Județul Bacău a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de locuințe finalizate, confirmând o dinamică pozitivă a sectorului rezidențial, în special pe segmentul construcțiilor realizate din fonduri private.
Datele statistice arată că, între 1 ianuarie și 30 septembrie 2025, au fost finalizate 748 de locuințe, dintre care 345 în mediul urban și 403 în mediul rural, ceea ce confirmă o...
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au răspuns apelului lansat, de a veni în sprijinul cetățenilor ucrainieni care și-au părăsit țara în momente atât de grele.
Astfel, la nivelul inspectoratului au fost donate haine, produse de igienă personală pentru adulți și copii, produse sanitare care au fost transportate de polițiști...
Astazi, cu ocazia zilei de 8 Martie, Ziua Internațională a femeii, polițiștii rutieri, au fost în mijlocul comunității din municipiul Bacău, unde au oferit flori doamnelor și domnișoarelor.
Acțiunea polițiștilor s-a desfășurat atât în municipiul Bacău, cât și pe DN 2- E 85 fiind ”sancționate” doamnele și domnișoarele participante la...
În cadrul proiectului educațional ”MAMA MEA, UNIVERSUL MEU/MY MOTHER, MY UNIVERSE”, elevii clasei a VIII-a A de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”Lespezi, comuna Gârleni, coordonați de doamna profesoară de limba engleză și italiană Anamaria Domnina Gînju au desfășurat o activitate extrașcolară dedicată Zilei Mamei, în semn de recunoștință pentru...
De Ziua Femeii, oferim o bucurie mare cu un gest mic: un atelier de familie in care cei mici au posibilitatea sa pregateasca impreuna cu cei mari briose gustoase. Copiii impreuna cu parintii vor primi sorturi, bonete, briose, topping-uri si diferite ornamente pentru realizarea celor mai delicioase briose*. La finalul activitatii vor...
În perioada 07-18 martie 2022, Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română, astfel:
- La Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani sunt scoase la concurs un număr de 350 locuri, din care trei...
Micii fermieri care cresc animale vor putea primi pământ de la stat în scopul înființării de parcuri zootehnice. Prin crearea acestor exploatații, se dorește dezvoltarea zootehniei românești, aflată în real impas, de câțiva ani, și reducerea importurilor.
Fermierii băcăuani ar putea primi de la stat, 1 hectar de teren pentru...
Creșterea cu 5,1 la sută, respectiv de la 500 lei la 525,5 lei, a Indicatorului Social de Referință (ISR), de la 1 martie, va avea ca efect pozitiv majorarea și a mai multor drepturi acordate șomerilor, dar și angajatorilor.
Aceasta deoarece mai multe beneficii de șomaj, dar și altele de...
Un inspirat pod peste vremuri a fost aruncat cu prilejul zilei de 8 martie la Școala Gimnazială ”Alecu Russo”, acolo unde patru dintre cele mai frumoase și puternice doamne ale Bacăului de astăzi le-au vorbit elevilor despre reușita în viață. Doamnele Irina Florea (președinte al Crucii Roșii Bacău), Gabriela...
INTERVIU cu conf. univ. dr. Cristina CÎRTIȚĂ-BUZOIANU, prorector și purtător de cuvânt al Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău
Cristina CÎRTIȚĂ-BUZOIANU este prorector cu etica și imaginea Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău și conferențiar universitar la Facultatea de Litere în cadrul Departamentului de Limba și literatura română și științe ale comunicării....
Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău vă invită să participați miercuri, 09 martie 2022, începând cu ora 13.00, la o manifestările cultural-ştiinţifice ce vor avea următorul program:
Lansarea volumului „În căutarea Penelopei. Prelucrarea fibrelor şi textilelor în epoca bronzului în spaţiul est-carpatic al României”, autor dr. Dănuţ Prisecaru (prezintă dr. Vasile...
Există deja un trend internațional discutat de oficilalii mai multor țări prin care se dorește reducerea săptămânii de lucru de la 5 zile, cât este în prezent, la 4 zile, fapt la care tinde să se alinieze și țara nostră.
În acest moment este deja depus în dezbatere publică un...
Ediția lunii februarie a revistei ATENEU oferă încă din prima pagină o surpriză cititorilor: majoritatea articolelor sunt puse sub semnul insolitului - literatura (mașinăria) science-fiction, reunite sub genericul Dosar ATENEU. Pentru conformitate, parcurgeți „În oaza insolitului: mașinăria sccience-fiction'', autor Dan Perșa, și „Metaființare și metavers'', editorial semnat de Ștefan...
Primăria și Consiliul Local din Orbeni le-a făcut, duminică, 6 martie, o surpriză deosebită doamnelor și domnișoarelor din comună.
În cinstea lor, la Căminul Cultural a fost organizat un spectacol de peste trei ore dedicat Zilei de 8 Martie – Ziua Internațională a Femeii.
Pe scena Căminului cultural au urcat, astfel,...
La Tescani (comuna Berești-Tazlău) a fost reorganizată singura subfilială sătească a Filialei Cultul Eroilor a județului Bacău. Cu acest prilej a fost aleasă noua conducere a Subfilialei. La ședința de reorganizare au venit președintele Filialei Bacău „Colonel Corneliu Chirieș” a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” – Dănuț Voicu...