15 mai 2024
ActualitateCititori in bezna, de dragul curateniei

Cititori in bezna, de dragul curateniei

Dorel a lovit si in Parcul Cancicov

Un angajat al Directiei Servicii Publice a lasat in bezna ieri sediul Bibliotecii Judetene din Parcul Cancicov. Aici, institutia a inceput inca de saptamâna trecuta sa scoata din pamânt buturugile lasate in urma in momentul in care arborii au fost taiati. In cursul unei astfel de operatiuni, au fost atinse cablurile electrice ingropate in subsol. „A fost o mica avarie care s-a remediat cât de repede. Am inteles ca exista o metoda tehnica de scanare a solului ca sa evitam pe viitor problemele”, a declarat directorul institutiei, Gabriel Gritcu. Angajatii directiei vor sa scoata cele 150 de buturugi de câteva tone care nu mai au nici un rost, dimpotriva strica si aspectul estetic al parcului. Angajatii bibliotecii au facut o „pauza” de o ora si jumatate, dupa care au revenit la programul normal, dar alti muncitori s-au chinuit pâna dupa-amiaza sa remedieze ce au stricat altii. Sorin Munteanu, reprezentantul E.ON Moldova Distributie, arata ca  “incidentul a fost cauzat de avarierea unui cablu subteran de medie tensiune in timpul executarii unor lucrari de excavatie in zona Parcului <<Cancicov>>.” Urmare a interventiei echipelor E.ON, alimentarea cu energie electrica a fost reluata treptat in circa o ora si jumatate. “Regretam disconfortul produs de aceasta intrerupere si ii asiguram pe consumatori ca echipele E.ON Moldova Distributie intervin cu promptitudine ori de câte ori exista astfel de situatii, astfel incât alimentarea cu energie electrica sa fie reluata in cel mai scurt timp posibil”, a mai precizat Sorin Munteanu.

Andreea Gavrila



Silvia Patrascanu

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri