Actualitate

Incendiu la o locuință din Bârsănești. Aproximativ 100 de metri pătrați au fost afectați

Un incendiu a izbucnit sâmbătă, 11 iulie 2026, la o locuință din comuna Bârsănești, satul Bârsănești, intervenția fiind asigurată de pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă. De asemenea, au fost alertați membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, precum și reprezentanții Delgaz Grid. În urma...

Consiliul Județean Bacău alocă 800.000 de lei pentru finanțarea proiectelor ONG-urilor în 2026

Consiliul Județean Bacău a lansat calendarul programului de finanțări nerambursabile destinat organizațiilor neguvernamentale în...

Premieră medicală la Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși: intervenție reconstructivă în urologie, realizată cu succes

O nouă premieră medicală a fost înregistrată la Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” din...

Peste 5.900 de amenzi aplicate bicicliștilor și utilizatorilor de trotinete electrice în județul Bacău, în primele șase luni ale anului

Polițiștii rutieri din județul Bacău au intensificat controalele în trafic în prima jumătate a...

Bărbat depistat de polițiști transportând material lemnos fără documente

La data de 14 martie a.c., polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Brusturoasa au depistat în trafic, pe DN 12A, în localitatea Agăș, un bărbat de 35 de ani din orașul Dărmănești, în timp ce conducea o autoutilitară încărcată cu material lemnos. Din verificări a reieșit faptul că, bărbatul nu deținea...

O echipă formată din elevi romi din județul Bacău, selectată pentru un campionat de robotică din Hong Kong

Echipa RoboRrom, compusă din elevi romi, a fost aleasă să reprezinte România la prestigiosul campionat internațional First Lego League Asia Open, ce va avea loc în Hong Kong în luna august. Această realizare impresionantă vine în urma succesului echipei la concursul FIRST Lego League Explore, desfășurat pe 11 februarie...

Explozie urmată de incendiu într-un bloc din Onești: un mort și trei minori transportați la spital

Vineri, după-amiază, Garda de Intervenție a Detașamentului de Pompieri Onești a fost alertată să intervină în municipiul Onești, în urma unui apel primit pe SNUAU 112, care anunța o explozie urmată de incendiu într-un apartament situat într-un bloc de locuințe de tipul P+4. La fața locului, două autospeciale de stingere...

Un traficant care vindea cocaină în județul Bacău, prins cu un kilogram de droguri la Galați

În urma unei operațiuni desfășurate de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea, trei suspecți au fost reținuți pentru trafic de droguri de mare risc, în formă continuată. Aceștia au fost prinși în flagrant în timp ce dețineau o cantitate impresionantă...

Preotul militar Banciu Paraschiv și jandarmii din Bacău au adus bucuria în rândul copiilor din Sascut

Astăzi, în localitatea Sascut, a avut loc un eveniment deosebit, marcat de spiritul altruist și angajamentul pentru comunitate. Preotul militar Banciu Paraschiv și jandarmii din Bacău s-au unit într-o acțiune plină de recunoștință și speranță, subliniind astfel solidaritatea și responsabilitatea socială. Împreună cu preoții din cadrul Protopopiatului Sascut, au făcut...

Chimcomplex recompensează salariații și colaboratorii cu acțiuni gratuite

Grupul industrial Chimcomplex, cu platforme la Borzești și Râmnicu Vâlcea, a lansat pe Bursa de Valori o informare cu privire la alocarea cu titlu gratuit de acțiuni către salariații, managerii și administratorii Societății și ai unor persoane juridice afiliate. Alocarea vizează maxim 917.143 de acțiuni, printr-un program de tipul...

Cum arată șantierul de la viitoarea Bibliotecă Județeană

Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău, a anunțat că lucrările la noua Bibliotecă Județeană sunt în plină desfășurare, atât în interiorul, cât și în exteriorul fostului muzeu de Istorie, care va fi relocat. Mobilizarea în șantier este exemplară, cu echipa constructorului lucrand la capacitate maximă în toate etajele și încăperile,...

Depistat de polițiști după ce ar fi sustras un laptop

La data de 14 martie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Bacău au fost sesizați de către o femeie de 51 de ani, despre faptul că, un tânăr de 22 de ani i-ar fi sustras de la domiciliu un laptop în valoare de 3.800 de lei. Din cercetări a rezultat că,...

Un tânăr care plecat de la domiciliu cu intenții suicidale, găsit de polițiști cu câinele de urmă

Un adolescent de 18 ani din Bacău a fost găsit în siguranță de către autorități, după ce a dispărut de acasă, lăsând în urmă două bilete de adio. Îngrijorată de dispariția nepotului ei, o femeie de 45 de ani a alertat poliția la data de 14 martie, în jurul...

Tendințe, Oportunități și Sfaturi la România Casino Online

În ultimii ani, industria jocurilor de noroc online din România a cunoscut o creștere spectaculoasă, transformându-se în locul în care se adună cei mai mulți jucători pasionați. În acest articol, voi explora universul fascinant al cazinourilor online din România care îmbină inovația tehnologică cu pasiunea pentru jocurile de noroc. Îți...

„Cu un zâmbet mai aproape de sănătate!”

În luna martie sub sloganul „Cu un zâmbet mai aproape de sănătate!”  se derulează campania de informare, educare, comunicare a cărei temă urmărește să atragă atenția asupra importanţei sănătăţii orale ca parte a sănătății generale precum și cunoașterea modalitatilor de prevenire a afecțiunilor oro-dentare. Această lună a fost aleasă...

Situația afecțiunilor respiratorii și a cazurilor de gripă în județul Bacău

În perioada cuprinsă între 4 și 10 martie 2024, situația afecțiunilor respiratorii în județul Bacău este în continuare sub monitorizare atentă. Conform datelor furnizate, au fost înregistrate un total de 1398 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (I.A.C.R.S.), pneumonii și bronhopneumonii. Dintre acestea, 54 de cazuri au...

Alimente de care să ne ferim atunci când ținem post. Află care sunt acestea de la nutriționistul Șerban Damian

Postul Paștelui reprezintă una dintre cele mai importante perioade de post din calendarul liturgic ortodox.  Este o perioadă de pregătire spirituală și purificare înainte de sărbătoarea Învierii Domnului. Postul Paștelui începe în fiecare an în ziua de luni, durează 40 de zile și nu înseamnă doar abstinență alimentară, ci...

Direcția Publică de Evidență a Persoanelor Bacău organizează deplasări cu camera mobilă pentru cetățenii cu acte de identitate expirate

Direcția Publică de Evidență a Persoanelor a Municipiului Bacău a emis astăzi un comunicat adresat cetățenilor din comunele arondate, anunțând organizarea deplasărilor cu o cameră mobilă pentru eliberarea actelor de identitate expirate în lunile martie și aprilie 2024. Programul de deplasări este următorul: 19 martie 2024 - comuna Ungureni 21...