Cei care ati mai iesit din tara stiti ca prin Italia, Spania, Anglia sau Germania, daca te duci acasa la un om, ala te serveste cu ceva, dar nu-ti desarta frigiderul pe masa. Pe când, daca ajungi la niste neamuri in România, trebuie sa-ti iei Colebilul cu tine, pentru ca nu scapi fara 4-5 feluri de mâncare, basca ciorba si desertul.

La fiecare sarbatoare mai importanta, Urgentele se aglomereaza de români care au mâncat pâna li s-a facut rau; nu este Craciun, Paste, Revelion sau mai stiu eu ce data insemnata cu rosu in calendar in care sa nu fie devalizate magazinele de mâncare. Când ii intrebi pe români de ce cumpara atâta hrana, iti raspund senini ca “asa cere traditia.” Culmea e ca au dreptate.
S-a intrebat cineva la modul serios ce e cu foamea asta istorica la poporul nostru? A stat cineva sa cerceteze cauza acestui fenomen?

Ziceam ca traditia este cea care a determinat acest comportament. Parerea mea este ca suntem un popor flamând. Anii de foamete au ajuns sa ne determine un comportament deviant când e vorba de mâncare. Si nu ma refer doar la cei câtva ani de pe vremea lui Ceausescu in care magazinele alimentare erau o gluma proasta.

Cred ca in ultimii 300 de ani, de la inceperea domniilor fanariote, nu exista mai mult de 50 de ani adunati laolalta in care românii sa poata spune ca au avut camarile pline. Pentru ca atunci când nu veneau zapciii sa strânga taxele si impozitele din care sa-si plateasca fanariotii creditorii si sa-si mareasca averile, venea razboiul. Când nu veneau nici zapciii si nici soldatii, venea vechilul si strângea dijma.

Ne place sa credem ca România a fost “grânarul Europei”, ca recoltele românesti saturau natiunile continentului cu pâine. N-am fost noi cei mai mari exportatori de grâu, dar un lucru e sigur: in vreme ce pretul grânelor se stabilea la Bursa de la Braila, românii mâncau mamaliga cu varza pentru ca grâul de pâine era vândut in stainatate.

Asa ca retineti: suntem un popor flamând si nu ne vom linisti nici peste jumatate de mileniu. Pentru ca foamea ne-a intrat in ADN si suntem conditionati sa traim cu teama ca nu vom avea ce pune pe masa.