24 aprilie 2024
ActualitateÎn scurt timp, începe calvarul pe DN 11. Se reiau lucrările la...

În scurt timp, începe calvarul pe DN 11. Se reiau lucrările la drumul surpat de la Măgura

Deocamdată, se circulă fluent pe segmentul de drum unde se execută lucrări de reabilitare. Au rămas, însă, valabile restricțiile de viteză, la maximum 30/oră. Cazna șoferilor va reapărea peste puțin timp, când vor fi reactivate semafoarele care să dirijeze circulația. Termenul de șase luni a fost depășit.

Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași, instituție din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, au anunțat că au fost reluate lucrările pe DN 11, la porțiunea de drum surpat, din zona localității Măgura, oprite în iarnă, din cauza condițiilor ostile.

„Deocamdată, se execută lucrări în afara părții carosabile. Practic, se desface varianta de ocolire a șantierului și se lucrează la șanțuri, în scopul aducerii la forma inițială, astfel încât terenul să fie predat Direcției Silvice”, a precizat Nicolae Popovici, purtătorul de cuvânt al DRDP Iași. Reamintim că, toamna trecută, când au fost demarate lucrările la drum, s-a apelat la varianta executării unei căi de acces, pe lângă șantier, (practic, o a treia bandă), pe un teren deținut de Direcția Silvică.



Astfel, devierea le-a permis șoferilor să circule pe două sensuri, evitându-se crearea de blocaje. Pentru asta, a fost nevoie de tăierea unor arbori, săparea în corpul dealului și așternerea unui covor asfaltic. „Acum, se scoate asfaltul de pe terenul Silvicului, se lucrează la șanțuri, la sistematizarea versantului și amenajarea văii. Sunt finalizate forajele pentru pilonii necesari stabilizării terenului”, aflăm de la reprezentanții DRDP Iași.

Restricții de viteză, de 30 de km/h

Reamintim că, după începerea lucrărilor, în toamna trecută, pe segmentul de drum s-a circulat dirijat, pe un singur fir, fiind montate semafoare, motiv pentru care, zilnic, se produceau blocaje în zona serpentinelor, iritându-i pe șoferii care treceau prin zonă. În decembrie, anul trecut, semafoarele au fost ridicate, de către administratorul drumului și, până în prezent, s-a circulat fluent, pe ambele sensuri.

Cert este că, deocamdată, nu vor fi reactivate semafoarele, însă au rămas limitările de viteză, în zonă. Restricția de 30 de km/h este pe circa 200 m. Cel mai probabil problema blocajelor va reapărea peste puțin timp, când circulația se va face dirijat, pe un singur sens.

În aceste condiții, șoferii mai grăbiți vor avea ca alternativă ocolirea pe DN2 G prin Florești – Scorțeni. Mai exact, pe drumul spre Moinești, se face stânga în intersecție la Florești, apoi încă circa 10 kilometri până la Sănduleni, pentru a se merge spre Onești. O variantă și mai bună ar fi fost traseul (mai scurt cu 20 de kilometri), prin satul Crihan din comuna Măgura până la Strugari, pe drumul DJ 118B, modernizat parțial.

Termen depășit

Lucrările din zona serpentinelor de la Măgura au început vara trecută, după ce, din cauza ploilor căzute în ultimii ani, drumul s-a surpat, afectând serios carosabilul. Șoferii erau nevoiți să petreacă, în trafic, zeci de minute, uneori chiar și o oră, în special în weekend-uri, pentru a-și putea continua drumul. Inițial, autoritățile deciseseră izolarea zonei, cu balize semnalizatoare, și instalarea unor semafoare menite să fluidizeze, cât de cât, traficul, însă fără prea mare succes.

Cert este că pentru refacerea segmentului de drum s-a impus efectuarea unor lucrări ample, termenul de execuție inițial fiind de șase luni (depășit, din păcate). În aceste condiții, șoferii cer insistent punerea în aplicare a planului de construire a autostrăzii A 13, cea mai potrivită soluție de trafic, DN 11 fiind cea mai folosită rută care leagă Ardealul de Moldova, respectiv Brașovul de Bacău.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri