Acum, că s-a terminat cu împărțirea ideologică a partidelor politice pe motivul, evident, al dispariției oricărei ideologii, pare că societatea românească a rămas să se împartă doar între așa-zișii “conservatori” și așa-zișii “progresiști”. De multe ori termenii sunt folosiți în zeflemea, cu accent pe partea “progresistă”, văzută a fi sursa tuturor relelor care ne strică țara și ne face sclavii LGBT-ului mondial. Nu că ăilalți ar fi mai breji în discursul promovat de ăștilalți, că din “pupatori de moaște” și “sfertodocți” nu sunt scoși.
Teoretic, dar numai teoretic, avem o confruntare între curentul conservator și cel progresist. În orice caz, ambele tabere par a insista pe această idee: că există confruntarea, că aceasta este între cele două tabere și, mai ales, că nu mai există altă tabără în afară de acestea și, prin urmare, este obligatoriu să te regăsești ori într-o parte, ori într-alta. Tertium non datur, nu există o a treia posibilitate. Or, cred sincer că există nu doar o a treia posibilitate dar mii de alte posibilități. Mai ales pentru că din ceea ce văd zilnic, atât conservatorii cât și progresiștii de la noi par a insista doar pe ceea ce le convine din doctrină.
Așa a ajuns să pară Conservatorismul preocupat doar de Religie și de impunerea unor precepte morale izvorâte din Biblie, evident, refuzând acceptarea ideii că, de exemplu, în România există și cetățeni de religie islamică. Dincolo, Progresismul pare mult prea preocupat de drepturile minorităților sexuale, lăsând impresia că apărarea corectitudinii politice e mai importantă decât apărarea drepturilor fundamentale ale heterosexualilor. De aceea avem organizații vocale care se preocupă de Gay Pride și nici un ONG care să se declare bulversat de modul în care Codul Muncii a restrâns drepturile salariaților. Avem o Coaliție pentru Familie mai interesată de orele de religie din școli și de schimbarea definiției familiei din Constituție, dar nu avem nici o organizație care să ia atitudine față de cedările de suveranitate ale țării.
Sunt doar niște exemple marginale, pentru că există foarte multe situații în care atât unii cât și alții ratează cu succes adaptarea agendei la problemele reale ale națiunii. Și, ca probabil milioane de alți români, aleg din această cauză să nu fiu nici cu unii și nici cu alții. Pentru că, deși nu cred că e treaba Statului să decidă ce face cetățeanul în pat, nu consider nici că agenda publică trebuie să fie confiscată de discuții asupra drepturilor sexuale câtă vreme nu s-au rezolvat probleme fundamentale iar jumătate dintre români trăiesc în sărăcie.
