Există o întrebare care revine obsesiv, mai ales în decembrie, când rețelele sociale se umplu de indignări urbane și nostalgii rurale: cum se face că românii, popor despre care se spune că s‑a născut din păstorit, au ca ritual central de iarnă tăiatul porcului? La prima vedere, pare o contradicție. La o privire mai atentă, este una dintre cele...
La data de 23 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei 7 Poliție Rurală Brusturoasa au depistat un localnic de 31de ani, care deţinea într-o anexă a locuinței 40 pomi de Crăciun, pentru care nu deţinea documente legale de provenienţă.
Cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare...
Toni Beta, care locuieste in comuna Scorteni, ne-a adus la redactie un filmulet facut cu telefonul mobil, recent, in care sunt surprinsi mai multi angajati ai Sectiei Bacau Drumuri Nationale, in timp ce strâng gunoiul din parcarea pe care o au in administrare si in loc sa-l arunce unde...
Fundatia de Sprijin Comunitar (FSC) a beneficiat si in acest an de fondurile colectate de Selgros in cadrul intâlnirii de final de an cu clientii, partenerii si colaboratorii. Evenimentul, organizat in Dulcesti-Neamt, a adunat 300 de participanti, care au achizitionat bilete pentru tombola.
La final, banii au fost donati...
Din aceasta saptamâna, noile tarife la asigurarile auto civile obligatorii - RCA, adoptate la începutul lunii, au intrat în vigoare pentru o perioada de sase luni.
Acestea vor fi aplicate de societatile de asigurare care practica asigurarea obligatorie civila auto pentru prejudicii produse tertelor persoane prin accidente de vehicule...
Elevii din mai multe unitati de invatamânt in care in aceasta saptamâna se desfasoara programul „Scoala altfel” i-au tinut ocupati pe militarii de la Baza 95 Aeriana Bacau.
Cadrele militare au primit deja vizita elevilor din clasele a X-a si a XI-a de la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” Bacau....
In urma concursului de proiecte de management pentru incredintarea managementului la Biblioteca Judeteana “Costache Sturdza” Bacau, organizat de Consiliul Judetean, dupa desfasurarea celor doua probe, Comisia de concurs a acordat celor doi candidati inscrisi, urmatoarele note: Adrian Jicu: 8,53 (proiect de management) si 9,83 la interviu; Lenuta Neacsu: 5,35...
Miercuri seara, angajatii Directiei Servicii Publice au amplasat in Piata Tricolorului bradul care va infrumuseta orasul de sarbatori. Acesta are 18 metri inaltime si a fost adus de la Ocolul Silvic Asau. Bradul va fi aprins in ajun de Mos Nicolae.
Patinoarul Gepex, din incinta Gepex Park din Bacau, isi redeschide portile in data de 25 noiembrie la ora 17:00 pentru un nou sezon de gheata si patine!
Patinoarul este deschis intre orele 12:00 si 23:00 de luni pana vineri si intre orele 10:00 si 23:00 sambata si duminica. Suprafata de...
Au trecut aproape doua luni de la momentul in care s-a schimbat conducerea Serviciului de Gestionare a Câinilor Comunitari. Cel mai mare adapost de câini public din România se schimba treptat, in sensul in care cu fonduri de la Primaria Bacau, dar si de la sponsori din strainatate, cei...
Inca din luna august a acestui an, Biblioteca Judeteana “Costache Sturdza” Bacau, cu sprijinul Consiliului Judetean, a pus in aplicare un proiect de mare anvergura: “Expozitia Internationala de Ex Libris”, un omagiu adus poetului George Bacovia, unul dintre cei mai importanti poeti români ai secolului XX, de la a...
Judetul Bacau a fost prezentat mult mai bine, in acest an, la Târgul de Turism al României (TTR) de la Bucuresti. Evenimentul a avut loc in week-end si a fost organizat de Centrul expozitional „Romexpo”, in parteneriat cu Camerele de Comert, Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism (ANAT) si...
In urma cu doi ani, B.H.M. (din Bucuresti) a fost trimis in judecata de procurorii Parchetului de pe lânga Judecatoria Moinesti, pentru infractiunea de ultraj, dupa ce ar fi lovit un executor judecatoresc din Moinesti. Pentru leziunile suferite, B.J a necesitat 4-5 zile de ingrijiri medicale, fara spitalizare. ...