26 aprilie 2024
ActualitateBuhuși – 580 de ani de istorie

Buhuși – 580 de ani de istorie

În prezența mai multor personalități ale vieții culturale, științifice, religioase, economice și politice, buhușenii au dezvelit, pe frontispiciul Casei De Cultură, o placă aniversară, ,,Buhuși – 580 de ani de la atestarea documentară a localității”. A urmat ceremonia de ,,îngropare”, lângă monumentul eroilor din decembrie 1989, a unei Capsule a Timpului, în care au fost depuse obiecte reprezentative pentru istoria, cultura și civilizația buhușeană. Prof. Tinca Vârlan și protopopul Vasile Cozma au realizat o sinteză minunată a istoriei așezării.

Primarul orașului, ing. Vasile Zaharia, care a gestionat fericit manifestarea, a oferit apoi, în Casa de Cultură, titlul de Cetățean de Onoare (post-mortem) colonelului Eugen Alcaz, cel care a investit în înființarea Fabricii de Postav, și lui Toader Buhuș (ctitorul bisericii ,,Sf. Înviere”). Au primit titlul de Cetățean de Onoare prof. Crisostom Dantz, ,,cel mai de succes manager sportiv, antrenor de handbal”, și actrița Maria (Pușa) Teslariu.

Primarul a acordat apoi Diploma de Excelență ,,Buhuși-580 de ani” unor personalități/ instituții care au lăsat ,,urme” pozitive în viața comunității: Obștea Mănăstirii ,,Sf. Mucenic Emilian de la Durostrorum”– Ciolpani; Vasile Cozma, protopop al Protopopiatului Buhuși; preot Claudiu Nedelciu; Ștefan Câmpan, manager S.C. STOFE; Ioan Teslariu, manager al firmei INTERTRANSCOM; Gabriel Dominte, manager al PESCADO GRUP SRL; Mihail Lupu, manager VIVA FEED; dr. Mouhannad Toron, managerul spitalului; ec. Constantin Stoica, director al Direcției Finanțelor Publice, sucursala Buhuși; Maria Mihaela Colbeanu, medic primar; Ionel Turcea, fost primar; prof. Ion Pascariu (Ion Dinvale), poet; prof. Ion Fercu, scriitor, jurnalist; prof. Petru Botezatu, lider al asociației ,,Renașterea”; Andre Muit, președinte al Asociației ,,Betania”; prof. Ioana Osinschi-Grosaru, președinte al Comunității Italienilor din România; Emilia Munteanu, fostă handbalistă; Brif Hainrich, președintele Comunității Evreilor Bacău; Mariana Cojocaru – Blanaru, dr. în medicină genetică, psiholog, astrolog; Gheorghe Popa, ministru secretar de stat în Ministerul Culturii și al Identității Naționale; lect. univ. dr. Sorin Brașoveanu, președintele C. J. Bacău.



De asemenea, primarul a acordat diploma aniversară ,,Buhuși-580” tuturor consilierilor Consiliului Local și ing. dr. Gheorghe Daniel Rezmireș, viceprimar. Prof. Ioana Osinschi –Grosaru a acordat, din partea Comunității Italienilor din România, diplome de excelență prof. Crisostom Dantz și antrenorului Constantin Teodorescu. ,,4 Magic Quartet” a ,,punctat” admirabil, cu piese simfonice, momente ale manifestării în finalul căreia primarul Vasile Zaharia a spus: ,,Noi, cei ai anului 2018, suntem purtătorii unei ștafete doldora de Istorie, Suflet, Trudă și Speranță și încercăm să oferim blazonului minunat al orașului și alte repere de excepție: economice, sociale, culturale, literare, educaționale, științifice, sportive și, nu în ultimul rând, accente fericite care vizează calitatea vieții. Nu avem nicio îndoială: Voi, buhușenii anului 2 118, care veți citi mesajul nostru din CAPSULA TIMPULUI, veți purta mai departe, cu mare dragoste, această minunată Ștafetă. Buhuși nu este doar un oraș cu trecut de excepție și prezent optimist, ci, datorită și Vouă, și unul al Viitorului.”

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri