Primăria Municipiului Bacău a anunțat anularea sesiunii de atribuire a locurilor de parcare de reședință pentru lotul de parcări Martir Horia 1 și reluarea ulterioară a procedurii.
Potrivit unui anunț transmis de municipalitate, procedura va fi reluată atât pentru persoanele cu handicap, cât și pentru ceilalți solicitanți. În consecință, toate dosarele depuse până la data de 12 martie 2026 inclusiv...
Raportul Curtii de Conturi Bacau a reliefat faptul ca o societate din Onesti a sponsorizat, in campania electorala din noiembrie 2004, Alianta DA, incalcand prevederile Legii 43/2003. Drept urmare, Alianta DA a restituit suma cu care a fost ajutata in timpul campaniei. Conform legii, societatile comerciale datoare la bugetul...
Celebra expozitie de la Paris pregatita aproape in secret de Angela Calapod (Scarlat) timp de cateva luni s-a dovedit a fi o mare inselatorie. Artistii bacauani au primit o ireparabila lovitura de imagine. In timp ce Angela Scarlat, impreuna cu cativa invitati ai sai de seama, au fost cazati...
Asigurarea apei potabile a locuitorilor nu este punctul forte al judetului Bacau. La sate, apa din fantani contine nitrati si nitriti peste limita de securitate, iar, in orase, retelele sunt vechi, ruginite si cu depuneri de sedimente care ajung in final in paharele consumatorilor. Specialistii dau asigurari ca apa...
Inca o femeie din judetul Bacau este acuzata de omor calificat. Viorica B., in varsta de 30 de ani, din satul Floresti, comuna Huruiesti, si-a injunghiat sotul in piept, dupa ce s-a certat la cutite cu el. Cu tatal mort si mama in inchisoare, trei copii, din care cel...
Ultima saptamana a fost marcata de isteria recuperarii datoriilor cluburilor de fotbal la bugetul de stat. Seful ANAF a declansat, pe buna dreptate, o adevarata campanie de pus sechestre asiguratorii, ajungand pana si la cladirea Garii de Nord. Colectarea banilor la bugetul consolidat trebuie sa fie religia agentiei pe...
Medicii ar putea intra in greva daca Ministerul Sanatatii nu va da curs cererilor lor cu privire la noul pachet legislativ din Sanatate supus dezbaterii publice. Ei doresc sa se renunte la unele masuri prevazute mai ales de Proiectul legii spitalelor, pe care le considera inoportune. Medicii, prin reprezentantii...
Dosarele intocmite de CET contra datornicilor nu mai sunt acceptate la judecatorie. Furnizorul nu poate face altceva decat sa ajute asociatiile sa-i cheme pe rau-platnici in fata judecatorului si sa calculeze penalitati. Acestea sunt refuzate de unii administratori. Debitele au ajuns la 130 de miliarde de lei, iar penalitatile,...
Fost campion olimpic la patinaj artistic, austriacul Wolfgang Schwarz, este acuzat ca ar fi incercat sa o rapeasca pe fiica lui Andrei Serban, primarul din Slanic Moldova. Edilul confirma pericolul prin care a trecut, fara sa stie, fiica sa, aflata la studii, la Viena, capitala Austriei.Fostul campion olimpic le-a...
„Subprefectul de Bacau, Constantin Avram, va fi demis, cel mai probabil saptamana viitoare, dupa ce ministrul Administratiei, Vasile Blaga, se va intoarce in tara", a declarat ieri, in exclusivitate pentru DESTEPTAREA, Emil Boc, presedintele Partidului Democrat. El a tinut sa infirme zvonurile lansate de unii analisti, care contesta ca...
O noua lege a transplantului incearca sa creasca numarul de donatori de organe in Romania. Bolnavii uitati in spitale devin din oficiu donatori dupa moarte. Vanzarea si cumpararea de organe, ca si publicarea anunturilor de acest gen, se vor pedepsi cu inchisoare.Criza de donatori este o problema cu care...
Parintii copiilor care invata la Centrul de Educatie Integrata sunt foarte revoltati. Si asta pentru ca, de cand a inceput scoala, copiii lor ingheata de frig in salile de clasa, o treime dintre ei imbolnavindu-se deja de viroze respiratorii. Este cumplit de frig in gradinita, iar termometrul nu arata...
Membrii celor trei sindicate din invatamantul preuniversitar au sustinut ieri in intervalul orar 11.00 - 13.00 greva de avertisment, cu incetarea lucrului. Mii de cadre didactice au intrat in clase doar pentru a le vorbi elevilor despre conditia intelectualului in ziua de astazi, redus la situatia umilitoare a cersetorului....
In pachetul legislativ pe care Ministerul Sanatatii l-a supus de curand dezbaterii publice este inclus si proiectul de lege privind cardul european si cardul national de asigurari sociale de sanatate. Cardul european de asigurari de sanatate este un document care stabileste calitatea de asigurat a persoanei care il poseda...
De cateva luni, localnicii din comuna Gura Vaii sunt terorizati de o gasca de tigani pusa pe jaf. Tot de raul rromilor, satenii au cules porumbul crud de pe camp. Desi fac numai probleme, minoritatile se plang peste tot ca sunt oprimate si ca nimeni nu le baga in...