Viata unui om nu poate fi comparata cu nimic. Jandarmii stiu cel mai bine acest lucru. In timpul inundatiilor si-au riscat propriile vieti sa salveze batrani, femei, copii. Sa salveze oameni! Nu au facut exceptie nici marti, de Sfantul Stefan. Si-au lasat sotiile si copiii acasa si au plecat pe munte, la cota 1.400. Un om avea nevoie de ajutor si l-a primit. Ion Cirligeanu, in varsta de 44 de ani, poate spune ca s-a nascut a doua oara. Miracolul Craciunului exista!
Drumul spre varful Lapos pare aproape inaccesibil. Zapada asternuta cu o noapte inainte acopera capcane de gheata, care fura picioarele. Cei trei jandarmi incep sa urce muntele in pas vioi. „Ajungem sus cam in vreo patru ore”, spune unul dintre ei. Nimeni nu stie foarte multe amanunte despre operatiunea de salvare. Un om are nevoie de ajutor, iar restul pare sa aiba mai putina importanta. Urcusul e dificil, iar releul de pe Lapos, destinatia echipei de salvare, pare sa fie de neatins. Ceata deasa impiedica vizibilitatea, chiar si la cativa metri in fata. Daca nu ar fi urmele masinii imprimate in stratul de omat, jandarmii ar rataci drumul. Dar cu cateva zeci de minute inainte pe acolo trecuse o alta echipa de salvare, cu un autovehicul si a facut partie. Nici masina nu a reusit sa urce pana la releu. Aproape de cota 1.300 a ramas blocata in zapada. Soferul abia a reusit sa o intoarca.
Bolnavul a fost transportat cu targa cativa kilometri
Acolo, sus la releul de retransmisie de pe varful Lapos, un om se zbate intre viata si moarte. Jandarmii stiu ca orice clipa de intarziere poate fi fatala pentru bietul bolnav. Au luat drumul pieptis, infruntand zapada troienita. Nici nu vor sa se gandeasca la drumul de intoarcere. Broboanele de sudoare si-au facut loc pe fruntea lor. Cei mai multi si-au descoperit capul si s-au descheiat la haine, incercand sa-si racoreasca trupurile suprasolicitate de efort. Nu se zaboveste prea mult in cladirea releului. Ion Cirligeanu este asezat pe o targa, infofolit cu o multime de paturi, dupa care echipa se pune in miscare. Desi bolnavul nu pare corpolent, transportul lui este deosebit de dificil. La fiecare suta de metri, jandarmii sunt nevoiti sa-si traga sufletul. Desi nu se simte deloc bine, Ion Cirligeanu nu se plange, atunci cand oamenii care il transporta nu se sincronizeaza la mers. Omul este livid la fata, de parca si-ar fi pierdut sangele din vene. Insa nu scoate nici un geamat. Si-a inclestat buzele si rareori deschide ochii sa vada ce se intampla in jur. „Ma simt bine, spune el aproape soptit. Nu am mai vomat sange astazi”. Sotia lui ii sta tot timpul la capatai. La fiecare popas se apleaca asupra bolnavului, incercand sa-l incurajeze din priviri. Cateodata ii si mangaie fruntea livida. „Am urcat vineri, 23 decembrie, pe munte, povesteste Elena Cirligeanu. Nu am mai mers demult pe jos, nici eu si nici sotul meu. Probabil ca efortul nu i-a facut bine la stomac. El deja avea probleme. De un an de zile tine regim. Nici macar de Craciun nu a schimbat meniul. Luni dimineata i s-a facut rau. A inceput sa vomite sange. Astazi dimineata (marti n.a.) am sunat la SMURD”. Desi ingrijorarea i se citeste in ochi, femeia nu se pierde cu firea. Are incredere in oamenii care il ajuta pe sotul ei si in miracolul Craciunului.
Militarii au urcat si coborat muntele pe jos
Jandarmii rasufla usurati cand vad masina gata pregatita de drum. Desi pericolul nu-i nici pe departe depasit, bolnavul este mai in siguranta in autovehicul decat pe targa. „Va sta in fata”, hotaraste generalul Nicolae Rugina. Scaunul este rabatat, iar Ion Cirligeanu isi ocupa locul. Nu se simte bine deloc, dar nu vrea sa se planga. Isi da seama ca vaietele lui nu ar face decat sa ingreuneze operatiunea de salvare. In masina mai incap trei persoane. Ceilalti jandarmi vor trebui sa coboare muntele tot pe jos. S-a inoptat deja, iar militarii nu au lanterne la ei. Dar au doi ghizi, care cunosc bine scurtaturile. Autovehiculul se pune in miscare, la fel si echipa ramasa in urma lui. Se merge in sir indian, ca nu cumva sa se rataceaca drumul. Dupa cativa kilometri, ghidul porneste printr-un lastaris. Jandarmii il urmeaza, dar nu sunt prea incantati de schimbarea traseului. Se coboara pe niste rapi abrupte, care isi iau tributul. Cineva isi numara cazaturile. Cinci…sapte, opt! Desi rupti de oboseala, flamanzi, transpirati si cu ghetele mustind de apa, militarii mai au puterea sa glumeasca.
Masina a coborat muntele ancorata de doi brazi
Dupa cateva minute, se termina povarnisul. Si surpriza! La 500 de metri in fata se zaresc farurile masinii. Ingrijorarea isi face loc in sufletul tuturor. Insa se aude vocea hotarata si calma a generalului. „Nu s-a intamplat nimic rau, spune usurat un jandarm. S-au ancorat niste brazi de masina, ca sa nu derapeze pe drumul abrupt care urmeaza”. Intr-adevar, doi arbori impresionanti au fost legati cu un cablu, urmand sa actioneze ca o frana naturala. Generalul s-a urcat pe unul din trunchiuri si isi indeamna oamenii sa-i urmeze exemplul. Acestia s-au agatat cum au putut mai bine de ramurile brazilor, iar autovehiculul s-a pus in miscare. Pe marginea povarnisului am inchis ochii. Insa copacii „frana” isi fac datoria. Masina chiar se opinteste sa traga dupa ea arborii ancorati. In cateva minute, crengile au inceput sa se incarce cu zapada. Cei doi brazi trosnesc din toate incheieturile. Undeva s-a auzit o pocnitura puternica. „S-a rupt bradul mai mic”, spune vizibil ingrijorat unul dintre jandarmii cocotati pe el. Masina insa nu are cum sa opreasca. Terenul abrupt nu-i permite acest lucru. In cateva secunde, copacul se rupe si cateva persoane sunt aruncate in zapada, ca niste popice. Nimeni nu pateste nimic. Oamenii se scutura de zapada si o pornesc in urma masinii care coboara cu poticneli. Jos, insa, autovehiculul opreste. Brazii care au servit ca frana sunt abandonati, iar Nicolae Rugina vrea sa se convinga ca persoanele care au fost aruncate in timpul mersului sunt nevatamate.
„Soferul si ajutorul lui l-au salvat de fapt pe Ion Cirligeanu”
Inca jumatate de munte de coborat si bolnavul este in siguranta. Insa drumul nu tine deloc cu pasagerii masinii. Autovehiculul se scutura din incheieturi, se apleaca pe toate partile, derapeaza pe marginea prapastiilor, aluneca pe gheata ca o sanie. Soferul insa ii stie toate metehnele, iar barbatul aflat in spatele lui il pune in garda cu toate capcanele drumului forestier. „Acum sa tragi dreapta de volan, sa prinzi cu roata malul acela. Uite, acolo poti sa incaleci bolovanul si sa treci de groapa”. Pentru cineva neobisnuit cu muntele, coborarea cu masina pe un asemenea drum si pe timp de noapte pare nebunie curata. Generalul este insa calm. I-a „citit” pe cei doi care conduc masina si nu simte nici cea mai mica urma de emotie in suflet. „Daca nu erau ei, nu stiu cum ne descurcam, spune comandantul jandarmilor. Cu elicopterul nu puteam ajunge pe munte, din cauza cetei. Si apoi nici nu aveam unde sa aterizam. Primarul din Comanesti a facut rost de aceasta masina, care merge extraordinar pe drumurile de munte. Soferul si ajutorul lui
l-au salvat, de fapt, pe Ion Cirligeanu”.
Cine nu crede in miracolul de Craciun?!
La poalele muntelui, o masina de politie urmata de cea a primarului deschid drum autovehiculului montan. In curtea spitalului, ambulanta care il va transporta pe bolnav la Bacau este in asteptare. Ion Cirligeanu este insa dus la Urgente, unde un specialist il consulta in graba. Sotia bolnavului parca a scapat de o grea povara de pe umeri. Femeia nici nu mai are putere sa vorbeasca despre ea, despre sot, despre nenorocirea care s-a abatut asupra lor in zilele Craciunului. „Nu stiu ce faceam daca nu erau jandarmii sa ne ajute, cei doi soferi, primarul Viorel Miron si toti ceilalti. Chiar daca drumul a fost foarte dificil, nu m-a incercat teama ca nu vom ajunge cu bine in Comanesti. Ma gandeam mai mult la sotul meu, daca el va reusi sa suporte drumul”. Linistea s-a pogorat si in ochii generaului. Nici o clipa nu a crezut ca operatiunea de salvare va fi sortita esecului. Doar nu este pentru prima oara cand salveaza vieti omenesti. Si apoi cine nu crede in miracolul Craciunului?!
Scris de LIli ADOCHITEI
