Cea de-a doua săptămână a lunii septembrie păstrează în ea două praznice dătătoare de ton duhovnicesc: Nașterea Maicii Domnului și Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci. Pentru a putea înțelege curajul dreptului Ioachim, răbdarea sfintei Ana, cuvântul de răspuns la chemarea Arhanghelului Gavriil, icoana echilibrului Duhului Sfânt într-o lume ce pare a merge spre pieire, dar și vestea adusă întregii umanități: că mai este posibilă mântuirea.
Ceea ce prăznuim acum este logica gândirii lui Dumnezeu. Fecioara Maria se naște tocmai pentru a se împlini Scriptura și toate prorocirile ce-L privesc pe Hristos, Domnul. Care nu avea sens în Întruparea Sa, dacă nu lua chip omenesc. Dacă nu asuma trupul nostru, absorbind distanța dintre Cer și pământ. Înaintea căderii protopărinților Adam și Eva, omul putea să urce la Cer. După cădere, însă, doar Cerul mai putea să coboare la om, pentru că umanitatea se îndepărtase prea mult de Dumnezeu. Iar Maica se face tocmai scară și lumină binecuvântată a venirii Fiului. Prin ea, Domnul Se face Fratele nostru! Se coboară!
Ne vorbește! Nu poate glăsui cineva despre Dumnezeu mai bine decât Cel care vine de la Dumnezeu. Nu se urcă nimeni la Cer, decât Cel care S-a pogorât din Cer. Când îi răspunde fariseului Nicodim, cu aceste cuvinte, Mântuitorul face o profeție (Ioan 3, 13-17). Declarând că se înalță la Cer doar Cel care se pogoară din Cer, generează prevestirea patimilor și înălțării Sale. Dezvăluie, în mod străveziu, imaginea deplină a puterii comuniunii. Înălțarea Sa, ca om, la Tatăl, condiționată de starea de jertfă, prin Cruce, înseamnă deschiderea omului pentru intrarea Tatălui, în sensul restabilirii unității dintre pământ și Cer. Crucea, de aceea, este necesară pentru comuniune. Jertfa Crucii și moartea, prin modul în care au fost asumate și învinse de către Domnul, sunt animate de tendința după unitate: e renunțare la Sine, de dragul omului, e uitare de Sine, din iubire față de umanitate.
Înveșmântată în Lumină, Minune și Taină, Maica Domnului ne face cunoscută o chemare ca nicio alta de până acum: aceea de a veni la Cruce, dar a nu ne teme de Cruce! De a înțelege că jertfa vieții noastre nu poate primi sens decât în Crucea Golgotei! Să luăm aminte!
Inspector scolar,
pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu
