4 martie 1977 nu a fost o glumă. La ora 21:22, România a fost zguduită de cel mai devastator cutremur din istoria sa recentă. Cu o magnitudine de 7,2 grade pe scara Richter, seismul a durat 55 de secunde, dar urmările sale au schimbat destine pentru totdeauna.

În întreaga țară, 1.578 de persoane și-au pierdut viața, dintre care 1.424 doar în București. Peste 11.300 de oameni au fost răniți, iar aproximativ 35.000 de locuințe au fost distruse. Unda de șoc s-a resimțit puternic în Balcani, până la Moscova, iar în Bacău, deși nu au existat victime, clădirile de pe străzile Nicolae Bălcescu și Mărășești au fost grav afectate, unele fiind ulterior demolate. Acoperișul Universității din Bacău s-a prăbușit aproape în întregime.

Dar ceea ce a definit cu adevărat acest moment tragic nu a fost doar durerea, ci și solidaritatea uriașă care a urmat. O țară întreagă s-a mobilizat, iar Bacăul a fost un exemplu de umanitate și devotament.

Mobilizarea comunității

În orele și zilele de după cutremur, oamenii au uitat de sine pentru a-și ajuta semenii. La Combinatul de Celuloză și Hârtie „Letea” Bacău, muncitorii au decis să contribuie cu peste 1.400.000 de lei pentru ajutorarea sinistraților. Producția a fost reorganizată, astfel încât să se asigure materiale esențiale pentru reconstrucție.

Întreg colectivul Teatrului Dramatic „Bacovia” a susținut spectacole speciale, ale căror încasări au fost donate în „Contul 1977”. La fel au procedat și artiștii plastici băcăuani, organizând expoziții cu vânzare pentru a aduna fonduri.

Filarmonica din Bacău a susținut concerte, iar cadrele militare și familiile lor au strâns peste 741.000 de lei pentru sprijinirea celor rămași fără adăpost.

Un spirit de întrajutorare unic

Profesorii și elevii din Bacău s-au mobilizat rapid. Cadrele didactice au donat echivalentul unei zile de salariu pentru zece luni consecutive, iar tinerii au organizat acțiuni caritabile, contribuind cu economiile lor la fondul destinat reconstrucției.

Pionierii și „Șoimii patriei” au strâns bani din spectacole și muncă patriotică, demonstrând că solidaritatea nu cunoaște vârstă.

În ciuda regimului politic rigid al vremii, în acele zile, granițele ideologice s-au estompat, iar ceea ce a rămas a fost un popor unit, determinat să-și reconstruiască țara.

Omul simplu, muncitorul, artistul, profesorul, militarul – fiecare a contribuit cum a putut.

Amintirea care ne leagă

Astăzi, la aproape jumătate de secol de la acea tragedie, rămâne o lecție de umanitate și sacrificiu. În municipiul Bacău există încă 94 de imobile cu structura de rezistență șubrezită de cutremurele din ’77, ’86 și ’90, o amintire a fragilității noastre în fața naturii.

Dar mai presus de orice, există amintirea unei solidarități care a unit oameni și comunități, a unei forțe interioare care ne-a făcut să mergem mai departe.

Omul la nevoie se cunoaște – iar în 1977, băcăuanii și românii din întreaga țară au dovedit că omenia poate clădi chiar și peste ruine.

Din presa vremii

Lecţii de patriotism

M-au impresionat vorbele unei supravieţuitoare de după o captivitate de 187 de ore şi 40 de minute. Şi poate nu întîmplător supravieţuitoarea este o profesoară. Profesoara Elena Enache — cunoscută acum în ţară şi dincolo de hotarele ţării — a supravieţuit cataclismului datorită şi extraordinarei sale încrederi în oameni. Şi oamenii, însufleţiţi de exemplul unui OM între oameni, oamenii în care a crezut au salvat-o de sub ruine. Au redat-o vieţii şi oamenilor. Au redat-o copiilor de la şcoala unde preda.

„Ce-mi fac copiii mei ?” — întreba ea la puţin timp după ce fusese salvată. Copiii ei, de fapt copiii ţării, au învăţat din istoria mai veche sau mai nouă a acestui popor mult încercat, dar întotdeauna învingător, au învăţat din lecţia de omenie şi solidaritate a primului cetăţean al patriei, preşedintele Nicolae Ceauşescu.

…La Şcoala generală nr. 10 din Bacău. Cutremurula produs şi aici unele mici avarii, dar copiii s-au mobilizat şi au participat, sîmbătă 5 martie chiar, la acţiunea de refacere. Imediat, însă, s-au gîndit la cei ce au avut mai mult de suferit. S-a propus strîngerea unei sume care să fie depusă în „contul omeniei”. Am încercat să aflu cine a avut iniţiativa. Directoarea şcolii, profesoara Ana Filioreanu, era descumpănită. Să-mi spună că totul a pornit de la Ramona Şchiopu şi colegii ei dintr-a Vil-a A ?

Dar nu cumva ar nedreptăţi pe pionierii de la a Vl-a B şi, mai ales, pe micuţa, dar inimoasa Luana Grigoraş ? Ea a ieşit în faţa clasei şi i-a ambiţionat pe toţi să nu rămînă în urma celor mari, de care auzise pe la radio. Iar a doua zi s-au şi adunat 500 de lei, din micile lor economii. — Acesta-i doar începutul, — adaugă prof. Filioreanu. Fiindcă toate detaşamentele sau grupele de „şoimi” au hotărît să pregătească o serbare, fondurile realizate fiind destinate aceluiaşi „cont al omeniei”.

In urmă cu vreo şapte ani eram martorul unei minunate dovezi de solidaritate a elevelor Liceului „V. Alecsandri” din Bacău. Colectaseră tot felul de obiecte de îmbrăcăminte, cele mai multe de mina lor lucrate, pentru cei ce suferiseră vitregia inundaţiilor. Gestul spontan de atunci s-a repetat şi acum. Elevele şi elevii liceului, printre care şi campioanele olimpice Gabriela Truşcă şi Georgeta Gabor, pregătesc o serbare sportivă de amploare. O parte din fondurile obţinute se va adăuga contribuţiei băneşti a uteciştilor şcolii depuse în „contul omeniei”.

Profesoara Valeria Prodan, directoarea liceului, îi cunoaşte bine pe copiii ei, fetele şi băieţii, elevi ai acestei şcoli de tradiţie. Este convinsă că acţiunile lor de solidaritate nu se vor opri aici. Studenţii Institutului pedagogic din Bacăuvor preda ei înşişi generaţiilor viitoare lecţia omeniei.

O lecţie pe care au învăţat-o şi o ştiu. Dovada ? O parte din bursele lor au format suma de 40.000 lei depusă în contul ajutorării sinistraţilor. In plus, sumele realizate la spectacolele ce le vor da pe scenele căminelor culturale din Sascut, din Podu Turcului şi din Tescani vor avea acelaşi destinatar. …Lecţie de omenie, solidaritate şi patriotism. O lecţie ce se învaţă cu sufletul şi cu inima. Şi cu fapta.

Constantin LUPU

Cuvînt de ordine, două milioane .

Luni, 14 martie, la orele dimineţii, mă aflu în biroul şefului contabil Cristea Costache, secretar adjunct cu probleme organizatorice al comitetului de partid de la fabrica „23 august din Bacău. Se primise, încă de sîmbătă sau duminică, sarcina ca în cel mai scurt timp, de aici, din secţia amintită, să plece spre Capitală un milion de cărămizi, iar spre Ploieşti, Buzău, Tîrgovişte… un alt milion. Aşadar, două milioane, în cel mai scurt timp… —

Ce posibilităţi aveţi de îndeplinire a acestor sarcini ? Oamenii de acolo, de unde cutremurula lovit mai greu, aşteaptă cu înfrigurare cărămizile de la Bacău. Înţeleg, din discuţie, că pe rampa secţiei se află, deja, datorită strădaniei oamenilor, 1.700.000 cărămizi, şi că problema nr. 1 este, acum, organizarea încărcatului.

Sunt repartizaţi, în plus, trei oameni de la secţia mixtă, trei de la garaj, doi de la secţia metalurgică. In total, cu cei de pe platformă, 22 de oameni la încărcat, organizaţi în echipe… …După o oră, pe „pista“ de încărcare. Sunt venite trei transcontainere, alte două au plecat deja, spre destinaţie.

E destul de răcoare, cerne ceva ca o ploaie rece, cei de la încărcat muncesc în continuare, sus, pe platforma cu cărămizi doi reprezentanţi ai „cefereului” sunt convinşi că vor face faţă cu brio ritmului încărcării, ba, mai mult, cer — pe bună dreptate — ca echipele să lucreze în trei schimburi.

Şeful secţiei, Constantin Hărăbor, şi secretarul de partid, Vasile Urdă, promit că vor lua toate măsurile pentru ca în maximum 10—14 zile cele două milioane să fie expediate. In secţie lucrul se desfăşoară cu intensitate. Cu o zi înainte, adică duminică, se realizaseră, în plus, 10.000 cărămizi.

La linia de presare fac cunoştiinţă, între alţii, cu muncitorul comunist Dumitru Păduraru. Îmi spun că, de fapt, locul său de muncă e „ceva mai încolo, la uscătorii”, dar că nu-şi permite timp pentru o ţigară. In cuptorul circular procesul tehnologic cunoaşte un flux continuu, fără întrerupere.

Pentru buna desfăşurare a muncii au fost luate numeroase măsuri. „Intre altele — îmi spune Cristea Costache — ni s-au aprobat, în plus, 150 de tone rumeguş de la U.F.E.T. Gheorghe Gheorghiu-Dej, combustibil foarte preţios pentru noi. Il aducem cu mijloacele proprii, cu maşinile cu care transportăm la Oneşti făină…”.

Şi, tot din rîndul măsurilor luate în aceste zile pentru buna desfăşurare a muncii, la nivelul secţiei s-a constituit o echipă de întreţinere, sub conducerea comunistului Dumitru Munteanu, muncitor specialist, care intervine cu operativitate pentru eliminarea oricărei deficienţe.

Pînă acum, o asemenea activitate o desfăşura echipa de întreţinere organizată pe întreaga platformă, care, de multe ori, ajungea cu destulă greutate în secţia de cărămizi. Sîmbătă, 12 martie, oamenii au hotărît ca, în acest an, din cele patru zile libere din lună, să lucreze o zi pentru reconstrucţie. Cu acelaşi scop — au hotărît tot ei — vor oferi din concediu, fiecare două zile.

Ce vor însemna, concret, aceste zile ale generozităţii şi spiritului de solidaritate ? Este vorba de circa 200.000 cărămizi care vor fi trimise în plus pentru construirea sau refacerea unor obiective. Se află în aceste acte o profundă omenie. După cum, omenie înseamnă şi alte fapte ale celor de aici. Privesc un tabel cu donatori de sînge „de la cărămidă”. Citesc cîteva nume: Petrică Trăistaru, Anchița Cozma, Gheorghe Căpuşă, Ion Tureatcă…

Din întreaga fabrică „23 August” Bacău, 337 de donatori s-au prezentat în aceste zile, la centrele de recoltare. Pe linia sporirii producţiei, angajamentul fabricii a fost suplimentat, la propunerea comuniştilor, cu 2 milioane eli la producţia globală, cu 2 milioane lei la producţia marfă, cu 4 milioane lei la livrări pentru fondul pieţii, cu 550.000 lei la beneficii.

Eugen VERMAN