La Ziua Porților Deschise organizată de structurile Ministerului Afacerilor Interne, atracția principală pentru copii în cadrul activităților desfășurate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Bacău a fost, din nou, autospeciala „Bucșă”, mascota Detașamentului de Pompieri Onești.
Potrivit reprezentanților ISUJ Bacău, micuța autospecială a atras zeci de copii care au dorit să facă fotografii și să interacționeze cu pompierii,...
Istoria comunei Măgura din județul Bacău s-a îmbogățit cu o nouă pagină impresionantă, datorită unei jandarmerițe remarcabile din cadrul Grupării Mobile Bacău. Cu ocazia lansării cărții "Monografia comunei Măgura" la Centrul Cultural "prof. Dumitru Tătaru", sergentul major Farcaș Denisa a intrat în lumina reflectoarelor pentru realizările sale excepționale.
Duminică, 13...
În dimineața zilei de astăzi, un incendiu puternic a distrus o casă de locuit în comuna Agăș, satul Beleghet, din județul Bacău. Pompierii au fost alertați și au intervenit prompt pentru a lichida flăcările.
La fața locului s-au deplasat trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, echipate cu 15...
În cadrul activităţilor desfăşurate, în weekend-ul trecut, de către poliţiştii rutieri și de ordine publică, au fost aplicate peste 200 de sancţiuni contravenţionale. De asemenea, polițiștii au reținut 98 de permise de conducere și au retras 18 certificate de înmatriculare.
În perioada 11-13 august a.c., poliţiştii Inspectoratului de...
La data de 13 august a.c., în jurul orei 16.00, polițiștii Secţiei 3 Poliţie Rurală Oneşti au fost sesizați despre faptul că, pe raza comunei Bogdănești s-a produs un accident de circulaţie soldat cu pagube materiale.
Din cercetările efectuate la faţa locului a rezultat faptul că, un localnic de...
La data de 11 august a.c., în jurul orei 23.30, polițiștii rutieri din Oneşti au depistat în tarfic un localnic de 34 de ani, pe strada Belvedere care conducea un autoturism deși avea o alcoolemie de 0.80 mg/l alcool pur in aerul expirat.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul...
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale, împreună cu polițiștii oneșteni au desfășurat activităţi specifice în vederea depistării unui bărbat de 30 de ani, din comuna Ştefan cel Mare, urmărit la nivel naţional şi internațional.
Cel în cauză se sustragea de la executarea unui mandat european de arestare emis de...
În urmă cu câteva zile, mai precis pe 5 august, Bacăul a găzduit în premieră evenimentul Atipic Beauty by Magda Coman. Un eveniment aflat la cea de-a 39 ediție, care promovează incluziunea persoanelor cu dizabilități și trage un semnal de alarmă autorităților în vederea accesibilizării spațiilor și instituțiilor publice.
Pentru...
La Ansamblul Monumental de pe Dealul Coșna, din comuna Pârgărești, ansamblu dedicat memoriei eroilor căzuți în Primul Război Mondial, a avut loc ceremonialul militar-religios organizat aici anual. La Manifestări au participat sute de localnici și invitați veniți din București și din mai multe județe ale țării. Pe Dealul Coșna...
Ajungând după numai șase ediții un adevărat fenomen, Rezidența Tescani 2023, desfășurată între 1-8 august 2023, s-a bucurat de o prezență aleasă, constituind pentru încă o dată un nod al limbajelor artistice, un loc unde dialogul a fost la el acasă și unde s-a manifestat nemijlocit energia de a...
Pompierii intervin pentru a stinge un incendiu izbucnit într-o casă de locuit din orașul Dărmănești. Echipajele de intervenție au răspuns la apelul de urgență și s-au deplasat la fața locului cu trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, pregătite să facă față provocării imediate.
Focul a izbucnit la nivelul...
În cursul acestei dimineți, în jurul orei 05:00, pompierii din Bacău au fost alertați și au intervenit în comuna Agăș, în urma unui apel de urgență ce anunța izbucnirea unui incendiu într-un magazin alimentar.
Echipele de intervenție au sosit rapid la fața locului, inclusiv forțe de la Punctul de Lucru...
„Curaj! Eu sunt, nu vă temeți!”
Când și unde îl întâlnim pe Dumnezeu? Duminica este o zi în care căutăm să acordăm mai mult timp celor dragi, celor din familie, nouă înșine și lui Dumnezeu.
Dar îl găsim prezent pe Dumnezeu doar o dată pe săptămână, participând la Sfânta Liturghie? Știm...
Există o poveste, dragii mei, pe care am descoperit-o de curând: se spune că întorși din Cruciada a IV a (1202 -1204), creștinii latini au adus din Constantinopol o icoană care i-a impresionat profund pe cei de-acasă, din Veneția. Ea reprezenta o Mamă care-și împlinise datoria, întinsă pe un...
O tragedie a avut loc astăzi în Gherla, Județul Cluj, când o persoană în vârstă de aproximativ 30 de ani, originară din județul Bacău, a căzut din trenul IR 1830 care circula pe ruta Galați – Cluj Napoca. Incidentul s-a produs în apropierea stației CFR Gherla, în jurul orei...