Ștefania Iftime, o tânără talentată din Bacău, este marea câștigătoare a talent-show-ului muzical „Vedeta Familiei”, difuzat de TVR 1. Finala competiției, desfășurată pe 28 decembrie 2025, a desemnat-o drept „Campionul Anului”, după un sezon intens și spectaculos.
„Vedeta Familiei” este un show dedicat copiilor talentați cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani, punând accent pe calitățile vocale, expresivitate scenică...
O concluzie surprinzătoare a fost evidențiată în cadrul unei ședințe tehnice organizate vineri la Suceava, unde prefectul județului, Traian Andronachi, a declarat că viitorii șoferi din Suceava sunt mult mai bine pregătiți decât cei din județele învecinate, precum Bacău, Neamț sau Botoșani, dar paradoxal, rata de promovabilitate a examenului...
Pe șantierul lotului 2 al autostrăzii A1 Lugoj - Deva, între Margina și Holdea, activitatea se desfășoară într-un ritm susținut.
Zi de zi, aproximativ 700 de muncitori și 300 de utilaje sunt angrenate în lucrările de construcție, atât la tuneluri, cât și la terasamente și structuri, inclusiv poduri și pasaje.
La...
Ieri a avut loc evenimentul public ce a marcat finalizarea lucrărilor de modernizare, reabilitare și dotare a Pavilionului destinat Pediatriei și Chirurgiei Pediatrice din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău.
Această investiție de aproape 13 milioane de euro a fost realizată cu fonduri proprii ale Consiliului Județean Bacău (10 milioane...
Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 295/2025, care stabilește o nouă procedură privind Registrul general de evidență a salariaților (REGES ONLINE). Potrivit noilor reglementări, responsabilitatea întocmirii și înregistrării datelor în acest registru revine exclusiv angajatorului.
Principalele obligații ale angajatorilor
Conform HG nr. 295/2025, angajatorii trebuie să completeze REGES ONLINE în ordine...
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bacău a raportat o creștere a numărului de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (I.A.C.R.S.), pneumonii și cazuri de gripă în perioada 24-30 martie 2025.
Conform datelor centralizate, în acest interval s-au înregistrat 1.840 de cazuri de infecții respiratorii și 349 de cazuri de pneumonie,...
HASHTAG WOOD, un nou jucător important pe piața prelucrării lemnului, a organizat un eveniment special pentru a-si prezenta produsele si pentru a intari relatiile cu partenerii sai.
Evenimentul a început cu o prezentare detaliată a fabricii și a procesului de producție, care include panouri din lemn și semifabricate, toate produse...
Astăzi, cu ocazia Zilei Internaționale a Conștientizării Autismului, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 2 Comănești a organizat o serie de activități menite să sublinieze importanța acceptării și înțelegerii persoanelor cu autism.
Evenimentul a avut ca obiectiv principal conștientizarea faptului că diferențele dintre oameni pot deveni puncte de legătură, indiferent...
Autoritățile locale din Bacău atrag atenția proprietarilor și utilizatorilor de locuințe care nu sunt racordați la sistemul public de canalizare că riscă sancțiuni contravenționale dacă nu fac demersurile necesare pentru conectare.
Compania Regională de Apă Bacău (CRAB) și UAT Bacău au emis un avertisment prin care solicită tuturor celor care...
Un transport de material lemnos fără documente conforme a fost interceptat de polițiștii din Moinești, pe strada Atelierelor, la data de 1 aprilie. În urma verificărilor, șoferul autoutilitarei a fost depistat că a introdus avizul de însoțire în aplicația SUMAL 2.0 doar după ce a fost oprit de poliție,...
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bacău, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, au reținut un tânăr de 26 de ani, acuzat de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Promisiuni false și contracte fictive
Potrivit anchetatorilor, între septembrie și noiembrie 2024, suspectul ar...
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a anunțat miercuri că a depus cererea de finanțare pentru construirea Drumului Expres Bacău – Piatra Neamț, un proiect major de infrastructură estimat la 9,139 miliarde de lei, TVA inclus.
O investiție strategică pentru Moldova
Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț va asigura o legătură...
Aerul primăvăratec și soarele din weekend ne-au îndemnat la o plimbare prin județ. Iar pașii ne-au condus la Racova, până în poarta bibliotecii comunale. Aici am cunoscut-o pe Georgeta Vaman, cea care se ocupă de mai bine de 30 de ani de cârțile, și nu numai, celor de aici.
Primii...
Astăzi, 3 aprilie 2025, Jandarmeria Română sărbătorește 175 de ani de existență, marcând un parcurs remarcabil în slujba cetățenilor și a ordinii publice.
Momentul de referință în istoria Jandarmeriei a avut loc la 3 aprilie 1850, când domnitorul Grigore Alexandru Ghica a promulgat „Legiuirea pentru reformarea corpului slujitorilor în jandarmi”,...
Două zile. Două lumi. Un singur scop: iubirea pentru copii, comunitate și viitor.
Afișe pentru Pace – Copiii care desenează Viitorul
Pe 28 martie 2025, la Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău, Cluburile Lions „Sf. Gheorghe” și „Artemis” au transformat arta în speranță și educația în celebrare.
Copiii din toată țara,...