17 iunie 2024
ActualitateCum arată șantierul de la viitoarea Bibliotecă Județeană

Cum arată șantierul de la viitoarea Bibliotecă Județeană

Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău, a anunțat că lucrările la noua Bibliotecă Județeană sunt în plină desfășurare, atât în interiorul, cât și în exteriorul fostului muzeu de Istorie, care va fi relocat.

Mobilizarea în șantier este exemplară, cu echipa constructorului lucrand la capacitate maximă în toate etajele și încăperile, iar rezultatele sunt deja vizibile.

Un aspect important al proiectului este execuția fântânilor arteziene din spatele clădirii, care va transforma locul într-o oază de recreere și studiu.



De asemenea, activitatea de ambalare și etichetare a obiectelor de patrimoniu este desfășurată sub stricta supraveghere și îndrumare a Direcției Județene de Cultură, pentru a se asigura depozitarea patrimoniului în condiții conforme.

Ivancea a subliniat că această nouă bibliotecă va deveni un punct central al culturii în municipiul Bacău și că se așteaptă ca obiectivul cultural să fie finalizat până în luna mai a anului 2025.

Pentru cei care ar putea avea îndoieli, președintele CJ Bacău a menționat că imaginile din șantier sunt garanția că fondurile europene sunt implementate cu succes și se transformă în investiții reale pentru Bacău.

 



spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img