Cartea lui Howard Gardner, „Minți conducătoare ale lumii. Istorii de viață ale liderilor mondiali” (București, Editura Trei,  2014) este seducătoare. Stilul și problematica m-au cucerit, dar m-au aruncat și pe jarul unei nedumeriri. Autorul, psiholog de renume, deapănă „povești despre lideri” de excepție. Pe lângă Papa Ioan al XIII-lea, Robert Oppenheimer, George C. Marshall, Martin Luther King, Margaret Thatcher, Jean Monet și Mahatma Gandhi o regăsim, în această elită a minților „conducătoare ale lumii”, pe Margaret Mead.

Ce caută, mi-am zis, un antropolog îndrăgostit de psihologie și sociologie în această companie? Văzând însă că Howard Gardner o  caracterizează ca fiind „observatoarea unor societăți diverse” care-și „educă propria societate”, m-am aplecat ceva mai mult către spiritul acesteia. „Mi-am petrecut cea mai mare parte a vieții studiind viața altor popoare, societăți de peste mări și țări, pentru ca americanii să se poată înțelegemai bine pe ei înșiși” (apud op. cit. p. 46), mărturisește Mead. A scris vreo 44 de cărți și peste o mie de articole. Unele dintre studiile sale, precum cel despre civilizația din Samoa, au stârnit mari controverse. Cum să educi, s-au întrebat unii, adolescentele din Statele Unite pe baza concluziilor unor cercetări de natură antropologică și sociologică efectuate într-o țară insulară din sudul Oceanului Pacific?…

Americanca Margaret Mead a viețuit nonconformist. Evadând din adolescență, s-a simțit ca acasă în grupul de tinere „Mâțele vagabonde”, în vreme ce studia la New York, militând pentru egalitatea de gen, eliberarea sexuală, multiculturalism, promovând atitudini împotriva opresiunii neocolonialismului. Strategiile sale socio-pedagogice nu sunt, dacă-i cunoaștem trăsăturile personalității, o surpriză. A intrat în legendă răspunsul pe care Margaret Mead l-a oferit unei studente care a întrebat-o: „Care este primul semn de civilizație într-o cultură?” Antropologia, știință a istoriei, deschide o perspectivă holistică asupra cercetării și înțelegerii, ocupându-se de studiul ființelor umane din toate epocile, explorând toate dimensiunile umanității. Antropologia trimite accente pe ideea de cultură, pe faptul că aceasta este definitorie pentru specia umană, cea care și-a dezvoltat capacitatea de a concepe lumea simbolic, de a o transforma pe baza acestor simboluri.

Dată fiind complexitatea universului antropologic, studenta se aștepta ca antropologul  Margaret Mead să-i ofere un răspuns sofisticat. Aceasta a surprins-o, însă, prin simplitatea, dar și prin bogăția ideatică, simbolică, a răspunsului. Mead i-a spus că primul semn de civilizație într-o cultură antică, de pildă, era dovada unei persoane cu femurul rupt şi vindecat. În regnul animal, a explicat ea, dacă îți rupi piciorul, mori. Nu poți fugi de pericol, nu te poți duce la râu să bei apă sau să vânezi, nu te poți apăra de dușmani. Niciun animal care are piciorul rupt nu supraviețuiește  suficient de mult pentru ca osul să i se vindece. Un femur rupt care s-a vindecat este dovada că un individ şi-a făcut timp să stea cu un alt individ, care a căzut în nevoință, că i-a tratat acestuia rana, i-a asigurat securitatea și l-a îngrijit până când rana a fost vindecată. E un început de civilizație…

Accesez https://www.worldometers.info/ro/. Radiografia realității, la secundă… Aflu că, la nivel mondial, cheltuielile militare sunt de peste 1.584.000.000 dolari. Ele cresc în fiecare clipă. Cel puțin 845 milioane de oameni sunt subnutriți. Peste 800 de milioane de oameni n-au acces la apă potabilă. Astăzi, când redactez aceste rânduri, la ora 11.27, muriseră deja 16. 384 de oameni din cauza foamei. Doar astăzi. Echivalentul populației unui orășel. Până la sfârșitul zilei, numărul se va dubla. Ce fractură a umanului: să se moară de foame, în condițiile în care doar câteva procente amărâte din cheltuielile militare ale lumii ar putea vindeca această rană! Dar nimeni nu este interesat de această fractură.

Margaret Mead, vorbind despre acea fractură a femurului, despre debutul civilizației unei culturi (civilizația este cultura în acțiune, nu cultura ca spectator…), ne trimitea către valori sacre ale umanului: empatia, solidaritatea, responsabilitatea. Valori care culturii contemporane îi lipsesc.



PUBLICITATE