Întrebare de baraj. După atâtea luni de secetă, o săptămână cu ploi de vară, unele cu cocktail de gheață, nu acoperă deficitul de apă din sol. Cârcotașe sunt acum cireșele și căpșunile, dar și ce a fost repicat și cultivat în câmp.
„Mana” are dublu sens ca interpretare, pe românește. Înseamnă și ceva rău, și ceva bun. În zonele unde pânza freatică este la mică adâncime, orice rupere de nori produce efecte asupra calității apei din fântâni. În funcție și de compoziția solului. Mai sălcie, mai cu miros de petrol. La Slănic Moldova, la unul din izvoare, dacă-i dai foc, arde. Acolo nu există probleme cu apa, decât dacă vin viituri. Cu toate programele derulate și sprijinul financiar oferit de comunitatea europeană, JASPERS, POIM, nu le mai traduc pentru că și BEI s-a implicat, aproape un sfert dintre localitățile județului au rămas neracordate la apă curentă și canalizare. Unele dintre proiecte aveau ca termen de finalizare anul 2018!
Puțintică geografie și istorie, nu strică
Bacăul depinde de o sursă de apă aflată cam la 65 de km depărtare. Realizăm asta doar când pămăntul se mai supără, și dă câte un ghiont aducțiunii care vine de la Poiana Uzului. Umblatul cu bidoanele n-are nicio treabă cu pandemia. Spre norocul nostru, nu s-au suprapus. Totuși, privind în urmă, calitatea apei s-a îmbunătățit. Până în 1974, când s-a dat în folosință barajul, râul Uz era doar un firicel de apă, umflat de ploi, în care zburdau păstrăvii. În schimb, în aval, pe Valea Trotușului, duduia fumul. Își băgase petrolul și cărbunele coada, de ziceai că dracii fumau trabuce cubaneze și aruncau rotocoale spre cer.
O sursă sigură
După 5 ani de la schimbatul statuilor, Comăneștiul a fost declarat zonă defavorizată. De platforma petrochimiei de la Onești, oraș numit odată Gheorghe Ghiorghiu Dej, ce să mai spun? Era orașul cu cele mai frumoase fete din țară. Aici erau locuri de muncă, și locuințe pentru tinerii „hei-rup” viitori familiști, veniți din toate rotunjimile țării. Stația de epurare la Onești este în curs de modernizare. La Comănești… rămâne încă în discuție. Moineștiul are două. Dar dacă tot s-a tras heblul marii industrii, măcar avem parte de ape mai curate. Am aflat asta dintr-o sursă sigură. Dr. Ing. Dan Dăscălița este Șef Serviciu Gestiune Monitoring Protecția Resurselor de Apă, la Administrația Bazinală a Apelor Siret Bacău. Cam lungă denumirea.
De unde vine apa
„Județul Bacău se alimentează din surse de apă subterane și de suprafață. Cu toate că debitele de apă sunt scăzute, datorită fenomenului de secetă, nu se pune problema restricționării alimentării cu apă pentru populație. Dacă sunt defecțiuni tehnice la echipamente este alceva. Resursa de apă este asigurată din sursele existente. Apa este captată din lacul de la Poiana Uzului, apoi este transportată la Stația de tratare Cărăboaia. De aici sunt alimentate, prin cădere gravitațională, localitățile din aval, până în Bacău. Orașele Dărmănești, Moinești, Onești și Tg. Ocna se alimentează numai din această captare. Platforma de la Onești are o captare și din Râul Trotuș. Orașul Comănești are o sursă de rezervă de la Cărăboaia, dar se alimentează, pentru că este mai ieftin, tot dintr-o sursă de apă de suprafață, râul Ciobănuș, afluent de dreapta al Trotușului. Au propria lor stație de tratare. Orașul Buhuși se alimentează numai din subteran (Poiana Morii). Pentru orașul Bacău, mai există separat o conductă, tot din lacul de acumulare, care aduce apă brută până la Barați. Aici are loc tratarea și intră în circuit, pe rețeaua de alimentare a orașului. O altă parte, cam 15-20%, provine din fronturile de apă subterane. De la Mărgineni, Gherăiești și Hemeiuși. Necesarul de apă pentru uz industrial a scăzut foarte mult.”
Acumulări de suprafață
Referitor la acumulările subterane, situația nu se prezintă prea bine. „Întradevăr, nivelul freatic al apei este foarte scăzut, față de nivelul mediu multi-anual. Motiv pentru care există situații, în unele zone, unde nivelul apei din fântâni s-a redus. Având în vedere, că mare parte dintre localitățile județului (75%), au deja sisteme centralizate de alimentare cu apă și canalizare, aici nu sunt probleme. Ideal ar fi, ca în proiectele pe care le derulăm, să angrenăm mai multe comune pentru o singură lucrare. Aducțiune, canalizare, stație de epurare, pentru ca toate localitățile județului să beneficieze până în anul 2022, de aceste servicii.”
Barajul, punte de legătură
Lucrările de captare a râului Uz au început pe la mijlocul anilor ’60. Familiile din viitoarea albie au fost strămutate. Barajul de la Poiana Uzului este unic în țară datorită formei lui drepte și a soluțiilor tehnice adoptate. Unește simbolic, Munții Nemira cu Munții Ciucului, și prin conductele de alimentare cu apă, localitățile aflate în aval. Are o înălțime de 84 de m și lungimea de 507 m. Lacul se întinde pe aproape 4 km, acumulând inițial un volum de 98 milioane metri cubi de apă. Acum, datorită colmatării, sunt mai puțini.
În interiorul barajul sunt încastrate două prize de apă potabilă, una de apă industrială și o hidrocentrală cu puterea de 5 MW. Anul trecut, tot pe vremea asta, lacul a fost golit. Administrația Bazinală de Apă Siret avea programate realizarea unor lucrări de reparații și mentenanță, la instalațiile tehnologice. Când apa a scăzut, a rămas în urmă un peisaj spectaculos, demn de decor pentru filmele Științifico Fantastice. Băcăuanii se alimentează în proporție de 80% din această resursă de apă.
