Între filogini şi misogini, evident, îi aleg pe cei dintâi. Misoginii sunt însă mai mulţi, Călinescu era unul dintre ei, expediindu-le pe scriitoare, în monumentala sa istorie, într-un fel de “ghetou”, după cum expresiv şi ironic zice criticul literar Bianca Burţa-Cernat.

Dar parcă Cioran nu vorbea despre femei ca despre nişte „nulităţi simpatice” ?- ca să nu mai amintesc de Noica şi de mulţi alţii care vedeau în femei doar fiinţe cu câteva roluri precise. Minore, de obicei, circumscrise gospodăriei şi alcovului.

Literatura feminină este şi ea privită de sus, cu un aer superior, arucată în derizoriu, sintagma în sine fiind cât se poate de explicită în ideologia ei. Ce să mai spun de sarcastica formulă chick lit, care se referă la un gen dulceag, superficial, frivol, de literatură produsă de femei pentru femei. Eu prefer termenul de scriitură feminină, iar despre literatură cred că este de două feluri, bună sau proastă, indiferent de genul autorilor.

PUBLICITATE

Când deschid o carte nu am niciun fel de prejudecăţi, aşteptând doar să fiu prinsă în mrejele ei. Şi, mai nou, mă uit şi pe unele bloguri, deşi rămân o pasionată a lecturii pe hârtie. Aşa se face că am descoperit, acum puţin timp, prin intermediul unei doamne care e atrasă de vocile noi din literatură, de cele neconvenţionale, o tânără autoare, Petronela Rotar, care, cu siguranţă, are ceva foarte personal de spus.

Jurnalistă de profesie, Petronela Rotar scrie pe un blog (acestblogdenervi.ro) şi a debutat, recent, cu o carte numită „O să mă ştii de undeva”, care va fi lansată şi la Bacău. Ceea ce-mi place în primul rând la această autoare este curajul de a fi ea însăşi, şi faptul că spune poveşti adevărate într-un chip direct, spontan, fără artificii de stil. Vorbeşte despre viaţa ei (care seamănă cu o telenovelă, până la un moment dat, dar uite că viaţa bate telenovela), despre experienţe, trăiri, suferinţe, eşecuri, nelinişte, nostalgii, singurătate, căutare de sine, limpezire, aflarea echilibrului, etc. Lucruri de viaţă autentică, adevăruri netrucate. Scrie la cald, denudat, într-un flux continuu al trăirii pe cord deschis.

Nu cosmetizează, nu fardează realitatea, nu se fereşte de cuvinte argotice, de expresii tari, hard (cea de-a treia parte a volumului ei de debut se intitulează „Pizda lirică”), e clar că nu scrie pentru puritani şi pudibonzi. Şi fiecare poem sau prozopoem are un sunet distinct, o muzică a lui, care te ia în stăpânire. Petronela Rotar scrie cu nerv, mustos, în notaţii scurte, gâfâite, vii până la ţipăt. Se mărturiseşte, e o scriere de sine, o vivisecţie, cu bucăţi din fiinţa ei.

Nu spune banalităţi, nu te plictiseşte, chiar vrei să o cunoşti mai bine pe femeia aceasta plină de viaţă, jucăuşă, versatilă, diversă ca un întreg batalion de femei. Petronela Rotar e o alergătoare pe cont propriu (sper să fie şi de cursă lungă) pe un cerc al autenticităţii, al sincerităţii existenţiale, o simt delicată, feminină, sensibilă, fragilă, dar şi bătăioasă, mândră, luptătoare.

O fiinţă liberă (sălbatic de liberă, zice ea, la un moment dat), care şi-a luat, cu forţă, cu poftă, viaţa în propriile mâini. Şi care are curajul, într-o relaţie, să meargă până la capăt, refuzând minciuna călduţă, traiul confortabil dar călâu, conformismul stupid. Am să închei cu câteva versuri din prima parte a volumului „O să mă ştii de undeva”, numit Hani, şi care conţine încântătoare poeme de dragoste. „te iubesc hani/ şi eu te iubesc hani, hai să ne despărţim.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ