„Pinguinii” au un nou antrenor, Sorin Condurache si se intaresc cu mai multi jucatori de la gruparea-fanion
Happy-end
Telenovela FC Willy a ajuns la final. Unul fericit, spre satisfactia „pinguinilor”. Dupa o perioada zbuciumata in care s-a vorbit fie de retragerea din campionat, fie de varianta unei fuziuni cu Mesagerul, echipa patronata de Vasile Paun a reusit sa scape de probleme. Nu numai ca va participa in continuare in Liga a lll-a, dar o va face si din postura de „satelit” neoficial al FCM Bacau.
Schimbari
Saptamana aceasta, cele doua parti au pus bazele unui protocol de colaborare. In baza acestei intelegeri, gruparea „galben-albastra” va ceda mai multi jucatori divizionarei C. Printre altii, vor fi directionati spre FC Willy Marius Botezatu (foto), Madalin Luncanu, Iurchievici, Hrimiuc, Giani Munteanu si, posibil, Enea. O noua echipa, care va lucra sub comanda unui nou antrenor: Sorin Condurache, inlocuitorul lui Florin Pavel.
Revansa
„Toata lumea va avea de castigat de pe urma acestui proiect de colaborare”, a opinat presedintele FCM Bacau, Relu Damian. „E un moment favorabil pentru fotbalul bacauan”, a completat finantatorul „pinguinilor”, Vasile Paun. In prima etapa de campionat, programata saptamana viitoare, noul FC Willy va intalni pe CS Panciu. Un nou inceput, dar si un prilej de revansa pentru recenta eliminare din Cupa Romaniei.
D. Sion















