Un deținut din Penitenciarul Bacău va reprezenta România la Campionatul Intercontinental de Șah Online pentru Deținuți, competiție organizată de Federația Internațională de Șah (FIDE) și Biroul Șerifului din Cook County (Chicago, SUA).
Ajunsă la cea de-a IV-a ediție, competiția reunește participanți din întreaga lume, oferindu-le persoanelor private de libertate șansa de a-și demonstra abilitățile strategice și spiritul competitiv într-un cadru...
Deocamdată, se circulă fluent pe segmentul de drum unde se execută lucrări de reabilitare. Au rămas, însă, valabile restricțiile de viteză, la maximum 30/oră. Cazna șoferilor va reapărea peste puțin timp, când vor fi reactivate semafoarele care să dirijeze circulația. Termenul de șase luni a fost depășit.
Reprezentanții Direcției Regionale...
La Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Bacău, situat pe Str. Henri Coandă nr 2, încă de luni ghișeele au fost luate cu asalt. Mai bine de 200 de cetățeni au venit să-și facă sau să-și preschimbe pașapoartele.
Marți dimineață la fel. Încă de la deschidere au început să se facă...
mijloacele de transmitere a informațiilor nu au fost atât de extinse ca în prezent și totuși, niciodată masele nu au fost mai ignorante privind cauza reală a suferinței lor . Războiul mediatic a explodat în toată plenitudinea în umbra razboiului din Ucraina. Drept urmare, Kremlinul a închis sursele publice...
Începând de mâine, 9 martie a.c., ora 00.00, își încetează aplicabilitatea Hotărârea Guvernului nr. 171 din 3 februarie 2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Astfel, începând cu ora 00.00, încetează...
Astazi, cu ocazia zilei de 8 Martie, Ziua Internațională a femeii, polițiștii rutieri, au fost în mijlocul comunității din municipiul Bacău, unde au oferit flori doamnelor și domnișoarelor.
Acțiunea polițiștilor s-a desfășurat atât în municipiul Bacău, cât și pe DN 2- E 85 fiind ”sancționate” doamnele și domnișoarele participante la...
În perioada 07-18 martie 2022, Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română, astfel:
- La Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani sunt scoase la concurs un număr de 350 locuri, din care trei...
Micii fermieri care cresc animale vor putea primi pământ de la stat în scopul înființării de parcuri zootehnice. Prin crearea acestor exploatații, se dorește dezvoltarea zootehniei românești, aflată în real impas, de câțiva ani, și reducerea importurilor.
Fermierii băcăuani ar putea primi de la stat, 1 hectar de teren pentru...
Creșterea cu 5,1 la sută, respectiv de la 500 lei la 525,5 lei, a Indicatorului Social de Referință (ISR), de la 1 martie, va avea ca efect pozitiv majorarea și a mai multor drepturi acordate șomerilor, dar și angajatorilor.
Aceasta deoarece mai multe beneficii de șomaj, dar și altele de...
Un inspirat pod peste vremuri a fost aruncat cu prilejul zilei de 8 martie la Școala Gimnazială ”Alecu Russo”, acolo unde patru dintre cele mai frumoase și puternice doamne ale Bacăului de astăzi le-au vorbit elevilor despre reușita în viață. Doamnele Irina Florea (președinte al Crucii Roșii Bacău), Gabriela...
INTERVIU cu conf. univ. dr. Cristina CÎRTIȚĂ-BUZOIANU, prorector și purtător de cuvânt al Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău
Cristina CÎRTIȚĂ-BUZOIANU este prorector cu etica și imaginea Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău și conferențiar universitar la Facultatea de Litere în cadrul Departamentului de Limba și literatura română și științe ale comunicării....
Doua persoane au decedat si una a fost rănita într-un accident rutier petrecut în această seară în satul Brătila din comuna Helegiu.
Conform primelor relatări, pompierii au descarcerat trei victime dintr-o mașină.
Una dintre victime, conștientă, cu multiple traumatisme, a fost predata unui achipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.
Alte două victime...
Încep înscrierile pentru o nouă rundă de testare gratuită pentru prevenția, depistarea, diagnosticul și tratamentul precoce al cancerului de col uterin.
Programul național ONCOPREV este derulat de către Institutul Regional de Oncologie din Iași împreună cu Fundația Enable cu sprijinul autorităților locale Primăria Municipiului Bacău, Direcția de Asistență Socială...
Filmul a revoluționat lumea de la prima proiecție, făcută de frații Lumiere în 1895, pe 22 martie. Televiziunea nu a reușit să-i ia locul. „Micul ecran”, de ultimă genereție, tot nu poate înlocui senzațiile oferite de o sală de cinematograf modernă. Bacăuanii au avut parte de mai multe cinematografe...
Ultima statistică oferită de Direcția Sanitară Publică (DSP) Bacău face referire la perioada 21 – 27 februarie 2022. Astfel, potrivit unui comunicat, la nivelul județului Bacău, în perioada menționată, s-au înregistrat 1061 de infecții respiratorii acute (IACRS) dintre care 45 de cazuri au necesitat internare.
Categoria de vârstă cea mai...