Actualitate

„10 Perfect” pentru incluziune. Copiii neurodivergenți au fost campionii unei zile memorabile la Onești

Sala Polivalentă „Nadia Comăneci” din Onești a fost, sâmbătă, mult mai mult decât o arenă sportivă. A devenit locul în care emoția, curajul și prietenia au învins orice prejudecată, odată cu desfășurarea Cupei Bocce „Perfect 10 – Diferiți, dar egali!”, competiție dedicată copiilor neurodivergenți, organizată în cadrul programului Onești – Oraș European al Sportului 2026 și al Anului Nadia. Încă...

Arhiepiscopul Ioachim a participat la hramul Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” din Bacău și l-a distins pe părintele Gabriel Ichim

Comunitatea credincioșilor de la Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din municipiul Bacău a sărbătorit sâmbătă...

A7: Nodul rutier Bacău Sud intră în linie dreaptă. UMB a finalizat betonarea, urmează asfaltarea

https://www.youtube.com/watch?v=77V5e_EtXAA Lucrările la nodul rutier Bacău Sud de pe Autostrada Moldovei (A7) avansează într-un ritm...

Consiliul Județean Bacău a aprobat investiții în sănătate, infrastructură, cultură și utilități în ședința din luna iunie

Consiliul Județean Bacău a aprobat, la ultima ședința ordinară, o serie de proiecte de...

Bacăul va avea o pistă de biciclete până în Hemeiuș. Primăria a semnat contractul de finanțare pentru un proiect de 67 de milioane de...

Primăria Municipiului Bacău a semnat contractul de finanțare pentru un proiect de mobilitate urbană...

Ce vehicule pot conduce fără permis?

În România, conducerea vehiculelor pe drumurile publice este, în general, condiționată de obținerea unui permis de conducere corespunzător categoriei vehiculului. Totuși, există anumite excepții care permit utilizarea unor vehicule fără a fi necesară deținerea unui permis de categoria B. Printre acestea se numără bicicletele, trotinetele electrice și mopedele. Vehicule din...

Tânăr din Bacău, reținut pentru că ar fi desenat zvastici pe pietrele funerare din Cimitirul Evreiesc

În dimineața de 19 martie a.c., Secția 1 Poliție Bacău a fost sesizată prin SNUAU 112 de către un bărbat, de 58 de ani, administrator în cadrul unui cimitir din municipiul Bacău, despre faptul că, mai multe morminte ar fi fost vandalizate. Din primele verificări a reieșit faptul că, pe...

Ora Pământului celebrată, prin muzică și solidaritate la Faraoani

https://www.youtube.com/watch?v=Y35i6DWeFtM Pe data de 22 martie 2025, Asociația Mesagerii Bucuriei, în colaborare cu Cantus Mundi, s-a alăturat inițiativei mondiale „Ora Pământului”, organizând un eveniment aparte la Faraoani. Acesta a reunit tineri talentați și membri ai comunității pentru a celebra natura prin muzică și solidaritate. Evenimentul a avut ca moment central prestația...

Salonul de Primăvară al Artei Naive, ediția a XXXIV-a

Vineri, 28 martie 2025, ora 13:00, la Muzeul de Artă Contemporană „George Apostu” din Bacău va avea loc Salonul de Primăvară al Artei Naive, ediția a XXXIV-a, eveniment de tradiție organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bacău, în parteneriat cu Centrul de Cultură „George Apostu”....

De Ziua Mondială a Apei, elevi și preșcolari din Bacău s-au transformat în voluntari pentru mediu!

Ziua Mondială a Apei a fost marcată într-un mod special de către elevii și preșcolarii din Eco-Școala "Alexandru Ioan Cuza" și structura Grădiniță nr. 18 din Bacău, care au demonstrat că grija pentru natură nu are vârstă. Peste 50 de copii, sprijiniți de părinți și cadre didactice, au luat...

Consiliul Local Bacău va dezbate organizarea municipiului pe timp de război

În ședința Consiliului Local Bacău din 27 martie, primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu propune spre aprobare proiectul privind structura organizatorică de funcționare pe timp de război a Municipiului Bacău. Proiectul este însoțit de rapoarte de specialitate emise de Direcția Juridică, Serviciul Managementul Resurselor Umane și Formare Profesională, precum și Compartimentul Situații de...

Se modifică valorile tichetelor de cultură, masă și creșă

Valorile tichetelor de creșă și masă ar putea crește din aprilie 2025, conform unor proiecte de ordin publicate recent de Ministerul Muncii (MM). Potrivit acestor propuneri, tichetele de creșă vor crește cu 10 lei, iar cele de masă cu 14 bani, valabil pentru primul semestru al anului. De asemenea,...

Primăria Bacău vrea să aloce 15.000 de locuri de parcare pentru 80.000 de mașini

Primăria Municipiului Bacău a anunțat un nou regulament privind parcările de reședință, care prevede alocarea a 15.000 de locuri de parcare pentru aproape 80.000 de mașini. Cei care nu vor beneficia de un loc de parcare atribuit de primărie vor plăti parcarea la tariful general practicat în oraș. Situația actuală În...

Polițiștii băcăuani, alături de comunitate prin activități de prevenire și siguranță

Astăzi, polițiști din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Biroului Siguranță Școlară, Biroului pentru Protecția Animalelor, Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic, Serviciului Resurse Umane și luptători pentru acțiuni speciale au fost prezenți în comunitatea băcăuană pentru a desfășura activități de informare și prevenție. Copiii și adulții au avut ocazia...

Biserica din Prohozești, mistuită de flăcări. Imagini dezolante după incendiu

După incendiul devastator din această dimineață, biserica din satul Prohozești, comuna Poduri, a rămas doar o umbră a ceea ce a fost odinioară. Flăcările au distrus complet acoperișul și interiorul lăcașului de cult, lăsând în urmă pereți afumați, grinzi prăbușite și icoane arse. Comunitatea este în stare de șoc, iar autoritățile...

Hidroelectrica testează stavilele barajelor din Bacău: Atenție la creșterea debitului râurilor Bistrița și Siret!

Hidroelectrica SA a anunțat că, în perioada 24-28 martie 2025, va efectua probe de funcționare la stavilele barajelor de pe râurile Bistrița și Siret, în județul Bacău. Aceste operațiuni vor determina o creștere semnificativă a debitului apei în aval, ajungând până la 150 mc/s, față de valoarea obișnuită de aproximativ...

Crosul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău – 2025

Cu ocazia aniversării a 175 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău a organizat, sâmbătă, 22 martie 2025, în Parcul Gherăiești din municipiul Bacău, tradiționalul cros dedicat structurilor din Sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională. Evenimentul a reunit...

Incendiu devastator la biserica din Prohozești, comuna Poduri

Pompierii au fost solicitați astăzi, în jurul orei 4:00, pentru stingerea unui incendiu puternic izbucnit la acoperișul unei biserici din satul Prohozești, comuna Poduri. La fața locului au intervenit cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și o ambulanță SMURD, încadrate cu 19 militari de la Detașamentul de...

Polițiștii din Bacău au sărbătorit Ziua Poliției Române alături de comunitățile din Comănești și Târgu-Ocna

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au marcat, sâmbătă, în avans Ziua Poliției Române printr-o serie de activități desfășurate în orașul Comănești și Stațiunea Târgu-Ocna. Evenimentul a adus mai aproape de comunitate oamenii legii și tehnica din dotare, oferind participanților o experiență interactivă și educativă. Polițiștii din toate structurile operative...