Actualitate

„10 Perfect” pentru incluziune. Copiii neurodivergenți au fost campionii unei zile memorabile la Onești

Sala Polivalentă „Nadia Comăneci” din Onești a fost, sâmbătă, mult mai mult decât o arenă sportivă. A devenit locul în care emoția, curajul și prietenia au învins orice prejudecată, odată cu desfășurarea Cupei Bocce „Perfect 10 – Diferiți, dar egali!”, competiție dedicată copiilor neurodivergenți, organizată în cadrul programului Onești – Oraș European al Sportului 2026 și al Anului Nadia. Încă...

Arhiepiscopul Ioachim a participat la hramul Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” din Bacău și l-a distins pe părintele Gabriel Ichim

Comunitatea credincioșilor de la Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din municipiul Bacău a sărbătorit sâmbătă...

A7: Nodul rutier Bacău Sud intră în linie dreaptă. UMB a finalizat betonarea, urmează asfaltarea

https://www.youtube.com/watch?v=77V5e_EtXAA Lucrările la nodul rutier Bacău Sud de pe Autostrada Moldovei (A7) avansează într-un ritm...

Consiliul Județean Bacău a aprobat investiții în sănătate, infrastructură, cultură și utilități în ședința din luna iunie

Consiliul Județean Bacău a aprobat, la ultima ședința ordinară, o serie de proiecte de...

Bacăul va avea o pistă de biciclete până în Hemeiuș. Primăria a semnat contractul de finanțare pentru un proiect de 67 de milioane de...

Primăria Municipiului Bacău a semnat contractul de finanțare pentru un proiect de mobilitate urbană...

Persoană înecată în râul Bistrița, găsită după ore de căutări

Ieri, în jurul orei 16:50, Detașamentul de Pompieri Bacău a fost solicitat să intervină în comuna Hemeiuș, unde exista suspiciunea că o persoană s-ar fi înecat în râul Bistrița. Pentru gestionarea situației, la fața locului au fost mobilizate o autospecială pentru stingere cu apă și spumă, o autospecială de scafandri...

Situația afecțiunilor respiratorii și cazurilor de gripă în județul Bacău

Direcția de Sănătate Publică a județului Bacău a transmis situația cazurilor de infecții respiratorii, pneumonii și bronhopneumonii înregistrate în perioada 10-16 martie 2025. Potrivit raportului, în această perioadă au fost raportate 1737 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (I.A.C.R.S.), dintre care 69 au necesitat internare. Cele mai...

Un polițist s-a împușcat

În seara zilei de 21 martie a.c, în jurul orei 23.00, un polițist din cadrul Postului de Poliție Colonești s-a prezentat la sediul Poliției municipiului Bacău de unde și-a ridicat armamentul din dotare pentru a-și începe serviciul de patrulare. Întrucât nu s-a prezentat la serviciu, polițiștii au făcut verificări la...

Transformă-ți ținuta, Salvează Planeta!

Bucurie, energie și mult entuziasm adus de membrii Clubului Impact Platonienii, din Școala Gimnazială „Constantin Platon” Bacău. Membrii clubului, elevi ai claselor a a V-a și a VII-a, au inițiat și coordonat un proiect inedit în data de 20 Martie 2025, Transformă-ți ținuta, Salvează Planeta! Activitatea a constant în transformarea...

Duminica a III-a din Postul Mare

De-a lungul istoriei au avut loc multe nenorociri și dezastre cărora omul nu le-a putut găsi o explicație. Fragmentul evanghelic relatat în duminica a III-a din Postul Mare (Lc 13,1-9) ne prezintă două evenimente tragice. Câțiva oameni îi relatează lui Isus faptul că Pilat a ucis într-un loc sacru mai...

Performanță și emoție la olimpiadele școlare – elevii Școlii Gimnaziale „Răducanu Rosetti” Căiuți în drumul spre succes

Primăvara aduce nu doar sărbătoarea Mărțișorului și celebrarea mamelor, ci și emoțiile olimpiadelor școlare, adevărate provocări pentru elevii care aleg să-și petreacă timpul liber învățând și pregătindu-se pentru competițiile cunoașterii. La Școala Gimnazială „Răducanu Rosetti” Căiuți, sub coordonarea doamnei director Toșa Gabriela, performanța este încurajată și susținută printr-o colaborare strânsă...

Bătrân dispărut, găsit de polițiștii locali în Piața Centrală din Bacău

Vineri dimineață, în jurul orei 08:30, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei au identificat, în Piața Centrală din municipiul Bacău, un bărbat de 84 de ani, semnalat ca dispărut de la un centru de îngrijire a persoanelor vârstnice. Persoana în cauză, C.I., cu domiciliul în comuna...

Zborul spre lumina veșnică – Ultimul onor pentru un erou

În cadența tristă a pașilor celor veniți să își ia rămas-bun, Moineștiul și-a onorat astăzi unul dintre ultimii săi veterani de război. Drapelul tricolor flutură la marginea catafalcului, iar ecoul unui destin măreț răsună în amintirile celor care l-au cunoscut. Generalul-maior în retragere Ion Procopie a plecat spre veșnicie...

Spitalul Județean de Urgență Bacău organizează evenimentul medical „Gestionarea sângelui pacientului în spitalele de urgență – abordare practică”

Spitalul Județean de Urgență Bacău a organizat un eveniment medical de referință, axat pe gestionarea sângelui pacientului (Patient Blood Management – PBM) în unitățile de urgență. Conferința a reunit specialiști din domeniul medical care au prezentat cele mai noi abordări privind deficitul de fier și anemia feriprivă, afecțiuni frecvent...

Corul Madrigal vine la Bacău de Paște

Miercuri, 2 aprilie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, invită publicul din Bacău la Spectacolul Extraordinar „Săptămâna Patimilor”. Spectacolul se desfășoară la Teatrul de Vară „Radu Beligan” și îi are ca invitați pe actorii Marius Turdeanu și Theo Marton. Alături...

Hoț prins după ce a furat două telefoane și o poșetă într-un tren

Un bărbat de 57 de ani, din municipiul Bacău, a fost reținut de polițiști după ce a furat două telefoane mobile și o poșetă cu bani dintr-un tren care circula pe ruta Iași-București. Pe 20 martie, polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Bacău au fost sesizați de o femeie de...

Un bărbat a furat cardurile a două persoane și a cheltuit 8.000 de lei

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu criminaliști și jandarmi ai Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, au desfășurat marți, 19 martie, două percheziții domiciliare într-un dosar penal ce vizează mai multe infracțiuni economice și informatice. Acțiunea s-a desfășurat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău. Anchetatorii au...

Exercițiu de intervenție la căminul nr. 3 al Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău

Joi, în jurul orei 20:00, Detasamentul de Pompieri Bacău a desfășurat un exercițiu tactic de intervenție la căminul nr. 3 al Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău. Simularea a presupus izbucnirea unui incendiu într-o cameră de cămin, cu posibilitatea propagării acestuia la etajele superioare. În cadrul intervenției, au fost mobilizate trei...

România dă ceasurile înainte. Trecem la ora de vară

România va trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă spre duminică, 29 spre 30 martie 2025. Astfel, ceasurile vor fi date înainte cu o oră, iar ora 03:00 va deveni 04:00. Această modificare înseamnă o oră de somn mai puțin, dar și mai multă lumină naturală seara. De...