În Occident, prima grijă a părinților, a societății, este aceea de a oferi copilului posibilitatea de a-și apropia deprinderile, tainele unei meserii. Apoi, dacă odorul vrea să urmeze și alte cursuri, are toată libertatea. O libertate a cărei flacără o întreține muncind, nu trândăvind, pe banii părinților, la cursurile a două, trei facultăți care, de multe ori, nu-i folosesc la nimic. Meseria este brățară de aur.

Mi s-a spus că acesta este un proverb zămislit de înțelepciunea românească. Dacă așa este, de ce nu mai are căutare învățământul profesional? De ce a distrus Ministerul Educației școlile profesionale, școlile (clasice) de arte și meserii? Viitorul, argumentează sociologii, este al meseriilor. Într-un univers social în care totul tinde către personalizarea obiectelor, cizmarul, zugravul, croitorul (mă rog, designerul vestimentar), constructorul etc vor fi vedetele trudei.

Învățământul nostru continuă să fie jefuit de ținte, de strategii sănătoase. Dar cine să elaboreze asemenea strategii, când până și în fruntea ministerului sunt cocoțate niște ființe cărora chiar și limba română le este străină? După manualele-catastrofă de Istorie și Geografie (clasa a VI-a), editate sub egida Ministerului Educației, a fost aruncată pe piață o altă calamitate educațională: manualul de Biologie (tot clasa a VI-a). Inima și ficatul sunt poziționate aiurea în corp, elevilor le sunt formulate interogații tâmpe („Cine și cum se produce urina?”), cheratina este confundată cu chitina, dezacordurile sunt peste tot, virgulele dintre subiect și predicat oftează de rușine, ilustrațiile au explicații formulate în aria comediei, teorii depășite din punct de vedere științific sunt prezentate ca alfa și omega domeniului etc.

De ce (re)amintesc despre calitatea manualelor? Pentru că este o aiureală să pretinzi unui minister-fantomă (care nu este capabil să gestioneze nici măcar acuratețea științifică a unui manual) elaborarea unor strategii care să fundamenteze un viitor sănătos.