9 mai 2024
ActualitateO echipă formată din elevi romi din județul Bacău, selectată pentru un...

O echipă formată din elevi romi din județul Bacău, selectată pentru un campionat de robotică din Hong Kong

Echipa RoboRrom, compusă din elevi romi, a fost aleasă să reprezinte România la prestigiosul campionat internațional First Lego League Asia Open, ce va avea loc în Hong Kong în luna august. Această realizare impresionantă vine în urma succesului echipei la concursul FIRST Lego League Explore, desfășurat pe 11 februarie la Universitatea Politehnică din București, unde au câștigat Marele Premiu “Soluția Provocării”.

Timp de trei luni, cei șapte copii romi selectați au participat la un program intensiv de pregătire, rezultând o machetă cu elemente robotizate și un poster care ilustrează problematica aleasă și modalitatea de rezolvare a provocării sezonului MasterPiece. Juriul a fost profund impresionat de modul în care echipa RoboRrom a reușit să atragă atenția asupra comunității rome și a calităților membrilor săi.

Echipa RoboRrom este formată din Ionică Sofia, Stoica David, Roman Esefora, Radu Daniel, Roman Lavinia (Monica) și Călin Zelea, coordonați de Fălcaru Manix și pregătiți de Oana Jianu, coordonator al Centrului “American Corner Bacău”.



“La început de februarie, fiind în tren spre București împreună cu cei șapte copii romi pentru a participa la concursul First Lego League, divizia Explore, mă întrebam până unde îi vor purta pașii și norocul pe aceștia. Ei bine, acum știu până unde”, a declarat Oana Jianu.

Această reușită marchează o continuare a succesului precedent, când acum un an, șase copii din Somușca, reuniți sub numele de RoboKids, au surprins comunitatea locală cu succesul neașteptat obținut la un concurs de robotică și calificarea la campionatul mondial din Houston, SUA.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri