vineri, 20 februarie 2026

Crucea Roșie și Primăria Bacău, un parteneriat care aduce sprijin real comunității

Crucea Roșie Română – Filiala Bacău și Primăria Bacău colaborează de câțiva ani în proiecte care răspund nevoilor reale ale comunității. În cadrul acestui parteneriat, au fost derulate numeroase acțiuni gratuite dedicate copiilor, adulților aflați în dificultate și în special persoanelor vârstnice, una dintre cele mai vulnerabile categorii ale societății.

O componentă importantă a colaborării o reprezintă sprijinul la domiciliu acordat seniorilor. Echipa Crucii Roșii oferă vizite regulate persoanelor vârstnice aflate în dificultate, asigurând monitorizare, consiliere, suport în gestionarea unor probleme medicale sau sociale și intervenții punctuale atunci când situația o cere. Pentru mulți dintre acești băcăuani, serviciile oferite în mod gratuit reprezintă un ajutor esențial pentru îmbunătățirea traiului zilnic.

O altă direcție vizibilă este prevenția și siguranța în spațiile publice. În mai multe parcuri din municipiu au fost amenajate în perioada verii, puncte de prim-ajutor, amplasate în apropierea locurilor de joacă. În același timp, cadre didactice din școli au participat la cursuri gratuite de prim-ajutor, unde au învățat cum să intervină rapid în situații de urgență. Echipa Crucii Roșii este prezentă și la diverse evenimente organizate în oraș, unde asigură asistență medicală.



Activitățile dedicate copiilor au avut un rol important: de 1 iunie, de exemplu, Crucea Roșie Bacău a fost în centrul orașului, unde cei mici au învățat, prin joc, tehnici simple de prim-ajutor și au participat la ateliere interactive. Un alt exemplu de intervenție pentru comunitate este acțiunea desfășurată recent, de Ziua Mondială a Diabetului-14 noiembrie.

Crucea Roșie Română-Filiala Bacău a organizat testări gratuite ale glicemiei în galeria Centrului Comercial Supernova Bacău, o inițiativă ce a urmărit creșterea gradului de conștientizare privind depistarea timpurie a diabetului, o boală care afectează peste 1,2 milioane de români.

Parteneriatul dintre Crucea Roșie Bacău și Primăria Bacău demonstrează că acțiunile coordonate și adaptate nevoilor orașului pot aduce un sprijin direct și vizibil pentru mii de locuitori.



spot_img