la volan sub influenţa alcoolului

La data de 03 iulie a.c, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Bacău au depistat, în flagrant, un conducător auto din comuna Buhoci, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa alcoolului.
Conducătorul auto în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

La aceeaşi dată, o patrulă de poliţie din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Moineşti, pe drumul comunal de pe raza satului Băseşti, din comuna Pîrjol, a identificat un conducător auto în timp ce conducea un autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice. Astfel, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri