Doi scriitori „aprilişti”
Nu a fost contopirea clasică 2 în 1, ci chipul unei întâlniri providenţiale: publicul prezent în Sala multimedia a Bibliotecii Judeţene „C. Sturdza” vineri, 26 aprilie a.c., a dedus că doi congeneri îşi pot stimula destinul fast dacă au înscris în codul genetic al amiciţiei linii asemănătoare. Şi au fost nu puţine. Diferenţele formale (Gheorghe Iorga a venit pe lume la 18 aprilie 1954 în satul Năneşti din comuna Parincea, iar Dan Petruşcă la 27 aprilie, acelaşi an, în Bacău) s-au dovedit neînsemnate, dovadă fiind netezimea ori relieful calm, sesizate pe rând într-o seară memorabilă (moderator, Adrian Jicu).
Un (ex)curs repetabil
Cele două ore mustind de melancolie, bună dispoziţie, dar şi de livresc cât se cuvine au alcătuit o lecţie de viaţă ce merită luată în serios de orice tânăr îndrăgostit de cuvânt, de cultură autentică şi de ambiţie pozitivă. În acest sens, prezenţa inspectorului şcolar general, Ana-Maria Egarmin, şi pledoaria domniei-sale pentru camaraderie didactică şi iubire de adevăr artistic au avut simbolistica lor.
Nora, Magda, Mircea
Când a vorbit despre oamenii Bacăului, Nora Iuga a evocat clipa întâlnirii cu Dan Petruşcă, admirându-i cu sinceritate poezia. Recent, Magda Ursache îi lăuda performanţa de a-şi pofti poezia „pe genunchi”, căci cartea lui Dan apare „din poveste, altfel spus, din cuvinte ce încearcă să dea contur frumuseţii inefabile” (Mircea Dinutz). Autorul e un „intelectual trăitor în târgul lui Bacovia” (Constantin Dram), care „este / parcă un fel de Bacău” (Trebuie să trăim ca barbarii, în deschiderea volumului „Şi toate celelalte cuvinte”, din 2011).
„Limba română nu se negociază!”
Este numele rubricii căreia îi duc dorul, pe care Gheorghe Iorga a susţinut-o în „Viaţa băcăuană”. Avea autoritatea să clameze acest adevăr, în condiţiile în care după 1990 oricine se pricepea la fotbal, la politică şi la limba română. Că a ţinut să-şi desăvârşească pregătirea iniţială la disciplina de bază am aflat din suita de confesiuni făcute publice în pomenita vineri: fără să i-o ceară cineva, viitorul redutabil traducător din persană a conspectat Gramatica Academiei (două volume, 1963). Urmarea: profesoara sa (şi a lui Dan) din clasa a VIII-a, Maria Ciuche, de la Şcoala cu Clasele I-VIII Nr. 18 (azi, „Spiru Haret”) Bacău, i-a cerut să predea colegilor complementul indirect, care urma în planificare. Lesne de înţeles că gimnazistul Gheorghe Iorga s-a descurcat admirabil cu cea mai dificilă parte secundară de propoziţie. (Azi, acelaşi complement a făcut pui, unul numindu-se complement prepoziţional.)
Ecou eminescian
Scriu rândurile acestea azi, 29 aprilie, propusă cândva ca zi a culturii băcăuane: la această dată, în 1876, Mihai Eminescu inspecta Şcoala din Lipova (pe atunci, în judeţul Vaslui), notând în procesul-verbal că „gramatica trebuie învăţată nu pe de rost, ci prin dese exerciţii orale şi în scris”. Maria Ciuche, dăscăliţa de română a celor doi septuagenari (autoare de scrieri memorialistice), a profesat o vreme în comuna Parincea, iar satul ei natal, Doagele, era în vecinătatea imediată a Lipovei.
