După ce a participat la Europenele de Juniori de la Otopeni, înotătorul băcăuan Carol Cojocaru își trece în palmars o altă prezență la o competiție de înalt nivel. Sportivul legitimat la SCM Bacău a fost inclus în echipa României care concurează săptămâna aceasta la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Banska Bystrica din Slovacia.
La FOTE, „King Carol”, așa cum obișnuiesc să-i spună apropiații, va lua startul în probele de 100 m, 200 m spate, ștafeta de 4×100 m masculină și ștafeta de 4×100 m mixt).
În această perioadă, celălalt înotător al SCM Bacău care a fost prezent la Naționalele de la Otopeni, unde a cucerit două medalii (aur la 4×100 m masculin și argint la 4×100 m mixt), Ștefan Cozma se află în pregătiri pentru Mondialele de juniori ce vor avea loc în perioada 30 august- 4 septembrie, la Lima, în Peru.














