Un credit online vine de obicei cu proceduri rapide, dar implică și costuri ce pot deveni apăsătoare dacă nu le gestionezi atent. Există totuși metode prin care poți recăpăta controlul: mici ajustări în buget, prioritizarea datoriilor, renegocierea unor termeni sau schimbarea modului în care îți organizezi plățile lunare.
Descoperă câteva strategii concrete care te pot ajuta să rambursezi mai ușor...
Un senator face o declaratie simpla: “meseria de politician este mai periculoasa decât cea de militar”. Nu jigneste pe nimeni, nu incita la ura, pur si simplu constata ceea ce se poate observa cu ochiul liber si anume ca politicienii sunt eliminati din joc prin diferite metode. Daca nu...
Persoanele care nu au ajuns la vârsta de pensionare si vor sa-si completeze stagiul de cotizare la pensia publica vor avea aceasta ocazie. Mai exact, cei care nu sunt pensionari, dar nici asigurati obligatoriu in sistemul public de pensii vor putea sa-si plateasca retroactiv contributia, pe ultimii cinci ani....
„Mobilizare generala de forte” vineri, când marcam Ziua Mondiala a Curateniei, ar putea zice un reporter aflat in mijlocul adolescentilor „eco”, ce strâng pet-urile dintr-un parc oarecare. Senatorii au invitat primariile, scolile, ONG-urile sa sprijine ampla operatiune. Adevarul e ca se facea si fara apelul lor.
Tot atât de...
Probabil ati aflat, o firma din Onesti a fost nationalizata. Nu chiar prin procedeul facut celebru de comunisti in 1949, ci printr-un artificiu. Cert este ca UTON a redevenit de stat. Ce-i drept, momentul nu este chiar cel mai bun, din punct de vedere politic, insa, situatia merita analizata.
Nu...
Mai multe voci se ridica, pe timp ce trece, in consolidarea ideii ca românii din strainatate au nevoie de o mai buna reprezentare in relatiile cu autoritatile române. Mai nou, 23 de deputati si senatori au o initiativa legislativa pentru ca primarii sa poata angaja consilieri personali pentru relatia...
La Onesti, intr-un oras pe care il consideram a fi al doilea din judet, pentru ca primul este, nu-i asa?, Bacaul, un investitor a decis ca poate face un supermarket virtual. Un site pe care mergi si comanzi ce produse doresti si pe care le platesti când iti sunt...
- 8 milioane de lei s-au pierdut, finantare de la Ministerul Dezvoltarii
Un pod refacut pe o singura banda, portiuni pietruite alternând cu cele asfaltate, unele intr-un singur strat, altele in doua, niciun metru de rigole sau santuri de-a lungul drumului, o lama care nivela si un compresor care compacta...
Tehnocratul-straveziu-politic Dacian Ciolos a prezentat in Parlament o radiografie personala a economiei românesti. Cu mingea ridicata la fileu de catre PSD, care i-a solicitat aceasta interventie, Dacian Ciolos a vrut sa ne incânte cu tot felul de giumbuslucuri statistice, facându-ne sa ne piscam din când in când, ca sa...
Ce avem pâna acum? Un premier care iese cu declaratii despre ceea ce intentioneaza sa faca pe termen lung, desi mandatul sau ar trebui sa expire peste câteva luni. Un presedinte de partid care il contraataca si care este atacat pe motiv ca are o condamnare.
Discursul premierului este...
Când te gândesti ca au trecut atâtia ani de când am imbratisat pseudodemocratia si parca am fi tot acolo de unde am plecat!!! Aproape ca nu s-a intâmplat nimic din ceea ce speram la acea vreme. Decât ca s-au conturat din ce in ce mai bine, de la mandat...
In vreme ce politica europeana este sfâsiata intre tendintele hegemonice ale Germaniei si dorinta SUA de a-si mentine controlul prin intermediari asupra UE, România s-a transformat in câmp de lupta intre serviciile secrete.
Ca de obicei, nu avem la butoane oameni cu viziune, care sa actioneze in interesul natiunii....
Gradul de indatorare al Bacaului si valoarea creditelor contractate de administratie au fost aduse in discutie in campanie, dar si inainte. Totusi, nici politicienii, nici curiosii din societatea civila nu au reusit sa obtina date exacte.
Ni le ofera, acum, Curtea de Conturi, ai carei specialisti, dupa verificarea documentelor...
Cineva se intreba de ce atâtia oameni presupus educati cred in vrajelile de doi lei ale unor persoane fara pregatire de specialitate care scriu pe Internet despre “pericolul” vaccinurilor sau al mamografiilor, indemnând lumea sa nu mai accepte propunerile medicinei moderne pe motiv ca “orice cancer se trateaza de...
Agenția de pariuri Fortuna s-a lansat în anul 1990 la Praga și odată cu evoluția internetului s-a extins pe numeroase piețe importante din Europa Centrală, acolo unde este considerată ca fiind un punct de referință în industrie.
Operatorul și-a primit licența de funcționare în România în vara anului 2015, atunci...